UMF Iaşi, una dintre cele mai cosmopolite instituţii de învăţământ. Universitatea are reprezentanţi a 75 de naţiuni

umf

Dimensiune font:

| 28-09-2021 08:00

Universitatea de Medicină şi Farmacie (UMF) ‘Gr. T. Popa’ din Iaşi este una dintre cele mai cosmopolite instituţii de învăţământ superior din România, a declarat, luni, în cadrul festivităţii de deschidere a noului an universitar, rectorul Viorel Scripcariu.

În discursul său, rectorul UMF a vorbit despre calitatea actului educaţional al acestei universităţi şi despre deschiderea spre lumea academică internaţională.

Scripcariu a subliniat ‘apetenţa extraordinară pentru spaţiul vast şi extrem de fertil al francofoniei universitare’, făcând astfel referire la faptul că la UMF Iaşi învaţă aproape 800 de studenţi francezi şi peste 1.300 de studenţi francofoni.

‘Ne mândrim şi în acest an cu un număr mare de studenţi străini care au ales să înveţe la universitatea noastră. Universitatea reuneşte reprezentanţi a 75 de naţiuni, fiind astfel una dintre cele mai cosmopolite instituţii de învăţământ superior din România. Este o uriaşă bogăţie culturală pe care ne dorim să o valorizăm atât pentru comunitatea academică, cât şi pentru Iaşiul universitar. Suntem o universitate europeană şi internaţională nu doar prin prisma numărului mare de studenţi străini, ci şi prin prezenţa în topurile academice internaţionale şi ne străduim cu fiecare an să urcăm în clasamente treaptă cu treaptă’, a spus rectorul UMF.

Ambasadoarea Franţei în România, Laurence Auer, şi-a exprimat bucuria de a fi prezentă la acest moment festiv. Ea a catalogat ca fiind ‘bine gândită’ politica de organizare şi de adaptare a UMF ‘Gr. T. Popa’ în context pandemic, fapt care a presupus organizarea unor cursuri onsite şi online, precum şi o politică de vaccinare foarte activă.

‘Este o bucurie pentru mine să mă aflu aici. Este prima deschidere de an universitar la care particip. Universitatea de Medicină ‘Gr. T. Popa’ este o instituţie de mare calibru, este prima instituţie de învăţământ medical din România cu mai mult de 800 de profesori, cu 9.000 de studenţi, cu şapte specializări şi 770 de studenţi francezi. Este cea mai importantă comunitate academică francofonă din Europa Centrală şi Orientală. (…) Sunteţi prima universitate de medicină cu foarte multe acorduri internaţionale, sunteţi prima universitate din România clasată în Times Higher Education şi a doua în clasamentul U-Multirank. Universitatea se caracterizează prin excelenţă, dar şi prin capacitatea de a se adapta noului context medical şi un lucru care este extrem de important pentru noi, capacitatea de a implementa noile concursuri în franceză pentru studenţii la Medicină. Am apreciat faptul că i-aţi integrat pe studenţii internaţionali şi le-aţi oferit posibilitatea de a avea reprezentanţi în Senatul Universităţii, un lucru extrem de important pentru viitor. (…) Cooperarea cu UMF din Iaşi are o istorie lungă, o cooperare vie şi modernă, şi nu doar atât, ci şi o cooperare care ştie să se adapteze contextelor celor mai complicate. Astăzi mulţi studenţi candidează pentru a fi admişi la UMF din Iaşi şi mulţi dintre aceştia reuşesc să îşi finalizeze studiile. Le urez studenţilor dumneavoastră ca viaţa lor de studenţi să fie fericită şi împlinită, cum a fost a studenţilor dinaintea lor’, a afirmat Laurence Auer.

La festivitatea de deschidere a anului universitar 2021-2022 de la UMF ‘Gr. T. Popa’ au fost prezenţi şi rectorii celorlalte patru universităţi de stat din Iaşi, reprezentanţi ai mediului academic, studenţilor şi autorităţilor locale. 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA
Bancul Zilei

06:14

PUBLICAȚIE DE VÂNZARE. Subscrisa, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei IDIS CONSTRUCT S.R.L., cu sediul în Sat Chilișeni, Comuna Udești, nr. 5, Jud. Suceava, C.U.I. 24430897, nr. de înreg. Registrul Comerțului J33/1398/2008, potrivit Sentinței civile nr. 189/2018 din data de 02.04.2018, pronunţată de Tribunalul Suceava, în dosarul nr. 947/86/2018, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare, în conformitate cu prevederile Încheierii din 28.03.2023 a Tribunalului Suceava și în conformitate cu dispozițiile Noului Cod de Procedură Civilă, la data de 13.05.2024, ora 13.00, a următoarelor active aflate în proprietatea S.C. Idis Construct S.R.L., respectiv: Nr. activ: Activ 1, Denumire și descriere active: Proprietate Imobiliara - TEREN ARABIL – intravilan cu suprafata de 2.500 mp, identificat cu nr. cad. 30009, inscris in Cartea Funciara nr. 30009 UAT Udesti, situat in sat Chiliseni, comuna Udesti, judet Suceava. Valoare de piață stabilită de evaluator (lei, fără T.V.A.*): 37.400,00 lei. Valoarea de pornire la licitație (lei, fără T.V.A.): 18.700,00 lei. Persoanele care pretind vreun drept asupra bunurilor ce urmează a fi scoase la vânzare au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data de 10.05.2024, ora 13.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași. Ofertanții sunt obligați să depună până la data de 10.05.2024, ora 13.00, toate documentele menționate în publicația de vânzare/caietul de sarcini, precum și o garanție reprezentând 10% din prețul de pornire la licitație, în contul de lichidare al societății debitoare. Componenţa şi descrierea activelor scoase la vânzare sunt cuprinse în caietele de sarcini, care se pot procura de la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași, în fiecare zi de luni până vineri, până la data de 22.06.2023, ora 13.00. Relaţii suplimentare se pot obţine la tel: 0232/243.864, 0751/084.083.
PUBLICAȚIE DE VÂNZARE Subscrisa, Management Reorganizare Lichidare Iași S.P.R.L., în calitate de lichidator judiciar al debitorului Normatos Construct S.R.L., cu sediul social în mun. Rădăuţi, str. Volovăţului, nr. 39, sc. A+B, parter, cod postal 5875, jud. Suceava, C.U.I. RO4604263, nr. de înreg. O.R.C. J33/1464/1993, conform Sentinței civile nr. 1184/17.09.2013, pronunţată în dosarul nr. 15337/86/2011, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare, în conformitate cu prevederile Hotărârii nr.108/02.04.2024 a Tribunalului Suceava și în conformitate cu dispozițiile Codului de Procedură Civilă, la data de 16.05.2024, ora 14.00, a următoarelor active aflate în proprietatea S.C. Normatos Construct S.R.L., respectiv: Nr. activ: Activ 1. Denumire şi descriere activ: APARTAMENT nr. 12 cu 2 camere (sufragerie și dormitor), 2 holuri, bucătărie, baie, debara și logie, cu suprafața utilă totală de 77,41 mp, identificat cu nr. cad. 8643-C1-U12, situat la etajul 2 al blocului de locuit cu regim înălțime P+4E+M, amplasat în mun. Rădăuți, str. Putnei, nr.225A, jud. Suceava, cu cota indiviză 1/24 părți indivize din terenul imobilului nr. cad. 8643, compus din teren CC cu suprafața de 600 mp, pe care este amplasat blocul de locuințe, înscris în CF 30266 UAT Rădăuți. Valoare de evaluare (lei, fără T.V.A.): 288.000 lei. Activ 2: APARTAMENT nr. 16 cu 2 camere (sufragerie și dormitor), 2 holuri, bucătărie, baie, debara și logie, cu suprafața utilă totală de 77,41 mp, identificat cu nr. cad. 8643-C1-U16, situat la etajul 2 al blocului de locuit cu regim înălțime P+4E+M, amplasat în mun. Rădăuți, str. Putnei, nr.225A, jud. Suceava, cu cota indiviză 1/24 părți indivize din terenul imobilului nr. cad. 8643, compus din teren CC cu suprafața de 600 mp, pe care este amplasat blocul de locuințe, înscris în CF 30266 UAT Rădăuți. 295.000 lei. Activ 3: TEREN INTRAVILAN, curți construcții, cu suprafața de 5.031 mp, situat în mun. Rădăuți, str. Putnei, F.N., jud. Suceava, înscris în CF 31695 UAT Rădăuți, nr. Cad. 31695. Valoare: 1.325.300 lei. Persoanele care pretind vreun drept asupra bunurilor ce urmează a fi scoase la vânzare au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data de 15.05.2024, ora 14.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași. Ofertanții sunt obligați să depună până la data de 15.05.2024, ora 14.00, toate documentele menționate în publicația de vânzare/caietul de sarcini, precum și o garanție reprezentând 10% din prețul de pornire la licitație, în contul de lichidare al societății debitoare. Componenţa şi descrierea activelor scoase la vânzare sunt cuprinse în caietele de sarcini, care se pot procura de la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași, în fiecare zi de luni până vineri, până la data de 15.05.2024, ora 14.00. Relaţii suplimentare se pot obţine la tel: 0232/243.864, 0751/084.083.
Două firme se luptă pentru un contract de câteva milioane de euro, la Colegiul „Mihai Eminescu”
18/04/2024 08:26

Pe adresa Primăriei Municipiului Iasi (PMI) au fost primite două oferte la licitatia pentru lucrările de reabilitare termică si eficientizare energetică a Colegiului National „Mihai Eminescu”. ...

Elevii ieşeni vor să cucerească Hong Kongul
18/04/2024 08:25

Primarul Mihai Chirica a premiat, miercuri, mentorii şi membrii echipei First Carol Generation din cadrul Clubului de Robotică CaroLIIS al Şcolii Primare Carol I. Ei vor reprezenta Romania la First Lego Leag ...

Construcţiile s-au convertit în motorul economiei ieşene
18/04/2024 08:24

* aici, necesarul de personal a urcat la 4717 * in servicii situaţia nu-i deloc una fericită * doar cinci locuri de muncă in comerţ, 24 in HoReCa, iarăşi nimic in asigurări, tot cele 15 posturi de şofer ...

„Tarași & friends”. Experiențele refigurativului
17/04/2024 16:05

ArtEast Gallery vă invită joi, 18 aprilie, de la ora 18:00 la vernisajul expozitiei „Tarasi & friends”, curatoriată de Dana Lungu si Dan Lungu. Expozitia va putea fi vizitată in perioada 18 ...

Bebelușul găsit mort în mașina de spălat, în Suceava, a avut parte de o moarte cumplită. Ce a dezvăluit raportul preliminar de necropsie
17/04/2024 13:23

Apar noi detalii in cazul bebelusului din Suceava găsit mort in masina de spălat. Potrivit raportului preliminar de necropsie, acesta a fost strangulat. Raportul preliminar de necropsie a indicat că fătul ...

Consilierii de probațiune acuză umilințele la care sunt supuși de către Ministerul Justiției
17/04/2024 12:24

* „Este regretabil ca la 17 ani de la aderarea Romaniei la Uniunea Europeană, sistemul de probatiune din Romania să fie măcinat de greve ale foamei si proteste in randul consilierilor de probatiune, ge ...

Zilele Botoșaniului, mutate la debutul campaniei electorale, cu un buget record: 500 de mii de lei / Consilier: ”Insistă să se facă campanie electorală pe bani publici”
17/04/2024 09:31

Primarul municipiului Botosani, Cosmin Andrei, a obtinut votul alesilor locali pentru organizarea Zilelor Municipiului la startul campaniei electorale. Proiectul presupunea o cheltuială de 500.000 de lei din ...

Doar 53.600 de ieșeni s-au vaccinat antigripal, în acest sezon
17/04/2024 04:30

* numărul virozelor respiratorii, in uşoară scădere * din totalul infecţiilor respiratorii acute inregistrate săptămana trecută, 3.842 sunt infectii virale ale căilor respiratorii superioare (IACRS), 8 ...

„Locuinţă” amenajată pe domeniul public al municipiului Iaşi!
17/04/2024 03:00

 Mai multe persoane au fost sancţionate de poliţiştii locali după ce au fost surprinse că işi amenajaseră o adevărată „locuinţă” pe domeniul public al municipiului Iaşi. Odată cu a ...

„Locuinţă” amenajată pe domeniul public al municipiului Iaşi!
17/04/2024 03:00

Mai multe persoane au fost sancţionate de poliţiştii locali după ce au fost surprinse că işi amenajaseră o adevărată „locuinţă” pe domeniul public al municipiului Iaşi. Odată cu aplicar ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei