Un deţinut este nemulţumit că a fost pus să aleagă între muncă şi carte

3obligat

Dimensiune font:

| 04-03-2021 23:57

 * Adrian a fost trimis în judecată pentru tentativă de omor şi condamnat, în 2014, la patru ani cu suspendare * doi ani mai târziu, el a fost prins, la Roman, conducând sub influenţa alcoolului şi i s-a deschis dosar penal * rămas fără permis, a continuat să şofeze şi, astfel, s-a ales cu cel de-al treilea dosar penal

Adrian C. (38 de ani) a ajuns în Penitenciarul Iaşi, unde execută o pedeapsă de şase ani şi patru luni, în martie 2019, după o suită de stupizenii fără seamăn. De loc dintr-o comună de lângă Paşcani, el a intrat în primul conflict cu legea acum 9 ani, cu toate că acţiunea sa a fost una bine intenţionată. Un prieten de-al său, patron al unui bar din Hălăuceşti, avea serioase probleme cu un client beat şi împătimit al păcănelilor. Supărat că pierduse toţi banii şi nu mai este lăsat să joace „pe caiet”, acesta s-a apucat de devastat barul. Patronul a încercat să-l scoată afară, dar s-a ales cu un cap în gură şi, speriat de ceea ce putea să urmeze, l-a sunat pe Adrian. Care Adrian, ca un adevărat prieten, a venit imediat, a luat un tac de biliard şi l-a pocnit, de mai multe ori, pe scandalagiu în moalele capului, făcându-l K.O. Apoi l-a scos afară din local, trăgându-l de picioare şi l-a lăsat să zacă în şanţul de la marginea drumului.

Ca urmare a acestei intervenţii, Adrian a fost trimis în judecată pentru tentativă de omor şi condamnat, în 2014, la patru ani cu suspendare. Doi ani mai târziu, el a fost prins, la Roman, conducând sub influenţa alcoolului şi i s-a deschis dosar penal. Rămas fără permis, a continuat să şofeze şi, astfel, s-a ales cu cel de-al treilea dosar penal. Curtea de Apel Bacău a decis revocarea suspendării pedepsei pentru tentativa de omor şi contopirea cu celelalte două infracţiuni, rezultanta fiind, cum spuneam, şase ani şi patru luni cu executare.

În puşcărie, el a beneficiat de la bun început de un regim semideschis de detenţie. A ieşit la muncă şi a încercat să participe la cât mai multe programe educative, ţinta sa fiind liberarea condiţionată, de care ar putea beneficia la începutul anului viitor. Socotelile i-au fost date peste cap toamna trecută, când programele educative au început să se suprapună cu orele de muncă. Şi cum nu mai putea face ambele lucruri, a solicitat judecătorului delegat să găsească o soluţie. Cum acesta nu a putut să găsească o rezolvare favorabilă, deţinutul s-a adresat Judecătoriei Iaşi, „reclamând o interpretare greşită a art. 40 alin. 5 din Legea nr. 245/2013, în sensul caracterului cumulativ al condiţiei relative la eforturile depuse în cadrul muncii prestate cu condiţia implicării în activităţile educative. A arătat petentul că, în fapt, din interpretarea literală a textului de lege, rezultă neîndoielnic intenţia legiuitorului de a atribui un caracter alternativ acestor două condiţii, rămânând la latitudinea deţinutului dacă doreşte să se implice în muncă sau in activităţi educative”.

Magistraţii au apreciat că administraţia Penitenciarului are o marjă destul de largă de apreciere cu privire la regimul de detenţie, că nu este vorba de o atitudine abuzivă şi că nu se poate face un program special pentru un singur întemniţat. Astfel, prin sentinţa de alaltăieri, judecătorii au respins contestaţia lui Adrian. El trebuie să aleagă: ori muncă, ori carte. Marcel FLUERARU

 

 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA

%ANUNTSPECIAL%
Ziarul Evenimentul angajeaza: Economist Senior / Director Economic Poti fi persoana potrivita daca: - Ai cunostinte solide in domeniul contabilitatii si consultantei fiscale, declaratii fiscale, bilanturi, gestiune si operatii cu personalul, obligatoriu Expert contabil, membru CECCAR activ; - Detii o experienta de minim 5 ani in domeniul contabilitatii societatilor comerciale; - Ai cunostinte avansate ale programului Nexus si al pachetului Office; - Detii o forma juridica de organizare (constituie un avantaj). Descrierea jobului: - Organizarea, conducerea si controlul activitatilor financiar-contabile prin care se asigura evidentierea contabilitatii potrivit conditiilor legale. Inregistrarea si reflectarea in expresie valorica a proceselor economice din cadrul societatii. Elaborarea si propunerea spre aprobare a masurilor de imbunatatire a activitatii economico-financiare a societatii; - Coordonarea echipei din subordine. Responsabilitati: - Coordoneaza, verifica si raspunde de activitatea financiar-contabila a companiei; - Inregistreaza si asigura reflectarea in contabilitatea financiara a operatiunilor derulate de societate si a documentelor fiscal in conformitate cu reglementarile in vigoare; - Vigilenta cu privire la riscuri financiare/legale/de business; Se informeaza permanent de legislatia din domeniul financiar-contabil si transmite informatiile necesare subordonatilor, dar si managementului companiei; Intocmeste la timp si in conformitate cu dispozitiile legale, balantele de verificare, situatiile lunare, trimestriale, semestriale si anuale (declaratii catre ANAF); Asigura platile la termen a sumelor care intra in responsabilitatea firmei fata de bugetul de stat, fata de terti, conform prioritatilor stabilite de conducerea companiei; Evidenta contabila a conturilor de furnizori si client; Realizarea analizelor economice-financiare / alte rapoarte catre managementul companiei; Asigura arhivarea documentelor aferente inregistrarilor contabile; Supervizarea implementarii procedurilor de contabilitate cu ajutorul programului informational. Conditii: - Se asigura intr-un mediu ambiant, birou privat; - Colectiv tanar si bine pregatit; - Program de lucru: luni-vineri, flexibil intre 6-8 ore/zi. - Salar brut 3.500-4.000 RON/Luna. CV pe office@ziarulevenimentul.ro # 0744299159
Doi bătrânei şi-au dezmoştenit fiica şi ginerele, aruncându-i în stradă
13/04/2021 16:28

Vreme de doi ani, totul a fost bine şi frumos, armonia domnea intre cele două familii. Ceva s-a rupt iremediabil in vara lui 2019. Stelică şi Ionela au mers in concediu, la Sovata, ca să-şi trateze reumat ...

Septuagenar condamnat după o beţie cu palincă, alături de bătrâna sa mamă
13/04/2021 15:30

Dumitru C. are 71 de ani şi deţine permis de conducere incă din 1982. În tot acest interval de timp, el a parcurs milioane de kilometri şi nu primise nici măcar o amendă contravenţională. Se lăud ...

Doi bărbați din Neamț, ajunși după gratii pentru un omor
13/04/2021 14:48

Doi bărbaţi din localitatea Borleşti, condamnaţi la inchisoare după ce au omorat in bătaie un localnic, au fost incarceraţi de poliţişti, a informat, marţi, purtătorul de cuvant al IPJ Neamţ, agentu ...

Un ieşean şi-a snopit nevasta în bătaie dintr-un motiv bizar. Prea multe erecţii
13/04/2021 14:25

Nici venirea pe lume a celor doi băieţi, Ionel (10 ani) şi Adrian (3 ani), nu a avut darul de a domoli perpetua harjoană dintre soţi. Făceau sex fără nicio jenă, de faţă cu micuţii şi, după fiecar ...

Un nou centru de vaccinare anti-COVID-19 a fost deschis la Botoșani
13/04/2021 13:54

Un nou centru de vaccinare anti-COVID-19 a fost deschis, incepand de marţi, in municipiul Botoşani, a anunţat, intr-o conferinţă de presă, directorul Direcţiei de Sănătate Publică (DSP), Monica Adăsc ...

Proiect inedit la Suceava -
13/04/2021 11:37

Muzeul Naţional al Bucovinei (MNB) lansează o nouă provocare pentru vizitatorii săi, diversificandu-şi oferta de programe educative online cu proiectul-concurs "Istoria scrisă frumos. Să scriem cali ...

Evenimente dedicate compozitorului Eduard Caudella
13/04/2021 11:34

Ateneul National din Iasi organizează o serie de evenimente dedicate compozitorului Eduard Caudella. Anul acesta se implinesc 180 de ani de la nasterea lui Eduard Caudella, promotor al formării si dezvoltăr ...

Elveţienii au premiat Iaşul!
13/04/2021 10:00

Iasul a devenit primul municipiu din Romania certificat in conformitate cu sistemul European Energy Award, lansat prima dată in Elvetia sub numele de Energiestadt. Certificatul de „Comunitate Sustenabil ...

Au fost finalizate cercetarile in cazul accidentului in care a fost implicat un tramvai pe bulevardul Anastasie Panu
13/04/2021 09:31

Au fost finalizate cercetările privind cauzele ce au dus la producerea evenimentului de circulatie din data de 16.03.2021, in care a fost implicat vagonul de tramvai cu număr de parc 112, respectiv numărul d ...

Costel Alexe, detalii despre cum va arăta Spitalul Clinic Integrat de Boli Respiratorii Iași
13/04/2021 08:58

 Presedintele Consiliului Judetean Iasi a participat la simpozionul „Tuberculoza fără granite in vremuri pandemice”. Cu acest prilej, Costel Alexe a atras atentia prin intermediul unei postă ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei