Un grup de falsificatori de carduri a făcut prăpăd în Cehia şi Ungaria
Dimensiune font:
* cu banii scoşi de la ATM-uri, membrii reţelei îşi cumpărau din Olanda electronice, bijuterii, ceasuri sau haine de lux * paguba a fost socotită de anchetatori la 300.000 de euro
Procurorii DIICOT au mai destructurat ieri un grup infracţional organizat specializat în săvârşirea de infracţiuni informatice şi spălare de bani. 34 de percheziţii au fost făcute la Oradea şi Iaşi. Potrivit anchetatorilor, liderii grupării, care are 26 de membri, sunt orădenii Ioan Gheorghe Bejuşcă (37 de ani) şi Constantin Eduard Sîrbu (33 de ani). Interlopii au acţionat în perioada mai - septembrie 2012, pentru procurarea de informaţii de identificare a cardurilor bancare şi falsificarea lor. „Informaţiile de identificare a cardurilor bancare aparţinând clienţilor erau procurate prin montarea aparaturii tip skimming la diferite ATM-uri situate pe teritoriile Cehiei şi Ungariei. După falsificarea cardurilor, acestea erau folosite pentru achiziţionarea unor bunuri de la diverşi comercianţi de pe teritoriul Olandei”, au precizat procurorii DIICOT.
Cumpărau produse scumpe, apoi le vindeau
Membrii reţelei făceau cumpărături în magazine de lux. Ei luau pe socoteala altora produse electronice, parfumuri, bijuterii, îmbrăcăminte sau ceasuri. Produsele erau fie valorificate în Uniunea Europeană, fie revândute în România. Banii obţinuţi astfel erau trimişi în ţară şi împărţiţi între membrii grupării, în funcţie de rolul fiecăruia. În total, s-au făcut retrageri de numerar şi s-au cumpărat lucruri în valoare de peste 300.000 de euro. „O parte dintre membrii grupului infracţional s-a ocupat şi de falsificarea şi punerea în circulaţie de bancnote de 100 de dolari”, au adăugat procurorii, care au cooperat cu autorităţile judiciare din Olanda, Ungaria şi Cehia.
Cei 26 sunt cercetaţi pentru constituire a unui grup infracţional organizat sau aderare la un astfel de grup, falsificare a instrumentelor de plată electronică, punerea în circulaţie a instrumentelor de plată electronică falsificate, deţinerea de echipamente în vederea falsificării instrumentelor de plată electronică, transmiterea neautorizată către altă persoană a oricăror date de identificare în vederea efectuării unor operaţiuni cu instrumente de plată electronică false, transferul neautorizat de date dintr-un sistem informatic, accesul fără drept la un sistem informatic, falsificare de monedă şi punerea în circulaţie de monedă contrafăcută. (Ştefana Czeller)
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau