Un deţinut a fost pedepsit pentru tentativă de bişniţă cu fierbătoare stricate

2fierbator

Dimensiune font:

| 08-02-2021 23:51

 Daniel Cătălin Rus (46 de ani) este unul dintre cei mai cunoscuţi deţinuţi încarceraţi în ultima vreme în Penitenciarul Iaşi. Băcăuan de loc, el a ajuns după gratii în 2015, fiind condamnat la 9 ani de puşcărie pentru trei tentative de omor. Nu s-a adaptat cu niciun chip traiului de aici şi, încă din prima lună petrecută după gratii, a început să şicaneze gardienii cu tot felul de reclamaţii şi reproşuri. Apoi a prins gustul contestaţiilor în instanţă, ajungând, alături de haiducul Uţă, unul din recordmenii acestor demersuri, depăşind deja suta de procese. Evident, n-a câştigat niciunul, dar nu renunţă. Ultima dată a avut şi oarece motiv. Exasperaţi de comportamentul său, gardienii au recurs la un soi de răzbunare, propounând judecătorului delegat să-l sancţioneze cu avertisment. Motivul: în noaptea de 1 iulie 2020, cu prilejul unui control inopinat, s-au găsit în bagajul personal al deţinutului cinci fierbătoare defecte, cu cablurile de alimentare rupte sau lipsă, după cum se specifică în procesul-verbal întocmit la acel moment. Aparatele au fost confiscate, iar condamnatul a fost sancţionat cu "avertisment".

Daniel n-a ratat oportunitatea unei noi contestaţii şi a reclamat "abuzul" la Judecătoria Iaşi. A găsit, printre colegii de celulă, şi un martor care să-i susţină cauza. În versiunea lui, cele cinci fierbătoare stricate fuseseră aruncate în mijlocul camerei de către alţi colegi din celulă, iar el le-a adunat că să le dea la schimb cu ceva la magazinul din Penitenciar ori să le vândă altor deţinuţi. Colegul citat drept martor a adăugat că fierbătoarele nu fuseseră găsite în bagajul personal al pedepsitului, ci se aflau într-o pungă de sub patul acestuia. Excesul de zel nu l-a ajutat deloc pe contestatar, instanţa observând „evidentul caracter pro causa al declaraţiei date de martor, aspectul depistării fierbătoarelor în bagajul deţinutului Daniel Cătălin Rus nefiind contestat nici măcar de acesta şi va înlătura astfel, ca nesinceră, declaraţia dată de martor”.

De partea cealaltă, gardienii şi judecătorul delegat s-au prevalat de litera regulamentului: „persoanelor condamnate le este interzisă introducerea în penitenciar, procurarea, confecţionarea, deţinerea, schimbul, primirea, utilizarea sau transmiterea de arme, materiale explozive, obiecte și substanţe care pun în pericol siguranţa penitenciarului, misiunilor sau a persoanelor, bani, medicamente, telefoane mobile, accesorii ale telefoanelor mobile, bunuri sau alte valori, în alte condiţii decât cele admise”.

Prin sentinţa de la sfârşitul săptămânii trecute, magistraţii au dat, încă o dată, câştig de cauză oficialilor de la Penitenciarul Iaşi. Marcel FLUERARU

 

 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA

PUBLICAȚIE DE VÂNZARE. Subscrisa, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei IDIS CONSTRUCT S.R.L., cu sediul în Sat Chilișeni, Comuna Udești, nr. 5, Jud. Suceava, C.U.I. 24430897, nr. de înreg. Registrul Comerțului J33/1398/2008, potrivit Sentinței civile nr. 189/2018 din data de 02.04.2018, pronunţată de Tribunalul Suceava, în dosarul nr. 947/86/2018, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare, în conformitate cu prevederile Încheierii din 28.03.2023 a Tribunalului Suceava și în conformitate cu dispozițiile Noului Cod de Procedură Civilă, la data de 13.05.2024, ora 13.00, a următoarelor active aflate în proprietatea S.C. Idis Construct S.R.L., respectiv: Nr. activ: Activ 1, Denumire și descriere active: Proprietate Imobiliara - TEREN ARABIL – intravilan cu suprafata de 2.500 mp, identificat cu nr. cad. 30009, inscris in Cartea Funciara nr. 30009 UAT Udesti, situat in sat Chiliseni, comuna Udesti, judet Suceava. Valoare de piață stabilită de evaluator (lei, fără T.V.A.*): 37.400,00 lei. Valoarea de pornire la licitație (lei, fără T.V.A.): 18.700,00 lei. Persoanele care pretind vreun drept asupra bunurilor ce urmează a fi scoase la vânzare au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data de 10.05.2024, ora 13.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași. Ofertanții sunt obligați să depună până la data de 10.05.2024, ora 13.00, toate documentele menționate în publicația de vânzare/caietul de sarcini, precum și o garanție reprezentând 10% din prețul de pornire la licitație, în contul de lichidare al societății debitoare. Componenţa şi descrierea activelor scoase la vânzare sunt cuprinse în caietele de sarcini, care se pot procura de la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași, în fiecare zi de luni până vineri, până la data de 22.06.2023, ora 13.00. Relaţii suplimentare se pot obţine la tel: 0232/243.864, 0751/084.083.
1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt, telefon/fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Trup de pasune Neagra I, in suprafata totala de 2,25 ha, compus din numarul cadastral 50644, in suprafata de 1,18 ha, situat in extravilanul comunei Tasca si numarul cadastral 50650, in suprafata de 1,07 ha, situat in intravilanul comunei Tasca, apartine domeniului public al Comunei Tasca, conform caietului de sarcini, H.C.L. Tasca nr. 39/18.04.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Secretariat, din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.05.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 27.05.2024, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.05/2024, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios -Administrativ a Tribunalului Neamt, Piatra-Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.04.2024.
  „Lucrurile care ne unesc sunt mult mai importante decât cele care ne despart”
24/04/2024 11:51

  Alianta PSD-PNL a aprobat protocolul politic si lista candidatilor comuni pentru Consiliul Local Bacău. Social-democratii si liberalii băcăuani vor merge impreună la alegerile locale pentru municipi ...

  Primarul din Bârnova, reclamat la DNA pentru „mită electorală”
24/04/2024 11:49

Liderul PSD Iaşi, Bogdan Cojocaru, ii cere public preşedintelui PNL Iaşi, Alexandru Muraru, să retragă candidatura primarului comunei Barnova, Mihai Bălan. Social-democraţii il acuză pe edil că incearc ...

Investitorii germani dau năvală în Bucovina
24/04/2024 09:15

Regiunea Bucovina face demersuri active pentru a crea un mediu prielnic investitorilor, iar un atu important il constituie forta de muncă tanără, care a crescut constant in ultimii 10 ani, plasand judetul pe ...

Renașterea vine pe aripi de înger
24/04/2024 08:51

Nu a simtit lacrimile arzandu-i mana cand a impins usa salonului. Nici nu mai avea cum, făcea acest gest de multe luni, de cand cel mic, un pui de om, a ajuns la spital, intr-o noapte in care pană si stelele ...

Ancheta contrabandei cu freon ia amploare, la Botoșani
24/04/2024 08:43

* anchetatorii vor să afle dacă tanărul impuscat la Botosani in weekend, a intrat in tară cu cele 93 de butelii cu freon printr-un punct de frontieră din Suceava sau Botosani cu complicitatea angajatilor v ...

În judeţul Iaşi vor fi amenajate 16 staţii de reîncărcare a vehiculelor electrice
24/04/2024 08:00

* „Cu finantarea de 2,9 milioane de lei pe care am obtinut-o de la AFM vom instala 16 statii de reincărcare pentru vehicule electrice si astfel vom crea infrastructura necesară pentru a le oferi iesenil ...

Noul „Tramvai Iepurilă”, scos pe străzile Iaşului, de Paște
24/04/2024 07:52

* „Tramvaiul Iepurilă” va face legătura intre Targu Cucu şi Copou intre orele 11 si 14, urmand să oprească in fiecare staţie de pe traseu * după lansarea oficială din 27 aprilie, tramvaiul v ...

 Trei scriitoare din România și Ucraina, la Rezidențele Șotron 2024
24/04/2024 07:41

  * Programul „Rezidentele Sotron” a fost creat de către Muzeul National al Literaturii Romane Iasi si Asociatia ACVO in anul 2022, pentru a sustine creatia literară contemporană si in soli ...

Săptămâna Mondială a Imunizării, la Iași
24/04/2024 07:41

* „Vaccinurile reprezintă unul dintre cele mai eficiente instrumente de sănătate publică, salvand milioane de vieti in fiecare an. Ele fac posibilă eradicarea bolilor si protejarea sănătătii si bu ...

  În judeţul Iaşi vor fi amenajate 16 staţii de reîncărcare a vehiculelor electrice
24/04/2024 07:39

Consiliul Judeţean Iaşi a depus in vederea finantării in cadrul Programului Administraţiei Fondului pentru Mediu, privind reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră in transporturi, prin promovarea infra ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei