Țigări de contrabandă, ascunse în tren
Dimensiune font:
Agenţii din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Iași Feroviar, împreună cu lucrătorii vamali, au descoperit peste 3.500 de pachete cu ţigări ascunse în cutiile destinate acumulatorilor vagoanelor unui tren, ce urma să intre în România din Republica Moldova.
Astfel, recent, la Punctul de Trecere a Frontierei Iași Feroviar, pe sensul de intrare în România, a ajuns, pentru efectuarea formalităţilor necesare trecerii frontierei de stat, călătorind ca electrician al trenului accelerat care circula pe relaţia Chişinău – Iaşi – București, V.L., cu cetățenie română şi moldoveană, în vârstă de 38 de ani.
La controlul de frontieră efectuat asupra vagonului, echipa comună de control a descoperit ascunse și nedeclarate, în cutiile destinate acumulatorilor şi panourilor de siguranţă, mai multe pachete cu ţigări de contrabandă. În urma inventarierii bunurilor descoperite a rezultat cantitatea totală de 71.160 de țigări (3.558 de pachete).
A fost luată măsura ridicării ţigărilor, în valoare totală de 41.985 de lei, în vederea confiscării, și s-a dispus amendarea persoanei în cauză cu suma de 10.000 de lei. Ciprian NEDELCU
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau