Trafic cu migranţi din Bangladesh şi Pakistan, la Botoşani
Dimensiune font:
Potrivit unui comunicat de presă transmis, ieri, de Serviciul Teritorial al Poliţiei de Frontieră, poliţiştii şi procurorii DIICOT, în cooperare cu poliţişti din cadrul structurilor de combatere a crimei organizate din judeţele Botoşani şi Suceava, au destructurat un grup infracţional organizat care, în ultimii doi ani, ar fi facilitat intrarea în România a 49 de migranţi din Bangladesh şi Pakistan.
În acest dosar, au fost desfăşurate cinci percheziţii domiciliare la membrii grupului, în mai multe locaţii din judeţul Botoşani, la care au participat poliţişti de frontieră botoşăneni şi poliţişti din cadrul structurilor de combatere a crimei organizate din judeţele Botoşani şi Suceava.
„Începând cu luna august 2018, poliţiştii de frontieră botoşăneni, coordonaţi de procurorii DIICOT- Serviciul Teritorial Botoşani, au derulat acţiuni specifice pentru documentarea activităţii infracţionale a unui grup infracţional organizat, specializat în traficul de migranţi. În fapt, din actele administrate în cauză, până în prezent, au rezultat indicii privind existenţa şi funcţionarea grupării infracţionale, formată din cetăţeni români şi străini, care transporta cetăţeni proveniţi din zona Asiei, în scopul trecerii ilegale a frontierei de stat către ţări din vestul Europei”, se arată în comunicat.
Urmare a activităţilor specifice desfăşurate în baza delegărilor dispuse în cauză, constând în investigaţii şi supravegheri informativ-operative, a fost stabilit că, în perioada august 2018- iulie 2019, grupul infracţional a săvârşit mai multe acte materiale de trafic de migranţi, prin racolarea, îndrumarea, călăuzirea, transferul, adăpostirea şi transportul a unui număr de peste 49 de cetăţeni din Bangladesh şi Pakistan, care au fost depistaţi şi reţinuţi de poliţiştii de frontieră, ulterior fiind predaţi, în baza acordului de readmisie, grănicerilor din Ucraina, respectiv către Biroul pentru Imigrări Botoşani. În urma percheziţiilor, a fost reţinută o persoană, urmând a fi prezentată în faţa instanţei cu propunere de arestare preventivă, şi s-a dispus luarea măsurii controlului judiciar faţă de o alta. De asemenea, au fost ridicate mai multe probe care urmează să fie administrate în vederea dovedirii faptelor.
Nicolae DRUMEA
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau