Țigări în valoare de peste 200.000 de lei, confiscate la granița cu Ucraina
Dimensiune font:
* la sfârșitul săptămânii trecute, polițișii de frontieră din Suceava au confiscat o cantitate impresionantă de țigări de contrabandă * ei au rețint peste 20.000 de pachete de țigări, în valoare de 225.380 lei
Doi cetăţeni ucraineni sunt cercetaţi pentru contrabandă, iar cele două autovehicule folosite în activitatea infracţională au fost indisponibilizate până la finalizarea cercetărilor, a anunțat Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră. La sfârșitul săptămânii trecute, poliţişti din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Siret, judeţul Suceava, în cooperare cu lucrători din cadrul Poliţiei Oraşelor Scheia şi Gura Humorului, au declanşat o acţiune pe linia combaterii contrabandei cu ţigări. Ei au oprit în trafic, pe drumul european E 58, două autoutilitare, înmatriculate în Ucraina, conduse de doi cetăţeni ucraineni, în vârstă de 23 şi 52 de ani, despre care existau date că transportă ţigări provenite din contrabandă. În urma unui control, s-a constat că sunt ascunse ţigări în plafonul ambelor autovehicule, fapt pentru care s-a luat măsura conducerii acestora, împreună cu cei doi şoferi ucraineni, la sediul Poliţiei de Frontieră, în vederea continuării cercetărilor.
Astfel, în plafonul celor două maşini, a fost descoperită cantitatea totala de 6.195 pachete ţigări, în valoare de 72.500 lei, marfă care a fost ridicată în vederea confiscării.
În cauză, se fac cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de contrabandă, iar autoutilitarele în valoare totală de 76.000 lei folosite la transportul ţigărilor au fost indisponibilizate la sediul Poliţiei de Frontieră, până la finalizarea cercetărilor.
Tot la sfârșitul săptămânii trecute, la nivelul Sectorului Poliţiei de Frontieră Vicovu de Sus, judeţul Suceava, s-a desfăşurat o acţiune pe linia combaterii contrabandei cu ţigări, în urma căreia au fost descoperite mai multe colete care conţineau ţigări de provenienţă ucraineană, fapt pentru acestea au fost transportate la sediul sectorului, unde în urma inventarierii a rezultat cantitatea de 9.780 pachete cu ţigări de provenienţă ucraineană, în valoare de 114.400 lei.
Cazuri similare s-au înregistrat şi la nivelul Sectoarelor Poliţiei de Frontieră Brodina şi Sighetu Marmaţiei, unde poliţiştii de frontieră au descoperit mai multe colete cu ţigări, iar în urma inventarierii a rezultat cantitatea de 3.290 de pachete cu ţigări, în valoare totală de 38.480 lei.
În toate cazurile ţigările au fost ridicate în vederea confiscării, iar în cauză poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de contrabandă, efectuându-se totodată verificări în vederea identificării tuturor persoanelor implicate şi documentarea întregii activităţi infracţionale.
Ecaterina VICOL
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau