Tânăr sucevean, aproape de comă alcoolică, rătăcit în traficul din Copou!
Dimensiune font:
* cu o alcoolemie de 1,12 mg/l alcool pur în aerul expirat, acesta a fost încătuşat şi depus în Arestul IPJ!
Ieri seară, poliţiştii locali care patrulau prin zona stadionului „Emil Alexandrescu” din Copou au sesizat că un autoturism a pătruns pe un tronson de stradă în care accesul interzis şi dă ture prin zonă, aparent fără noimă. Aşa că, intuind că ceva nu este în regulă, l-au oprit pe conducătorul auto, pentru a-i aduce la cunoştinţă faptul că se află într-o zonă restricţionată traficului. În momentul în care conducătorul auto a coborât geamul portierei, din autoturism a ieşit un miros puternic de băuturi alcoolice, ceea ce i-a determinat pe agenţi să-l coboare pe şofer (23 de ani, din judeţul Suceava) şi să solicite sprijinul agenţilor de la Poliţia Rutieră. Tânărul a admis, încă de la prima întrebare, că a consumat alcool din abundenţă, iar testul cu aparatul etilotest a fost elocvent: 1,12 mg/l alcool pur în aerul expirat. Acesta a fost condus la o unitate medicală, unde i-au fost prelevate mostre biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei. Mai mult, tânărul sucevean a fost reținut de polițiști, pe bază de ordonanță, pentru 24 de ore, fiind introdus în Arestul IPJ Iași, unde şi-a petrecut noaptea, urmând ca peste câteva ore să fie prezentat, cu propuneri legale, Parchetului de pe lângă Judecătoria Iași. P.FILIP, D.BACIU
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau