Trei ani de proces degeaba. Inculpatul a scăpat cu amânare, victima a renunţat la pretenţii

4degeaba

Dimensiune font:

| 27-09-2022 12:45

Mulţi se plâng de lentoarea justiţiei româneşti, dar magistraţii au şi ei dreptatea lor. Sunt aglomeraţi cu speţe de felul celei de faţă, un proces derulat chiar degeaba şi întins pe parcursul a mai bine de trei ani. Întâmplarea care a dus la judecată s-a petrecut în după amiaza de 6 iunie 2019, într-o comună din apropierea Hârlăului. Protagonişti, fraţii Ciprian şi Costel C. Cei doi s-au luat la harţă dintr-un motiv cunoscut doar de ei, primul a reacţionat violent, lovindu-l de câteva ori cu pumnul în figură pe cel de-al doilea.

Costel a fost dus cu ambulanţa la Iaşi, la Spitalul „Sf.Spiridon”, de aici a ajuns la Neuro, pe certificatul medico-legal eliberat ulterior scriind că a avut nevoie de două zile de îngrijiri medicale. Cu toate astea, victima a făcut plângere penală pentru lovire sau alte violenţe. Dosarul a stat în sertarele anchetatorilor până pe 14 februarie a.c., procurorii având multe ezitări în a trimite rechizitoriul către instanţă.

Chemat la bară, Costel a zis că nu mai are niciun fel de pretenţii şi nu se constituie parte civilă. Judecătorii au dat verdictul zilele trecute. Întrucât „instanţa reţine faptul că inculpatul este cunoscut ca persoană care îşi câştigă existenţa prin muncă şi prezintă perspective de reintegrare socială, putând avea o evoluţie comportamentală pozitivă”, Ciprian a primit doar şase luni, dar cu amânarea executării pedepsei. „Introducerea condamnatului în mediul penitenciar ar fi de natură să îi compromită şansele lui de reinserţie socială, fiind de preferat ca acesta să suporte rigorile pedepsei în sânul familiei, pentru a putea fi ajutat să se îndrepte şi pentru a se putea implica în activităţi profesionale”, au precizat magistraţii în motivarea hotărârii. Marcel FLUERARU

 

 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA

PUBLICAŢIA DE VÂNZARE NR. 7 Tribunalul Neamţ, prin lichidatorul judiciar desemnat în dosarul nr. 1238/103/2021, în conformitate cu prevederile Legii nr. 85/2014, privind procedurile de prevenire a insolvenţei și de insolvenţă, precum şi a Codului de procedură civilă, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare a bunrilor imobile şi mobile din patrimoniul debitoarei S.C. „Star Construct” S.R.L., cu sediul în loc. Târgu Neamţ, judeţul Neamţ, după cum urmează: Nr. crt. Denumire activ Adresa Valoare -lei- 1. Imobil – teren intravilan curţi-construcţii cu o suprafaţă de 414 m.p. Loc. Târgu Neamţ, bd. Ștefan cel Mare, nr. 92, jud. Neamţ 188.500,00 2. Aparatură birotică: calculator, monitor, imprimantă, xerox -- 5.712,00 TOTAL * 194.212,00 Preţul de pornire al licitaţiei pentru bunurile scoase la vânzare este cel de mai sus şi nu conţine TVA. Vânzarea se va face conform regulamentelor de vânzare aprobate de către adunarea creditorilor din data de 06.09.2022. Vânzarea prin licitaţie publică va avea loc la data de 13.04.2023, ora 1200 şi se vor organiza şedinţe la un interval de 7 zile pentru bunurile imobile şi mobile, la sediul lichidatorului judiciar. Până la data şi ora licitaţiei, ofertanţii vor depune la sediul lichidatorului judiciar dovada achitării taxei de participare de 10% din preţul de pornire al licitaţiei pentru fiecare bun, a garanţiei de participare la licitaţie de 30% din preţul de pornire al licitaţiei, a caietului de sarcini, cât şi documentele de înfiinţare şi împuternicirea dată persoanei fizice de către persoana juridică pentru participare la licitaţie, iar pentru persoanele fizice buletinul de identitate. Preţul caietului de sarcini pentru bunurile imobile este 1.000 lei, iar pentru bunrile mobile este de 100 lei, şi este obligatoriu pentru participanţii la licitaţie. Neplata bunurilor la termenul stabilit prin procesul – verbal de licitaţie, duce la pierderea garanţiei de participare la licitaţie, cât şi a celorlalte sume achitate în contul bunurilor, iar bunurile vor fi scoase din nou la vânzare în contul adjudecatarului. Toţi cei care pretind vreun drept asupra bunurilor scoase la vânzare, au obligaţia să anunţe lichidatorul judiciar înainte de data stabilită pentru vânzare. Informaţii suplimentare se pot obţine la sediul lichidatorului judiciar din Huşi, str. 1 Decembrie, nr. 32, localitatea Huşi, judeţul Vaslui sau la telefoanele 0335/566.035, 0727/850.575. Lichidator judiciar, Estconsult I.P.U.R.L. Huşi
PUBLICAŢIA DE VÂNZARE NR. 5 Tribunalul Vaslui, prin lichidatorul judiciar desemnat în dosarul nr. 1518/89/2019, în conformitate cu prevederile Legii nr. 85/2014, privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, precum şi a Codului de procedură civilă, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare a bunurilor din patrimoniul debitoarei S.C. CLUB TOMA S.R.L. Huşi, cu sediul în mun. Huşi, judeţul Vaslui. Nr. crt. DENUMIRE ACTIV Valoare - lei - 1. Echipamente tehnologice 34.569,50 2. Aparate, instalaţii 1.074,00 3. Mijloc de transport 197,50 4. Aparatură birotică 380,50 Total 36.221,50 Preţul de pornire al licitaţie este cel de mai sus și nu conţine T.V.A.. Vânzarea se va face conform regulamentului de vânzare şi hotărârea Adunării creditorilor din data de 23.09.2022. Vânzarea în bloc prin licitaţie publică pentru bunurile mobile va avea loc la data de 27.03.2023, ora 1000 şi se vor organiza şedinţe săptămânal, la sediul lichidatorului judiciar. Până la data şi ora licitaţiei, ofertanţii vor depune dovada achitării taxei de participare de 10% din preţul de pornire al licitaţiei, a garanţiei de participare la licitaţie de 30% din preţul de pornire al licitaţiei şi a caietului de sarcini – 500 lei, cât şi documentele de înfiinţare şi împuternicirea dată persoanei fizice de către persoana juridică pentru participare la licitaţie, iar pentru persoanele fizice buletinul de identitate. Neplata bunurilor la termenul stabilit prin procesul-verbal de licitaţie, duce la pierderea garanţiei de participare la licitaţie, cât şi a celorlalte sume achitate în contul bunurilor, iar bunurile vor fi scoase din nou la vânzare în contul adjudecatarului. Toţi cei care pretind vreun drept asupra bunurilor scoase la vânzare, au obligaţia să anunţe lichidatorul judiciar înainte de data stabilită pentru vânzare. Informaţii suplimentare se pot obţine la sediul lichidatorului judiciar din Huşi, str. 1 Decembrie nr. 32, localitatea Huşi, judeţul Vaslui sau la telefonul 0727/850.575, 0335/566.035, fax 0335/814.103. Lichidator judiciar, Estconsult I.P.U.R.L. Huşi
 „Greuceanu versiune 2.0” , un nou titlu în repertoriul Teatrului Luceafărul
01/04/2023 12:15

Finele acestei săptămani va marca inscrierea unui nou titlu pe afisul permanent al Teatrului Luceafărul din Iasi. Optiunea repertorială s-a orientat către un basm nu foarte frecvent pus in scenă -  G ...

Doi ani de detenţie pentru un ieşean care a condus fără permis
01/04/2023 10:59

 În 99,9% din cazuri, infracţiunile la regimul rutier se lasă cu condamnări neprivative de libertate. Cu suspendare sau cu amanarea aplicării pedepsei. Chiar şi in speţele in care se consemneaz ...

Camionagii rulează bine-mersi pe marile bulevarde, la ore de vârf!
01/04/2023 10:32

  Din nou, consilierii locali ieşeni au atras atenţia asupra unor hotărari votate in trecut, dar care, in prezent, nu sunt puse in aplicare. Una dintre acestea se referă la restricţiile de circulaţi ...

Victorie degeaba în instanţă, apelantul rămâne după gratii
01/04/2023 10:30

Multă vreme, ieşeanul Florin Ovidiu Pancu (43 de ani) s-a crezut mare şmecher şi tare mardoi, imposibil de atins de către braţul legii. Prima altercaţie care i-a adus dosar penal a avut loc in seara de 1 ...

Gabriel Brehuescu, tânărul care și-a pus în minte să facă din cifre o armă cu care să cucerească lumea
01/04/2023 10:15

 Pentru doar cativa dintre noi, matematica reprezintă o minune care se săvarseste in fiecare zi. Pentru toti ceilalti, disciplina aceasta imposibil de imblanzit capătă felurite forme detesatabile, mere ...

Femeie din Bacău bătută cu pumnii de un șofer. Ea nu a vrut să se așeze pe scaun
01/04/2023 09:45

Un şofer de microbuz din judeţul Bacău a fost reţinut, vineri, după ce a lovit cu pumnii, in repetate randuri, o femeie care a refuzat să se aşeze pe scaun. Incidentul a fost filmat de alţi pasageri car ...

Doar 55,17 la sută dintre elevii ieșeni au trecut Simularea Evaluării Naţionale
01/04/2023 09:34

Calculele matematice şi gramatica limbii romane par a fi o foarte mare dilemă pentru mulţi dintre elevii ieseni care termină opt clase. Cel puţin aşa reiese din primele rezultate ale Simulării Evaluării ...

Spectacolele lunii aprilie la POpera din Iași
01/04/2023 09:23

În aprilie, primele spectacole oferite publicului de către Opera Natională Romană din Iasi vor fi „Aida” de Giuseppe Verdi. Ca urmare a interesului urias arătat in anii trecuti de specta ...

Noi trasee de autobuz în zona metropolitană, de la 1 aprilie
01/04/2023 08:59

    Începand de pe 2 ianuarie, transportului public iesean a intrat intr-o nouă etapă importantă prin introducerea, in premieră, a curselor de transport metropolitan, care fac legătura in ...

„Rolul de femeie este cel mai frumos din viața mea”
01/04/2023 08:13

- Dacă ar fi să fiti portretizată intr-un tablou, cum v-ar plăcea să arătati? Cum v-ati imagina portretul dvs imortalizat pe o panză? - As ruga artistul să-mi surprindă lumina si bucuria din ochi. Cat ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei