Trei incendii spectaculoase în 24 de ore
Dimensiune font:
* unul în Valea Adâncă, altul la Golăeşti, iar ultimul, chiar în buricul târgului * din fericire, pagubele au fost relativ minore şi nu s-au înregistrat vătămări foarte grave
Detaşamentele de pompieri din cadrul ISU Iaşi n-au avut tihnă în noaptea de miercuri spre joi, trebuind să intervină impetuos pentru a stinge trei incendii spectaculoase. Primul a izbucnit în jurul orei 21.30, la o casă din Valea Adâncă. Aici a ars în întregime acoperişul bucătăriei de vară (o suprafaţă de aproximativ 60 metri pătraţi) şi o bună parte din acoperişul locuinţei (50 de metri pătraţi).
Primele investigaţii indică faptul că totul a pornit de la un cablu electric întrerupt. S-a făcut un scurt-circuit care a topit izolaţia, iar focul s-a răspândit apoi cu mare repeziciune.
La nici 5 minute, a urmat o nouă intervenţie. De data asta, în localitatea Cotu lui Ivan, comuna Golăeşti. Din câte se pare, incendiul de aici a fost provocat de o ţigară aruncată în apropierea unui recipient cu combustibil. Au ars mai multe bunuri din imobil, precum şi acoperişul tip şarpantă, iar proprietarul s-a ales cu arsuri de gradul I ?i II la nivelul fe?ei ?i membrelor superioare.
În fine, ultima solicitare a venit cu puţin înainte de miezul nopţii, pompierii fiind chemaţi să stingă focul izbucnit într-un apartament de bloc de pe strada Costache Negri. Aici au ars materialele combustibile ale centralei termice, un prelungitor ?i un aparat electric de încălzit. Cauza probabilă de producere a incendiului a fost aparatul electric de încălzire lăsat nesupravegheat, sub tensiune. Marcel FLUERARU
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau