INCHIDE

Toalete publice doar pentru angajaţii RATP

Un cititor al cotidianului „Evenimentul Regional al Moldovei” aduce în discuţie problema toaletelor publice. Acesta susţine că în Rond Agronomie există o toaletă, pe care o folosesc însă doar angajaţii tonetei RATP din apropiere. „Mă întreb dacă este normal să o folosească doar cel de la tonetă. Am remarcat că acesta deţine cheia de la respectiva toaletă, fără a permite accesul altor cetăţeni. Pe toaletă scrie totuşi Primăria Municipiului Iaşi, nu RATP. Nu ar trebui ca şi restul ieşenilor să beneficieze de toalete publice?”, se întreabă indignat ieşeanul din Copou. Acesta mai reclamă că în zona Agronomie nu mai există nicio altă toaletă publică, deşi, potrivit propriilor spuse, ar reprezenta o necesitate. „Nu e cazul meu, dar ce poate face un bătrân cu probleme de sănătate, spre exemplu, dacă trebuie să meargă la toaletă? Unde se duce? În tufiş? O toaletă publică este un semn de minimă civilizaţie, nu un lux”, mai spune autorul sesizării făcute ziarului nostru.
 
Reprezentanţii Salubris, cei care au montat aceste toalete ecologice, susţin că regia locală de transport public a solicitat amplasarea modulelor la capetele de linie. „Au contract încheiat cu noi. Exceptând-o pe cea din Rond Agronomie, mai există alte două toalete care deservesc exclusiv personalul RATP”, spun şefii Salubris. Aceştia au precizat însă că ieşenii aflaţi în zona Bulevardului Carol au la dispoziţie toalete publice la intrarea în Parcul Expoziţiei, precum şi pe cele din parcul Copou. (Tudor Damaschin)

 

 

Acum ne poți urmări și pe FACEBOOK

Evenimentul pe WhatsApp – cele mai tari stiri, direct pe telefon!

Esti mereu pe fuga? Noi îti trimitem zilnic cele mai importante 3 stiri din Iasi, Moldova si tara – scurt, clar, fara spam.

Plus: alerte locale de urgenta, noutati exclusive si acces rapid la anunturi importante.

Intra pe canalul nostru oficial: WhatsApp Ziarul Evenimentul

⇒ Încearca 3 zile. Daca nu-ti place, poti iesi oricând.

Esti martorul unui eveniment care poate fi o stire de interes pentru comunitate?

Trimite-ne detalii si imagini la numarul de WhatsApp    0752 266 264  si noi le facem cunoscute!