Dimensiune font:
Tânărul băut și fără permis care a furat o mașină, provocând un accident, arestat preventiv pentru 30 de zile
Ieri, la primele ore ale dimineții, un ieșean cu o alcoolemie record a comis un grav accident de circulație în intersecția de la Familial. Aflat în zona Zimbru, acesta a văzut o mașină cu motorul pornit, al cărui proprietar oprise câteva momente să-și bea cafeaua, și s-a urcat la volan, demarând în trombă. Nu a ajuns farte departe, deoarece la semaforul din intersecția Familial a intrat în spatele unei autoutilitare Opel, aceasta ricoșând în tramvaiul aflat în stație. Curat ghinion pentru hoțul teribilist care nici permis de conducere nu avea! A fugit desculț de la locul faptei, dar a fost reținut de oamenii legii, după o urmărire pe câteva străzi lăturalnice, iar la controlul cu aparatul alcooltest a reieșit 1,28 mg alcool/l sânge. Mai precis, aproape de comă alcoolică! Acum, înainte de a plăti daunele provocate, va trebui să dea socoteală pentru câteva infracțiuni deosebit de grave! Astfel, judecătorii ieșeni au decis să-l aresteze pentru urmatoarele 30 de zile.
"Politistii din cadrul Biroului Rutier Iasi efectueaza cercetari într-un dosar penal întocmit sub aspectul savârsirii infractiunilor de furt, conducerea unui vehicul fara permis de conducere si conducerea unui vehicul sub influenta alcoolului sau a altor substante. Din investigatiile efectuate pâna în prezent, s-a constatat faptul ca la data de 15 august, un barbat de 32 de ani, din municipiul Iasi, ar fi sustras, de pe raza municipiului Iasi, un autoturism care ar fi fost lasat nesupravegheat, iar ulterior l-ar fi condus si ar fi intrat în coliziune cu un alt autoturism, care la rândul sau ar fi fost proiectat într-un tramvai. În urma impactului nu au rezultat victime omenesti. Din verificarile efectuate de politisti, s-a constatat faptul ca barbatul nu detine permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. De asemenea, barbatul de 32 de ani a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultând o valoare de peste 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat, fapt pentru care acesta a fost condus la o unitate medicala, unde i-au fost prelevate mostre biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei. Cercetarile continua", au precizat reprezentantii Inspectoratului de Politie Judetean (IPJ) Iasi.
Adauga comentariul tau