Tradiţii în Joia Mare

  Astăzi gospodinele vopsesc ouăle şi pregătesc pasca şi cozonacii * tot astăzi credincioşii participă la Denia celor 12 Evanghelii

 

Joia Mare sau Joia Patimilor este cunoscută drept ziua în care se coc pasca şi cozonacul şi se vopsesc ouăle, despre care se crede că nu se vor strica tot anul.

Cea mai cunoscută legendă spune că, întâlnindu-se cu fariseii, Maria Magdalena le-a spus că Hristos a înviat. Ei i-au răspuns că va învia Hristos atunci când se vor înroşi ouăle din coşul ei şi imediat şi-au schimbat culoarea. Se mai spune că, după Înviere, fariseii au aruncat cu pietre în Maria Magdalena, dar s-au prefăcut în ouă roşii. O altă legendă spune că, sub crucea pe care a fost răstignit Hristos, Maria Magdalena a pus un coş cu ouă şi s-au înroşit de la sângele care a picurat din rănile Domnului.

Fel de fel de ouă încondeiate

Gospodinele folosesc şi alte culori, nu doar roşu, iar cele în alte nuanţe vestesc bucuria primăverii. Se foloseşte inclusiv culoarea neagră, care simbolizează chinul şi durerea pe care le-au suferit Hristos pe cruce. Ouăle încondeiate sunt simbolul Mântuitorului, care a ieşit din mormânt şi a înviat precum puiul din găoace. În Bucovina (şi nu numai), se numesc şi „ouă muncite”. Tehnica diferă în funcţie de zonă şi de creatorul popular, cei mai cunoscuţi fiind cei din Bucovina. Instrumentul cu care se decorează se numeşte chişiţă (un vârf ascuţit de tablă de aramă, fixat într-o măciulie a unui băţ plat). Tehnicile sunt diferite şi cea mai apropiată de tradiţie este încondeierea prin acoperirea succesivă cu ceară, apoi scufundarea oului în diferite băi de vopsea: mai întâi galben, apoi roşu, verde, albastru şi negru. Se folosesc motive geometrice, dar şi frunza de stejar, bradul, floarea de măceş, grâul, coarnele berbecului, peştele, cerbul, steaua magilor, cârligul ciobanului, crucea Paştelui. Ouăle de pe masa de Paşte, cu semnificaţie religioasă, cele care simbolizează jertfa Mântuitorului, sângele vărsat şi bucuria Învierii trebuie să fie întotdeauna roşii.

Joimăriţa, spaima femeilor leneşe

În Joia Mare se prăznuieşte şi spălarea picioarelor ucenicilor de către Mântuitorul. Ziua face referire şi la Cina cea de Taină, rugăciunea din grădina Ghetsimani şi vinderea Domnului de către Iuda. Seara, creştinii merg la Denia celor 12 Evanghelii, unde fetele fac câte 12 noduri unei aţe, punându-şi la fiecare câte o dorinţă şi dezlegându-le când dorinţa s-a împlinit.

În tradiţiile românilor, Joia Mare se mai numeşte Joi Mari, Joia Patimilor, Joia Neagră, Joimăriţa. Ea este termenul până la care femeile trebuiau să termine de tors cânepa. La cele leneşe se spunea că vine Joimăriţa să vadă ce-au lucrat, iar dacă le găsea dormind le lua puterile ori le dădea foc la cânepă. În Joia Mare, gospodinele pot „umple borşul”, care nu se va strica tot anul. Cine nu reuşeşte să vopsească astăzi ouă şi nici nu reuşeşte să coacă pasca şi cozonacii mai pot face acest lucru în Sâmbăta Mare, în Vinerea Mare fiindu-le interzis.

Obiceiul vopsirii ouălor a apărut încă din timpuri străvechi, fiind întâlnit la chinezi cu 2.000 de ani înainte de naşterea lui Iisus Hristos. Pe atunci, ouăle erau oferite-n dar, fiind considerate simbol al echilibrului, creaţiei, fecundităţii, simbol al vieţii şi al reînnoirii naturii. Acest obicei s-a transmis apoi creştinilor.

Maura ANGHEL