Ţigări trecute prin apă
Dimensiune font:
Contrabandiştii sunt din ce în ce mai ingenioşi în încercarea de a scăpa de poliţiştii de frontieră. Când credeau că le-au văzut pe toate, oamenii legii au descoperit un individ care trecerea prin apă, din Ucraina în România, baxuri de ţigări legate cu sfoară. Un echipaj al poliţiei de frontieră din cadrul Sectoarelor Poliţiei de Frontieră Brodina şi Vicovu de Sus a observat o persoană care mergea prin apa pârâului Laura şi transporta mai multe colete legate între ele cu o sfoară.
În momentul în care a văzut echipajul Poliţiei de Frontieră, a abandonat coletele şi a fugit către teritoriul ucrainean. Bărbatul nu s-a supus somaţiilor legale, iar poliţiştii de frontieră au tras mai multe focuri de avertisment în plan vertical. Individul nu s-a oprit şi a fugit pe teritoriul statului vecin. La faţa locului au fost descoperite mai multe colete cu ţigări de provenienţă ucraineană, care au fost transportate la sediul Sectorului P.F. Brodina. În urma inventarierii, a rezultat cantitatea de 17.750 pachete cu ţigări, de provenienţă ucraineană. Ţigările, în valoare de peste 207.750 lei, au fost ridicate în vederea confiscării. Au fost anunţate şi autorităţile ucrainene despre caz, în vederea cercetării în comun a evenimentului de frontieră.
Alina IOSIF
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau