UAIC bate toate recordurile salariale din învăţământul universitar ieşean

1salarii

Dimensiune font:

| 06-12-2019 22:08

  * Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” e şi cea mai populată cu angajaţi dintre toate universităţile ieşene, aici lucrând 1.842 de oameni * alt record al UAIC: numărul de sporuri acordate personalului, care sunt cele mai multe din tot învăţământul superior din urbe * cel mai mare venit net îl înregistrează însă rectorul de la UMF, 15.965 lei net, adică 3.340 euro * cel mai „sărac” şef de universitate e cel de la USAMV, el încasând lunar doar 10.622 lei (2.222 euro)

De măririle de salarii din domeniul bugetar au beneficiat, evident, şi profesorii universitari. Aristocraţia academică beneficiază acum de venituri frumuşele, comparabile cu cele ale colegilor din Occident. Astfel, rectorii, prorectorii, decanii, precum şi cei cu grad de profesor universitar au lefuri cuprinse între 2.000 şi 3.000 euro net, venituri obţinute doar din activitatea de la catedră şi din cercetare. Însă, cei mai mulţi dintre ei au şi câştiguri suplimentare, la acest capitol cel mai bine stând cei de la Medicină. Din orele petrecute în spital ori la cabinet.

Ospătar la... Medicină

Că tot am pomenit de Universitatea de Medicină şi Farmacie, în schema de personal de aici figurează şi nişte funcţii la care puţini s-ar fi gândit, cum ar fi cele de ospătar, cofetar, bucătar, îngrijitor de animale ori desenator. Pe lângă salariul de bază, se mai acordă indemnizaţia de hrană, în valoare de 347 lei, precum şi o fracţie de salariu diferenţiat provenită din veniturile proprii ale instituţiei. Personalul didactic încasează un spor de solicitare neuropsihică, a cărui valoare se situează între 420 lei (cazul unui asistent) şi 1.426 lei (rector).

Cele mai mici lefuri le au ospătarul (3.950 lei brut; 2.310 lei net), cofetarul (3.806 lei brut, 2.226 lei net), bucătarul (4.066 lei brut; 2.368 lei net) şi îngrijitorul de animale (4.286 lei brut; 2.506 lei net).

Un desenator semnează un stat de plată pe care scrie 6.050 lei brut, adică 3.539 lei net. Directorul general administrativ e unul dintre cei mai bine plătiţi oameni din universitate, salariul său fiind de 22.011 lei brut (12.876 lei net). Mai mult decât dublu faţă de un şef de lucrări (9.461 lei brut; 5.535 lei net). Conferenţiarii ajung la 14.255 lei brut (8.338 lei net), în vreme ce profesorii universitari îl depăşesc la venituri pe directorul general administrativ (22.388 lei brut; 13.097 lei net).

Podiumul salarial e reprezentat de către rector (27.291 lei brut, 15.965 lei net), prorector (22.985 lei brut; 13.446 lei net) şi decani (24.119 lei brut; 14.109 lei net).

Gradaţii de merit şi spor de suprasolicitare neuropsihică la TUIAŞI

În lista afişată de către Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” nu se spune nimic despre indemnizaţiile de hrană ori despre voucherele de vacanţă. Suplimentele la salariile de bază sunt alcătuite din gradaţiile de merit, indeminzaţia pentru titlu ştiinţific de doctor (asta e la toate universităţile şi are valoarea de 950 de lei), sporul pentru suprasolicitare neuropshică şi, în unele cazuri, sporul pentru condiţiile de muncă.

Cel mai bine plătit este, bineînţeles, rectorul. Acesta realizează un salariu brut lunar în valoare de 23.513 lei (13.756 lei net, adică 2.878 euro). Urmează prorectorul 1, cu 23.513 lei brut (12.335 lei net), apoi prorectorul 2 (18.683 lei brut; 10.930 lei net).

Clasamentul de la TUIAŞI continuă cu decanii 1 şi 2 (20.843 lei brut; 12.192 lei net; 2.551 euro), preşedintele Senatului (20.649 lei brut; 12.080 lei net).

Venituri consistente au şi directorul CSUD (17.358 lei brut; 10.154 lei net), decanul 3 (17.274  lei brut; 10.105 lei net), prodecanul 2 (14.655 lei brut; 8.572 lei net), precum şi cei şapte directori de departament (19.900 lei brut; 11.641 lei net).

Un profesor universitar fără atribuţii administrative are 19.793 lei brut (11.579 lei net), salariile conferenţiarilor variază între 7.602 lei brut (4.447 lei net) şi 13.190 lei brut (7.716 lei net). În cazul şefilor de lucrări, aceştia semnează lunar pentru sume cuprinse între 5.709 lei brut (3.340 lei net) şi 13.608 lei brut (7.960 lei net).

Cel mai prost plătiţi sunt, ca peste tot, proaspeţii sosiţi în lumea academică: asistenţii. Salariile lor, între 4.543 lei brut (2.658 lei net) şi maxim 8.049 lei brut (4.709 lei net).

Modestie la Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară

De departe, aici sunt cele mai mici salarizări din întreg mediul universitar ieşean. Cu toate că sunt incluse tot felul de sporuri (gradaţie de merit, spor de suprasolicitare neuropsihică, indemnizaţie de doctorat, indemnizaţie de hrană), cel mai mare salariu este de 18.157 lei brut (10.622 lei net). Un conferenţiar are trecute pe statul de plată sumele de 10.606 lei (brut), respectiv 6.204 lei (net), un lector şef de lucrări se bucură pentru 7.599 lei brut (4.445 lei net), iar în cazul unui asistent vorbim despre 6.755 lei brut (3.951 lei net).

Paznicii instituţiei muncesc pentru 3.067 lei salariu brut, adică 1.810 lei net, iar necalificaţii au 2.808 lei brut (1.666 lei net)

Recorduri la UAIC

Universitatea „Alexandru Ioan Cuza”, cea mai veche instituţie de învăţământ superior din ţară e şi cea mai populată cu angajaţi dintre toate universităţile ieşene. Aici lucrează 1.842 de oameni, începând cu necalificaţii, îngrijitorii, paznicii şi terminând cu decanii, prorector şi rector.

Alt record al UAIC: numărul de sporuri acordate personalului. Sunt cele mai multe din tot învăţământul superior din urbe. Gradaţia de merit, indemnizaţia de doctorat, sporul de suprasolicitare neuropsihică, fracţia de salariu diferenţiat (poate ajunge până la 30% din salariul de încadrare), veniturile din cercetare, indemnizaţia de hrană. În afară de salariul brut, aici se mai dau şi vouchere de vacanţă în valoare de 1.450 lei pe an.

Cel mai bine plătit, nu doar la nivelul instituţiei, ci din întreaga aristocraţie academică, este rectorul. Salariu brut de 26.170 lei (15.309 lei net). Prorectorul de aici câştigă mult mai bine decât rectorul de la Agronomie. 24.875 lei brut, adică 14.551 lei net. Decanii facultăţilor din cadrul UAIC au salarii în jur de 21.214 lei brut (12.410 lei net)

La polul opus se află paznicii (3.571 lei brut; 2.090 lei net), îngrijitorii (3.461 lei brut; 2.029 lei net) şi necalificaţii (3.974 lei brut; 2.325 lei net). Marcel FLUERARU

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA
Bancul Zilei

05:36

1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Gura Vaii, cu sediul social in comuna Gura Vaii, satul Gura Vaii, Str. Primariei nr. 2, judetul Bacau, cod postal 607220, telefon 0371/407.500, fax 0372/002.112, e-mail: primariaguravaii@yahoo.com, cod fiscal 4278108. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie vandut: - teren in suprafata de 316 mp, situat in intravilanul comunei Gura Vaii, satului Rotunda, nr. Cadastral 62185, CF 62185, apartinand domeniului privat al Comunei Gura Vaii, conform H.C.L. Comunei Gura Vaii nr. 09/22.01.2024, caietului de sarcini si temeiului legal: O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul institutiei, Compartimentul Achizitii Publice sau se poate consulta pe site-ul: www.uatcomuna guravaii.ro, sectiunea -Anunturi. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul vanzatorului, de la care pot obtine un exemplar din documentatia de atribuire: de la Compartimentul Achizitii Publice, din cadrul Comunei Gura Vaii, comuna Gura Vaii, sat Gura Vaii, Str. Primariei nr. 2, judetul Bacau. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei/exemplar, ce se achita numerar la Casieria institutiei, sau in contul de trezorerie RO17 TREZ 0625 006X XX00 0079, deschis la Trezoreria Onesti, cod fiscal: 4278108. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 27.03.2024, ora 12.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 04.04.2024, ora 14.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Registratura Comunei Gura Vaii, comuna Gura Vaii, sat Gura Vaii, Str. Primariei nr. 2, judetul Bacau. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa oferta: intr-un singur exemplar, intr-un plic sigilat. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 05.04.2024, ora 09.00, Comuna Gura Vaii, comuna Gura Vaii, sat Gura Vaii, Str. Primariei nr. 2, judetul Bacau. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Judecatoria Onesti, cu sediul in municipiul Onesti, Str. Tineretului nr. 1, judetul Bacau, telefon 0234/311.913, fax 0234/326.170, e-mail: jud-onesti-reg@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 08.03.2024.
ANUNȚ DE LICITAȚIE. Primăria Comunei Valea Lupului, jud. Iași, cu sediul în Com. Valea Lupului, Aleea Irisului nr. 8, CUI 16384625, tel 0232/272590, e-mail: primaria_valealupului@yahoo.com, patrimoniu@comuna-valealupului.ro, organizează în data de 29.03.2024, licitație în vederea vânzării terenului intravilan în suprafață de 16.000,00 mp, nr. cadastral 96128, CF nr. 96128, zona Dedeman. 1. Informaţii generale privind concedentul, în special denumirea, codul fiscal, adresa, numărul de telefon, telefax şi/sau adresa de e-mail a persoanei de contact etc: UAT Comuna Valea Lupului, jud. Iași, cu sediul în Com. Valea Lupului, Aleea Irisului nr. 8, CIF 16384625, tel 0232/272590, e-mail: primaria_valealupului@yahoo.com, patrimoniu@comuna-valealupului.ro 2. Informații generale privind obiectul procedurii de licitație publică, în special descrierea și identificarea bunului care urmează să fie vândut: teren intravilan în suprafață de 16.000 mp, situat în Sat Uricani, Comuna Miroslava, județul Iași, zona Dedeman, nr. cadastral 96128, CF nr. 96128, teren proprietate privată a Comunei Valea Lupului 3. Informații privind documentația de atribuire: se regăsesc în caietul de sarcini 3.1 Modalitatea sau modalitățile prin care persoanele interesate pot intra în posesia unui exemplar al documentației de atribuire: la cerere, de la sediul autorității sau de pe site-ul autorității wwww.comuna-valealupului.ro 3.2 Denumirea și datele de contact ale serviciului/compartimentului din cadrul vânzătorului, de la care pot obține un exemplar din documentația de atribuire: de la Registratura primăriei, Aleea Irisului nr. 8, sat Valea Lupului, Comuna Valea Lupului, județul Iași sau de pe site-ul autorității: www.comuna-valealupului.ro 3.3 Costul și condițiile de plată pentru obținerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: gratuit 3.4 Data-limită pentru solicitarea clarificărilor: 20.03.2024, orele 16.00 4. Informații privind ofertele: se regasesc în caietul de sarcini 4.1 Data-limită de depunere a ofertelor: 29.03.2024, orele 09.00 4.2 Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Valea Lupului, Aleea Irisului nr. 8, Județul Iași 4.3 Numărul de exemplare în care trebuie depusă oferta: un singur exemplar original 5. Data și locul la care se va desfașura ședința publică de deschidere a ofertelor: 29.03.2024, orele 11.00, Primăria Comunei Valea Lupului - Sala de consiliu, Aleea Irisului nr. 8, Comuna Valea Lupului, Județul Iași 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon și/sau adresa de e-mail ale instanței competente în soluționarea litigiilor apărute și termenele pentru sesizarea instanței: Tribunalul Iași, Strada Elena Doamna nr. 1A, telefon: 0232.260.600, 0232.248.000, 0332.403.666, Fax: 0332.435.700, e-mail: tr-iasi-reg@just.ro PRIMAR, Florin-Liviu DULGHERU
FOTO-VIDEO: Reportaj la
02/08/2022 14:54

Într-un colţ de rai, pe ţinuturile Bucovinei, este situat varful Dadu. Pentru a ajunge la el, am ajuns pană in Iacobeni, iar de acolo am virat la dreapta pană la Carlibaba. Într-o zi de iulie, ...

Liberalii, ținta atacurilor unui deputat PSD
18/12/2019 10:54

    Deputatul social-democrat Răzvan Rotaru are o sumă de reprosuri pentru liberalii din Botosani care in urmă cu un an au votat impotriva bugetului de stat, iar acum se laudă cu alocările fina ...

Marea grijă a şoferului beat: să nu-i agite poliţistul petul cu bere
25/11/2019 18:53

 O nouă culme a impertinenţei manifestată de un conducător auto depistat la volan sub influenţă bahică a fost atinsă cu ocazia turului doi al alegerilor prezidenţiale. I.C., in varstă de 28 de an ...

„ZooMonetar - Fauna lumii pe bancnote şi monede”, la BNR Iaşi
22/11/2019 00:00

  * Sucursala Regională Iaşi şi Muzeul Băncii Naţionale a Romaniei au inaugurat, ieri, expoziţia „ZooMonetar - Fauna lumii pe bancnote şi monede” * proiectul este iniţiat in parteneria ...

Mecanica, marele pariu al învăţământului profesional ieşean
21/11/2019 00:00

  * domeniile cu cele mai mari solicitări din partea operatorilor economici pentru includerea in planul de şcolarizare 2019-2020 au fost cele de mecanică - 910 locuri * totodată, s-au format 5 noi cla ...

Puterea şi opoziţia din CJ se pun la aceeaşi masă, pentru a soluţiona soarta a 46 de proiecte
19/11/2019 00:00

  Consilierii judeţeni se vor intruni din nou maine, avand in dezbatere 46 de proiecte de hotărare. Printre acestea se află şi proiectul privind solicitarea de trecere din administrarea Consiliului Lo ...

Începe Postul Crăciunului
15/11/2019 11:11

      După Lăsatul Secului, petrecut ieri, in seara de Sfantul Filip, astăzi incepe Postul Crăciunului, una dintre cele patru mari perioade de ajunare randuite de Biserica Ortodoxă. Post ...

Un tânăr din Iași, beat și fără permis, nu a oprit la semnalul politistilor. Oamenii legii l-au urmarit 1km
10/11/2019 12:51

În jurul orei 01.00, in timp ce patrulau in zona Horlesti, politistii din Letcani au observat o masină cu un comportament destul de suspect in trafic. Oamenii legii au facut semn de oprire autoturismulu ...

Poliţiştii din Popricani, cei mai iscusiţi vânători de şoferi băuţi
09/11/2019 20:04

Datele statistice arată fără dubiu faptul că poliţiştii din Popricani sunt foarte dibaci in depistarea şi prinderea şoferilor ce conduc sub influenţa alcoolului. Numai in primele 10 luni din 2019, pe r ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei