Tramvai sărit de pe şine, la Piaţa Nicolina
Dimensiune font:
Un tramvai de pe traseul 11 a sărit ieri de pe şine. Este al doilea incident de acest fel petrecut în ultimele două săptămâni. Deraierea s-a produs în apropierea Pieţei Nicolina. „Din fericire, nu a fost nevoie de intervenţia scării mecanice. Prin manevre succesive, vatmanul a reuşit să repună vagonul pe linii. Traficul celorlalte tramvaie nu a fost afectat mai mult de cinci minute”, ne-a declarat Adrian Mihai, purtătorul de cuvânt al RATP. Oficialul regiei a mai precizat că deraierea tramvaiului care circula pe traseul 11 poate fi pusă pe seama uzurii şinei. „Vorbim de o zonă cu trafic intens şi străbătută de maşini de mare tonaj, fapt care a dus la uzura şinei. Au fost executate lucrări de reabilitare ale infrastructurii transportului electric, însă doar până în apropierea Vămii. Trebuie refăcută întreaga infrastructură, până la Ţesătura, cu atât mai mult cu cât soluţia tehnică aleasă în momentul în care s-a montat şina pe acest tronson nu a fost una potrivită. Practic, şina este montată pe o fundaţie care nu-i stabilă, fapt care explică apariţia denivelărilor la calea de rulare”, a mai spus dl. Mihai.
Un incident asemănător a avut loc pe 18 noiembrie în zona corpului B al Universităţii „Al. I. Cuza”. Un tramvai care circula pe traseul 1 a sărit de pe şine din cauza unui şurub aflat între linii. (T. Damaschin)
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau