3locuri joaca-12

Dimensiune font:

Toate parcurile de joacă din oraş beneficiază de modernizări

| 04-06-2020 00:00

Primarul Iaşului a anunţat ieri că au mai rămas de executat lucrări la şase astfel de parcuri, după care va urma proiectarea ultimelor 28

 


Primarul Mihai Chirica a semnat ieri pe 14 februarie autorizațiile de construire pentru proiectele de modernizare a trei locuri de joacă din municipiu situate pe strada Al. O. Teodoreanu, stradela Grădinari şi strada Egalităţii. Însă odată cu declanşarea stării de urgenţă, urmată de cea de alertă, lucrările au fost stopate. Acestea se vor relua cât de curând, cu menţiunea că, în acest moment, mai sunt de executat şase astfel de parcuri dintr-un lot de 93 de parcuri de joacă, a căror modernizare a totalizat 31.552 de metri pătraţi, din care suprafaţa terenurilor de sport este de 2.834 de metri pătraţi. Primarul Mihai Chirica a susţinut ieri că vor mai fi scoase la proiectare 28 de parcuri de joacă, iar odată cu acestea se va încheia campania de modernizarea a locurilor de joacă destinate celor mici.

Interesant este faptul că Primăria Municipiului Iași va amenaja un parc de joacă pentru copiii cu dizabilități și o zonă de relaxare pentru adulții cu dizabilități. Noul spațiu va avea o suprafață de 1.200 de metri pătrați și va fi amenajat în Parcul Expoziției, în zona străzii General Toma Dumitrescu, înspre Stadionul „Emil Alexandrescu”. Tudor DAMASCHIN

 

 

 

 

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA

Moldovenii înmatriculează din ce în ce mai multe rable
06/07/2020 00:21

* sucevenii preferă reinmatriculările (1.105 operaţiuni luna trecută), faţă de doar 125 autoturisme noi inmatriculate * in privinţa autoturismelor noi achiziţionate luna trecută, ieşenii domină autor ...

Şantierele din Iaşi, o pălărie prea mare pentru Conest?
06/07/2020 00:00

  Nu in puţine randuri, ieşenii au reclamat ritmul greoi al unor lucrări din oraş. Aşa stau lucrurile şi in prezent, in condiţiile in care sunt realizate reabilitări ale infrastructurii c ...

Ieşenii, nemulţumiţi de preţurile biletelor de avion către Litoral
06/07/2020 00:00

    Operatorul aerian TAROM a anuntat că vor fi introduse curse charter Iasi – Constanta incepand din 24 iulie. Operatorul pare a fi „cedat” la presiunea publică, după ce an ...

Revoltă la Horleşti, pe tema apei potabile!
06/07/2020 00:00

  Locuitorii din Horleşti au adresat o scrisoare deschisă operatorul de apă şi canalizare din judeţ, după ce acesta a luat măsura furnizării de apă in localitate, două ore pe zi, in interval ...

Amenzi usturătoare pentru ieşenii certaţi cu legea
06/07/2020 00:00

    Şefii din Primărie au recomandat Poliţiei Locale intransigenţă maximă in aplicarea de contravenţii celor ce incalcă legea. Altfel spus, in unele cazuri, se ajunge la aplicarea valori ...

Vicele CJ Iaşi  şi Mircea Manolache s-au adăpostit la ecologişti!
06/07/2020 00:00

  Se apropie alegerile, prin urmare scena politică locală a fost cuprinsă de efervescenţă. Oameni politici aflaţi in partide despre care se spune că nu vor depăşi pragul de cinci procente pen ...

Iaşul testează „varianta metrou”!
06/07/2020 00:00

  Primarul Mihai Chirica a semnat zilele trecute un contract de servicii de elaborare a unui studiu de fezabilitate pentru solutii alternative de transport public aerian / subteran si a unui studiu de fez ...

Un vestit hoţ de buzunare a avut remuşcări în arest şi a ajuns la Socola
05/07/2020 21:49

Prinţu (chiar aşa-l cheamă) are 39 de ani şi a fost, pană mai ieri, unul dintre cei mai faimoşi şi mai temuţi „pensetari” din Iaşi. Hoţ de buzunare cu o carieră impresionantă in spate, a ...

Spărgătorul pe bicicletă, băgat după gratii
05/07/2020 21:47

Abia ieşit din majorat, Livăduş M. (19 ani) s-a gandit că spargerea autoturismelor e o metodă facilă şi eficientă pentru a face rost de bani. Tanărul s-a arătat extrem de inventiv atunci cand a trecut ...

Peste 1.400 de ieşeni au obţinut o notă mai mare la Bacalaureat!
05/07/2020 19:24

* 735 dintre ieşenii care au contestat rezultatul la una dintre probele de la Bacalaureat au obţinut o notă mai mică! * numărul mediilor de 10 obtinute, la nivelul judetului Iasi, după contestaţii, a cre ...


CTP IASI- Totul pentru sanatatea ta!


CTP IASI- Totul pentru sanatatea ta!