Tehnică inovatoare pentru corectarea sprâncenelor
Dimensiune font:
Simona Găucan este un cunoscut dermopigmentist ieşean, cu o experienţă de peste 13 ani. Este trainer acreditat la Start Academy şi predă cursuri de specialitate. A câştigat multe concursuri de profil, ultimul fiind în Republica Moldova, unde şi-a adjudecat
locul I la competiţia Brown Queen pentru tehnica combinată. De curând, ea a pus la punct o tehnică 3D prin care poate oferi sprâncenelor mai mult volum.
Spirit inovator, Simona are studii medicale universitare, ceea ce a ajutat-o
să pună la punct o nouă formulă de piele artificială, total transparentă,
pe care a prezentat-o la Conferinţa Naţională a Dermopigmentiştilor de la
Iaşi. Tehnica îşi propune să redea aspectul natural al sprâncenei, imitând înălţimea,
grosimea şi adâncimea firelor dintr-o sprânceană reală.
„Profesia este o provocare importantă pentru fiecare dintre noi. Ne dorim să fim cât mai buni, cât mai inovatori, cât mai aproape de cei care beneficiază de priceperea noastră. Aşa am pus la punct o nouă tehnică, în varianta 3D, cu rezultate foarte frumoase. Am prezentat această tehnică pentru prima dată în cadrul evenimentului Meet Biocutem, desfăşurat în octombrie la Bucureşti, iar feedbackul primit de la participante a fost unul foarte bun. Ca urmare, am început pregătirile pentru un Masterclass în anul 2020, în care voi împărtăşi din experienţa mea. Nu este o tehnică complicată, dar necesită, într-o primă fază, conştientizarea şi realizarea corectă a tuturor tehnicilor folosite în micropigmentare. Voi lucra pe pielea artificială transparentă (realizată de către mine), care ne oferă posibilitatea să vedem câtă cantitate de pigment poate fi introdusă în piele şi la ce adâncime, în funcţie de presiunea mâinii, viteza aparatului, viteza de lucru, unghiul de penetrare şi acul folosit. Dacă reuşim să stăpânim bine aceste instrumente, vom reuşi să realizăm o lucrare cât mai realistă”, a spus Simona Găucan.
Maura ANGHEL
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau