Un proxenet condamnat de britanici la 15 ani de puşcărie vrea cu orice preț în libertate

1proxenet

Dimensiune font:

| 27-01-2021 08:38

 * el a invocat „porgramul de transferare anticipată” şi a cerut să i se deducă cele nouă luni petrecute în închisoarea Rye Hill * în plus, deşi transferat la Iaşi pentru executarea pedepsei, el cere să i se aplice legea engleză, care i-ar permite liberarea anticipată până de Paşti


Marius Ciprian Ciubotariu a fost erou negativ al presei tabloide din Marea Britanie la începutul anului 2015, atunci când poliţiştii insulari l-au dovedit ca proxenet şi violator lipsit de scrupule. Ajutat de soţie, el a ademenit o tânără în vârstă de numai 18 ani, originară din Botoşani, promiţându-i un job bine plătit, ca bonă în Londra. Credulă, fata s-a urcat în avion şi, în doar câteva ore, a fost acolo. Ciubotariu i-a plătit cazarea la un hotel mizer de la periferie. Acolo, sub ameninţarea cuţitului, a violat-o pentru prima dată. A doua zi, a scos-o la produs, să facă bani ca să-şi poată plăti cazarea. Individul s-a dovedit foarte inventiv, n-a dus-o pe stradă, ci a închiriat-o bordelurilor clandestine. Lunea şi marţea, când femeia avea liber, o lua spre folosinţa proprie, în timp ce soţia le filma încleştările. Proastă inspiraţie, deoarece imaginile aveau să devină, peste doar câteva luni, probe incriminatorii.

Prizoniera cuplului Ciubotariu a reuşit, într-un final, să evadeze din camera de hotel, s-a prezentat la primul post de poliţie întâlnit, unde a povestit tot ce i s-a întâmplat de la sosirea pe pământul britanic.

Ancheta şi procesul s-au derulat extrem de iute, aşa încât, pe 19 aprilie 2015, Marius a fost condamnat la 15 ani de închisoare, iar soţia sa la 9 ani. Ieşeanul a ajuns în Penitenciarul Rye Hill, nu înainte ca magistraţii britanici să-i comunice că va putea solicita liberarea condiţionată pe 20 februarie 2022.

Marius n-a stat prea mult timp acolo, el fiind transferat la sfârşitul lui 2018 în Penitenciarul Iaşi. Dintre tot mormanul de acte însoţitoare, i s-a înfipt bine în minte unul care specifica „ERS date is 27.05.2021”. Adică, la data respectivă, ar putea solicita liberarea condiţionată. Deţinutul a încercat să speculeze la maxim înscrisul englezesc şi a cerut, anul trecut, Tribunalului Iaşi, să-i fie scăzute cele nouă luni de detenţie petrecute la Rye Hill. Magistraţii de aici i-au respins solicitarea, iar el s-a adresat Curţii de Apel Iaşi. Care i-a admis, pe 20 martie 2020, contestaţia, trimiţând dosarul la rejudecare.

De data aceasta, judecătorii au fost mult mai atenţi în ce priveşte legislaţia internaţională, au solicitat precizări de la autorităţile judiciare din Marea Britanie şi au primit următorul răspuns: „se opinează că ceea ce pretinde contestatorul este reducerea de nouă luni pentru prizonierii care sunt deportaţi conform Programului de Transferare Anticipată. Programul de Transferare Anticipată permite ca infractorii de naţionalitate străină să fie transferaţi din Regatul Unit cu până la nouă luni înainte de finalul elementului privativ de libertate al pedepsei (supus unui minim de un sfert din pedeapsa lor executată). Infractorul de naţionalitate străină nu continuă să-şi execute sentinţa odată ce se întoarce în ţara de origine dar se supune unui ordin de deportare şi astfel îi este interzis să se întoarcă legal în Regatul Unit pentru tot restul vieţii (dacă nu reuşeşte apelul declarat împotriva ordinului de deportare)”.

S-a arătat apoi că „în cazul de faţă contestatorul Ciubotariu Marius Ciprian a fost repatriat în România pentru a-şi executa restul perioadei de detenţie, aşadar nu beneficiază de reducerea de nouă luni”

Astfel, prin sentinţa de la finele săptămânii trecute, proxenetul a primit două veşti proaste. Nu doar că nu poate beneficia de acea reducere, dar nici nu mai poate cere liberarea condiţionată pe 21 mai. Mai are de aşteptat încă patru ani. Marcel FLUERARU

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA
BANCUL ZILEI

05:08

PUBLICAȚIE DE VÂNZARE. Subscrisa, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei IDIS CONSTRUCT S.R.L., cu sediul în Sat Chilișeni, Comuna Udești, nr. 5, Jud. Suceava, C.U.I. 24430897, nr. de înreg. Registrul Comerțului J33/1398/2008, potrivit Sentinței civile nr. 189/2018 din data de 02.04.2018, pronunţată de Tribunalul Suceava, în dosarul nr. 947/86/2018, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare, în conformitate cu prevederile Încheierii din 28.03.2023 a Tribunalului Suceava și în conformitate cu dispozițiile Noului Cod de Procedură Civilă, la data de 13.05.2024, ora 13.00, a următoarelor active aflate în proprietatea S.C. Idis Construct S.R.L., respectiv: Nr. activ: Activ 1, Denumire și descriere active: Proprietate Imobiliara - TEREN ARABIL – intravilan cu suprafata de 2.500 mp, identificat cu nr. cad. 30009, inscris in Cartea Funciara nr. 30009 UAT Udesti, situat in sat Chiliseni, comuna Udesti, judet Suceava. Valoare de piață stabilită de evaluator (lei, fără T.V.A.*): 37.400,00 lei. Valoarea de pornire la licitație (lei, fără T.V.A.): 18.700,00 lei. Persoanele care pretind vreun drept asupra bunurilor ce urmează a fi scoase la vânzare au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data de 10.05.2024, ora 13.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași. Ofertanții sunt obligați să depună până la data de 10.05.2024, ora 13.00, toate documentele menționate în publicația de vânzare/caietul de sarcini, precum și o garanție reprezentând 10% din prețul de pornire la licitație, în contul de lichidare al societății debitoare. Componenţa şi descrierea activelor scoase la vânzare sunt cuprinse în caietele de sarcini, care se pot procura de la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași, în fiecare zi de luni până vineri, până la data de 22.06.2023, ora 13.00. Relaţii suplimentare se pot obţine la tel: 0232/243.864, 0751/084.083.
1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt, telefon/fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Trup de pasune Neagra I, in suprafata totala de 2,25 ha, compus din numarul cadastral 50644, in suprafata de 1,18 ha, situat in extravilanul comunei Tasca si numarul cadastral 50650, in suprafata de 1,07 ha, situat in intravilanul comunei Tasca, apartine domeniului public al Comunei Tasca, conform caietului de sarcini, H.C.L. Tasca nr. 39/18.04.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Secretariat, din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.05.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 27.05.2024, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.05/2024, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios -Administrativ a Tribunalului Neamt, Piatra-Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.04.2024.
Mocănița Huțulca din Suceava va ajunge până la Mănăstirea Moldovița / Noua cale ferată, cu o lungime de peste 5 km, se deschide vineri
25/04/2024 10:31

O nouă linie a Mocănitei Hutulca de la Moldovita va lega Mănăstirea Moldovita de pitorescul traseu al trenuletului pe linie ingustă din Bucovina, incepand de vineri, 26 aprilie  Noua cale ferată, ...

Primăria vrea să scape de serviciul public de termoficare!
25/04/2024 07:51

Primăria Municipiului Iaşi (PMI) va scoate la licitaţie, pană la sfarşitul lunii mai, delegarea serviciului public de alimentare cu agent termic a locuinţelor racordate la sistemul centralizat de termofic ...

Începând din toamnă, ieșenii vor putea zbura mai des către București
25/04/2024 07:32

Începand din toamnă, iesenii vor putea călători de şase ori pe săptămană către Bucuresti, odată cu introducerea de către compania Animawings de noi zboruri directe cu Capitala. Anuntul a fost f ...

De Paște, Rotary dăruiește zâmbete
25/04/2024 07:24

În prag de sărbătoare, Clubul Rotary Iasi se pregăteste să aducă lumina bucuriei in inimile copiilor aflati in situatii dificile. În cadrul unui proiect plin de generozitate si compasiune, in ...

Iașul, pol de atracție pentru cei mai buni dermatologi
25/04/2024 07:04

 Timp de o săptămană, Iasul a găzduit cea de-a 13-a editie a Primăverii Dermatologice Iesene, un eveniment de referintă in domeniu, care a reunit peste 1.600 de participanti si 130 de lectori de pres ...

Renașterea vine pe aripi de înger
25/04/2024 06:51

Nu a simtit lacrimile arzandu-i mana cand a impins usa salonului. Nici nu mai avea cum, făcea acest gest de multe luni, de cand cel mic, un pui de om, a ajuns la spital, intr-o noapte in care pană si stelele ...

La Iași vor fi tipărite 1.610.00 buletine de vot
25/04/2024 06:49

La alegerile locale şi europarlamentare din 9 iunie, in municipiul Iasi vor fi deschise 270 de sectii de votare organizate in 140 de centre de vot. Potrivit Autorităţii Electorale Permanente (AEP), pe listel ...

Autorităţile locale vor parc industrial pe fosta platformă Fortus
25/04/2024 06:44

* „Din păcate, avem o comunicare din ce in ce mai greoaie in ceea ce priveste intentia Consiliului Judetean Iasi de preluare de la statul roman a unei suprafete de teren si a unor active de la Fortus in ...

CJ se împrumută pentru finanţarea proiectelor de dezvoltare a Iaşului
25/04/2024 06:41

Aleşii judeţului au aprobat miercuri contractarea de către Consiliul Judeţean Iaşi a unui credit de angajament in valoare de 9,5 milioane de lei pentru derularea Programului Judetean de Dezvoltare Economic ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei