Tîrgu Neamţ a rămas fără Cantina de ajutor social
Dimensiune font:
Consilierii locali din oraşul Tîrgu Neamţ au hotărât, în prima şedinţă din acest an, să desfiinţeze Cantina de ajutor social deoarece nu se încadra în standardele de funcţionare conforme cu legislaţia în vigoare. De altfel, activitatea unităţii fusese suspendată din 2016, iar pentru hrana beneficiarilor s-a apelat la o firmă de catering. Şi în 2019 se va proceda la fel, iar personalul cantinei va fi redistribuit pe la diverse compartimente din cadrul Direcţiei de Asistenţă Socială. Aleşii locali au mai hotărât ca toate bunurile cantinei să treacă în gestiunea Centrului „Sfânta Teodora”, unde sunt cazate în regim de urgenţă persoanele fără adăpost. Centrul aparţine Asociaţiei Profesionale Neguvernamentale de Asistenţă Socială din Baia Mare, care are mai multe filiale în ţară.
Greu cu mâncarea asistaţilor
La Tîrgu Neamţ, cantina socială a funcţionat într-un imobil vechi, spaţiul fiind insuficient pentru numărul mare de beneficiari care primeau pachete cu mâncare, deoarece nu exista sală de mase. Încă din 2016 s-a luat în calcul desfiinţarea instituţiei deoarece nu se găseau fonduri pentru aprovizionarea cu alimente, produse şi servicii pentru întreţinerea şi funcţionarea cantinei, nu exista autoturism dotat corespunzător pentru furnizarea hranei la domiciliu şi nici spaţii special amenajate pentru prepararea şi distribuirea mesei. De asemenea lipseau rampele de acces pentru persoanele cu handicap, grupuri sanitare, spaţii pentru depozitarea hainelor beneficiarilor sau a materialelor necesare desfăşurării activităţii, spălătorie. Nici la capitolul acte, situaţia nu era roz. Documentaţie cadastrală şi extrase de Carte Funciară nu erau întocmite, autorizaţie de la ISU nu era emisă pentru că nu se respectau normele, iar de avize sanitare nici nu se putea pune problema, aşa că cel mai simplu a fost închiderea cantinei şi angajarea unei firme de catering.
Gianina BUFTEA
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau