Taxă fixă pentru ridicarea gunoiului de la ieşenii fără contract de salubritate

taxa_gunoi_90698500

Dimensiune font:

| 21-06-2021 00:00

 

Chiar și proprietarii gospodăriilor fără contract de salubrizare ar putea plăti pentru ridicarea gunoiului, deși nimeni nu figurează acolo cu domiciliul sau reședința, potrivit unei propuneri legislative înregistrate recent la Senat. Această inițiativă ar presupune o taxă fixă, menită să acopere cheltuielile operaționale ale firmelor de salubritate care, în prezent, nu sunt nicicum susținute, deși se ridică deșeuri chiar și de la adrese aparent nelocuite.

Propunerea legislativă prevede că taxa de ridicare a gunoiului li se va aplica și persoanelor fizice care nu au încheiat contract de salubritate pe motivul că în locația cu pricina nu locuiește nimeni.  Acest aspect este necesar întrucât, deși unele gospodării sunt nelocuite, ele generează totuși deșeuri, ceea ce i-a determinat pe inițiatori să înregistreze o astfel de inițiativă legislativă.

Astfel, așa cum se arată în expunerea de motive a propunerii legislative, „există numeroase situații în care operatorii firmelor de salubritate sunt nevoiți să colecteze deșeuri de la adrese pentru care s-a declarat, pe proprie răspundere, că nu locuiește nimeni. Pentru a rezolva această problemă propunem ca autoritățile deliberative ale unităților administrativ-teritoriale/sectoarelor municipiului București să aibă competența de a stabili ca un procent din componenta fixă a tarifelor și taxelor speciale să fie achitat de către proprietarii locuințelor/gospodăriilor unde nu există nici o persoană cu domiciliu/rezidență și nu este încheiat contract de prestare a serviciului de salubrizare cu operatorul licențiat pentru prestarea serviciului”.

Proiectul ar presupune existența unei taxe fixe, care să acopere cheltuielile operaționale ale salubristului, și a uneia variabile, în funcție de cantitatea de deșeuri ridicate. Pentru locuințele care, teoretic, nu sunt locuite s-ar aplica, astfel, doar taxa fixă. De asemenea, se dorește ca frecvența de colectare să fie stabilită la nivel local, astfel încât să se adapteze specificului regiunii respective. Lucian STATE

 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA

Tribunalul Neamţ, prin lichidatorul judiciar desemnat în dosarul nr. 1445/103/2018, în conformitate cu prevederile Legii nr. 85/2014, privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, precum şi a Codului de procedură civilă, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare a bunrilor mobile din patrimoniul debitoarei S.C. „Casa Scutaru” S.R.L., cu sediul în municipiul Piatra Neamţ, str. Grigore Ureche, bl. G3, et. 3, ap. 71, judeţul Neamţ, după cum urmează: Nr. crt. DENUMIRE ACTIV, Valoare -lei-, 1. Tractor articulat forestier 690 OP, 98.460,00. Preţul de pornire al licitaţiei pentru bunurile mobile scoase la vânzare este cel de mai sus. Vânzarea se va face conform hotârârilor adunării creditorilor din data de 05.05.2021 şi 02.06.2021. Vânzarea prin licitaţie publică va avea loc începând cu data de 02.08.2021, ora 1200 şi se vor organiza şedinţe de licitaţie publică cu strigare la un interval de 7 zile, la sediul lichidatorului judiciar. Până la data şi ora licitaţiei, ofertanţii vor depune la sediul lichidatorului judiciar dovada achitării taxei de participare de 10% din preţul de pornire al licitaţiei pentru fiecare bun mobil, a garanţiei de participare la licitaţie de 30% din preţul de pornire al licitaţiei, a caietului de sarcini, cât şi documentele de înfiinţare şi împuternicirea dată persoanei fizice de către persoana juridică pentru participare la licitaţie, iar pentru persoanele fizice buletinul de identitate. Preţul caietului de sarcini este 500 lei şi este obligatoriu pentru participanţii la licitaţie. Neplata bunurilor la termenul stabilit prin procesul – verbal de licitaţie, duce la pierderea garanţiei de participare la licitaţie, cât şi a celorlalte sume achitate în contul bunurilor, iar bunurile vor fi scoase din nou la vânzare în contul adjudecatarului. Toţi cei care pretind vreun drept asupra bunurilor scoase la vânzare, au obligaţia să anunţe lichidatorul judiciar înainte de data stabilită pentru vânzare. Informaţii suplimentare se pot obţine la sediul lichidatorului judiciar din Huşi, str. 1 Decembrie, nr. 32, localitatea Huşi, judeţul Vaslui sau la telefoanele 0335/566.035 şi 0727/850.575.
Tribunalul Iaşi, prin lichidatorul judiciar desemnat în dosarul nr. 8766/99/2017 (527/2017), în conformitate cu prevederile Legii nr. 85/2014, privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, precum şi a Codului de procedură civilă, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare a bunurilor din patrimoniul debitoarei S.C. „Kolado” S.R.L., cu sediul în sat Dancu, str. Daliei nr. 70, bl. D3, sc. A, et. 3, ap. 13, judeţul Iaşi, după cum urmează: Nr. crt. DENUMIRE ACTIV, Componenţa, Valoare -lei-, 1. Bunuri mobile, Echipamente şi utilaje, 90.670,00, 2. Bunuri mobile, Mijloace de transport, 62.700,00. Preţul de pornire al licitaţiei pentru bunrile scoase la vânzare este cel de mai sus, iar vânzarea se va face conform regulamentului de vânzare şi hotărârea Adunării creditorilor din data de 23.07.2021. Vânzarea prin licitaţie publică va avea loc la data de 13.08.2021, ora 1000 şi se vor organiza 5 şedinţe la un interval de 7 zile, respectiv până la data de 10.09.2021, la sediul lichidatorului judiciar. Până la data şi ora licitaţiei, ofertanţii vor depune la sediul lichidatorului judiciar dovada achitării taxei de participare de 10% din preţul de pornire al bunului licitat, a garanţiei de participare la licitaţie de 30% din preţul de pornire al bunului licitat şi a caietului de sarcini, respectiv 500 lei, cât şi documentele de înfiinţare şi împuternicirea dată persoanei fizice de către persoana juridică pentru participare la licitaţie, iar pentru persoanele fizice buletinul de identitate. Neplata bunurilor la termenul stabilit prin procesul-verbal de licitaţie, duce la pierderea garanţiei de participare la licitaţie, cât şi a celorlalte sume achitate în contul bunurilor, iar bunurile vor fi scoase din nou la vânzare în contul adjudecatarului. Toţi cei care pretind vreun drept asupra bunurilor scoase la vânzare, au obligaţia să anunţe lichidatorul judiciar înainte de data stabilită pentru vânzare. Informaţii suplimentare se pot obţine la sediul lichidatorului judiciar din Huşi, str. 1 Decembrie, nr. 32, localitatea Huşi, judeţul Vaslui sau la telefoanele 0335/566.035 şi 0727/850.575.
Tribunalul Vaslui, prin lichidatorul judiciar desemnat în dosarul nr. 3093/89/2017, în conformitate cu prevederile Legii nr. 85/2014, privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, precum şi a Codului de procedură civilă, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare a bunurilor din patrimoniul debitoarei S.C. „Total Media Radio - TV” S.R.L. Vaslui, cu sediul în municipiul Vaslui, str. Unirii nr. 14, judeţul Vaslui. Nr. crt. DENUMIRE ACTIV/BUN, Valoare -Lei- 1., Echipament tehnologic, aparate de măsură şi control, mijloc de transport, mobilier, aparatură birotica 174.679. Preţul de pornire al licitaţiei pentru bunurile scose la vânzare este cel de mai sus şi reprezintă 100% din valoarea de inventar, iar vânzarea se va efectua conform hotărârilor Adunării creditorilor din data de 23.07.2021, respectiv la cel mai bun preţ oferit. Vânzarea prin licitaţie publică va avea loc începând cu data de 12.08.2021, ora 1000 şi se vor organiza 5 şedinţe săptămânale, respectiv până la data de 09.09.2021, la sediul lichidatorului judiciar. Până la data şi ora licitaţiei, ofertanţii vor depune la sediul lichidatorului judiciar dovada achitării taxei de participare de 5% din preţul de pornire al licitaţiei, a garanţiei de participare la licitaţie de 30% din preţul de pornire al licitaţiei şi a caietului de sarcini, cât şi documentele de înfiinţare şi împuternicirea dată persoanei fizice de către persoana juridică pentru participare la licitaţie, iar pentru persoanele fizice buletinul de identitate. Preţul caietului de sarcini este 500,00 lei şi este obligatoriu pentru participanţii la licitaţie. Neplata bunurilor la termenul stabilit prin procesul-verbal de licitaţie, duce la pierderea garanţiei de participare la licitaţie, cât şi a celorlalte sume achitate în contul bunurilor, iar bunurile vor fi scoase din nou la vânzare în contul adjudecatarului. Informaţii suplimentare se pot obţine la sediul administratorului judiciar din Huşi, str. 1 Decembrie nr. 32, localitatea Huşi, judeţul Vaslui sau la telefon: 0335/566.035, 0744/291.653, fax 0335/814.103. Lichidator judiciar, Estconsult I.P.U.R.L. Huşi
Piața ieșeană a forței de muncă își revine
28/07/2021 23:56

Iesenii cu studii superioare pot opta pentru cele 94 de posturi din zonă (agent de turism, agent servicii client, analist, analist financiar, analist informaţii, analist resurse umane, analist servicii clien ...

Cel mai bătrân tâlhar ieşean a smuls ochelarii victimei şi a fugit cu ei
28/07/2021 23:53

 Costache C. a ajuns, la aproape 80 de ani, cel mai bătran talhar de pe cuprinsul judeţului după o chestie care s-a vrut mai mult o răzbunare. Pensionarul locuieşte la o casă din zona Eternitatea şi ...

Mihai Chirica se teme că e o chestiune de timp până când sistemul sanitar va fi copleșit din nou: Vom căuta cu disperare un pat la ATI
28/07/2021 22:33

Primarul municipiului Iaşi, Mihai Chirica, susţine că e doar o chestiune de timp pană cand sistemul sanitar va fi copleşit de numărul mare de pacienţi Covid, iar oamenii vor căuta cu disperare un pat la ...

Vitezomanii, campioni detaşaţi la amenzile de circulaţie
28/07/2021 20:52

Inspectoratul de Poliţie Judeţean Iaşi a remis, ieri, presei o statistică privind abaterile de la Codul Rutier in prima jumătate a  acestui an. Astfel, s-au consemnat 3.138 de contravenţii in care s- ...

Peste 300 de persoane, testate pentru virusul hepatic la UMF Iași. 10 persoane au fost confirmate pozitiv
28/07/2021 18:48

Peste 300 de persoane au venit miercuri, pană la orele 16,00, pe esplanada Universităţii de Medicină şi Farmacie "Gr.T.Popa" din Iaşi să se testeze pentru hepatita de tip B şi C, acţiunea fă ...

Autoturisme avariate de o şarpantă de vânt, la Fălticeni
28/07/2021 18:41

O şarpantă a fost desprinsă de vant şi a căzut de pe un bloc peste mai multe autoturisme parcate in zona centrală a municipiului Fălticeni, a informat purtătorul de cuvant al ISU Suceava, Alin Găleată ...

Un hoţ se revoltă că nu este transferat în acelaşi penitenciar cu soţia
28/07/2021 14:55

 Ieşeanul Marius A. (36 de ani) se află inchis in Penitenciarul Iaşi, unde ispăşeşte o condamnare pentru furt calificat. Petronela, soţia sa, avand acelaşi hobby, a fost incarcerată la Gherla. Mă ...

Consultații gratuite și tur de oraș cu ambulanțe, în memoria angajaților SAJ răpuși de COVID-19
28/07/2021 12:25

 Serviciul Judetean de Ambulantă (SAJ) Suceava oferă, astăzi, 28 iulie a.c., cu ocazia Zilei Nationale a Ambulantei, consultatii gratuite asigurate de trei echipaje cu medic, pe esplanada Casei de Cultu ...

Incendiu la Bălcăuți. O femeie a suferit un atac de panică
28/07/2021 12:24

O femeie in varstă de 83 de ani a suferit un atac de panică in timpul unui incendiu izbucnit miercuri in gospodăria sa din localitatea suceveană Bălcăuţi, din cauza unei improvizaţii la instalaţia elec ...

Scandal la Flămânzi. Oamenii au ieșit în stradă din cauza lipsei apei
28/07/2021 12:18

 Aproximativ 100 de locuitori din oraşul Flămanzi au protestat, miercuri dimineaţă, in Piaţa Revoluţiei din municipiul Botoşani, in semn de nemulţumire faţă de intreruperea furnizării apei. Pro ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei