Un sucevean care a bătut doi polițiști cu bâta și le-a distrus mașina nu va face nicio zi de închisoare

00000   socant-sotia-unu

Dimensiune font:

| 05-12-2021 10:14

Un tânăr din localitatea suceveană Dolhasca nu va face nicio zi de închisoare după ce a bătut cu bâta doi polițiști aflați în misiune, apoi le-a distrus mașina. Agresorul a fost condamnat la închisoare cu suspendare.

Curtea de Apel Suceava a menținut sentința dată de Judecătoria Fălticeni, care l-au condamnat pe bărbat la 1 an și 6 luni de închisoare cu suspendare pentru ultraj și distrugere, scrie Monitorul de Suceava.

Sentința i-a revoltat sindicaliștii din poliția suceveană, arată sursa citată, ținând cont de faptul că agresiunea a fost una foarte gravă.

 

Incidentul a avut loc pe 14 februarie 2021, în Dolhasca, unde tânărul i-a bătut cu bâta pe polițiștii aflați în misiunea, apoi le-a distrus și mașina. Oamenii legii au avut nevoie de mai multe zile de îngrijiri medicale.

 

 

”În timp ce se afla pe o stradă din mediul urban, în apropierea locuinţei sale, a exercitat acte de violenţă fizică faţă de doi agenţi de poliţie care se aflau în exercitarea atribuţiilor de serviciu, lovindu-l pe unul dintre aceştia cu o bâtă de lemn la nivelul toracelui, în partea stângă, cauzându-i leziuni traumatice care necesită un nr. de 3-5 zile îngrijiri medicale, iar pe celălalt cu pumnul la nivelul feţei, cauzându-i leziuni traumatice care necesită un nr. de 4-6 zile îngrijiri medicale. În acelaşi context, folosind o bâtă din lemn, a lovit autospeciala de poliţie, folosită la intervenţie de către cei doi agenţi de poliţie, la nivelul geamului portierei stânga faţă şi peste oglinda stângă faţă, distrugându-le. Prejudiciul cauzat se ridică la suma de 1.822,82 lei”, se arată în rechizitoriul procurorilor. 

 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA

Subscrisa, Management Reorganizare Lichidare Iasi S.P.R.L., în calitate de lichidator judiciar al S.C. Best Milk 2005 S.R.L., cu sediul în loc. Bucecea, str. Calea Națională, nr. 748, jud. Botoșani, CUI RO17767289, J07/455/2005, anunţă, scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare la data de 04.02.2022, ora 14.00, la sediul lichidatorului judiciar Management Reorganizare Lichidare Iași S.P.R.L. din mun. Iași, str. Aleea Nicolina, nr. 82 a activelor S.C. Best Milk 2005 S.R.L. reprezentate prin: Denumirea bunurilor mobile Valoare de evaluare (lei fara T.V.A.) Valoare de pornire a licitatiei (lei fara T.V.A.) 1  FERMA VACI situata in sat Calinesti, oras Bucecea, jud. Botosani compusa din: teren intravilan cu categoria de folosinta curti constructii si arabil cu suprafata totala de 4.000 mp si construcții reprezentate prin: • cladire Hala (destinata intretinerii vacilor de lapte) • cladire Hala (hala muls vaci) • cladire Hala (destinata cresterii viteilor) 336.600,00 185.130,00 2 Plug reversibil purtat marca Vogele Noot, model XM950, SERIE C13S565E55. an fabricatie 2005, nr. identificare 059554. 28.000,00 15.400,00. Persoanele care pretind vreun drept asupra bunurilor ce urmează a fi scoase la vânzare au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data 03.02.2022, ora 14.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iaşi, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iaşi. Relaţii suplimentare se pot obţine la: Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L.: tel: 0751.084.083; 0757.545.545; 0232 – 243.864, fax: 0232-212.231 e-mail: vanzari@insolventa.ro.
Lichidatorul judiciar desemnat prin Sentinţa civilă nr. 227/F/21 decembrie 2021, pronunţată de Tribunalul Vaslui, Secţia Civilă, în dosarul nr. 1663/89/2021, privind debitoarea S.C. PRODIVA S.R.L. Huşi, având C.U.I. 35582319, sediul social în mun. Huşi, str. Dobrina, nr. 17, Corp C2, jud. Vaslui, număr de ordine în registrul comerţului J37/80/2016, notifică deschiderea procedurii simplificate de insolvenţă şi intrarea ȋn faliment, conform Legii privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă. Termenul limită pentru înregistrarea cererii de admitere a creanţelor este de 03.02.2022. În temeiul art. 114 din Legea privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, nedepunerea cererii de admitere a creanţei până la termenul menţionat atrage decăderea din drepturi privind creanţa/creanţele deţinute împotriva debitoarei. Termenul limită pentru verificarea creanţelor, întocmirea, afişarea şi comunicarea tabelului preliminar al creanţelor este 14.02.2022. Termenul pentru soluţionarea eventualelor contestaţii şi pentru afişarea tabelului definitiv al creanţelor este 11.03.2022. Se convoacǎ prima Adunare a creditorilor în data de 18.02.2022, ora 1200 la sediul lichidatorului judiciar situat în mun. Huşi, str. 1 Decembrie, nr. 32, jud. Vaslui, având următoarea ordine de zi: 1. desemnarea comitetului creditorilor şi a preşedintelui acestuia; 2. confirmarea lichidatorului judiciar şi a onorariului, 3. probleme diverse. Relaţii la lichidatorul judiciar ESTCONSULT I.P.U.R.L. Huşi, tel. 0335/566.035, 0727/850.575.
Subscrisa“EuroBusiness LRJ”S.P.R.L., cu sediul în Iași, Str. Zorilor nr.11, Jud.Iași, în calitate de lichidator judiciar al debitoarei S.C.”VILA LUX GRUP” S.R.L, cu sediul în Mun. Bacău, Str. Mioriței, nr. 82, Bl. 82, Sc. B, parter, ap. 2, jud. Bacău, J04/53/1998, CUI 10141511, desemnat prin Sentinţa Civilă 326/24.07.2020, pronunţată de Tribunalul Bacău, Secția a II–a Civilă de Contencios Administrativ și Fiscal, în dosarul 5323/110/2017, primește oferte,pe suport de hârtie, în plic sigilat la sediul lichidatorului judiciar, până la data de 24.01.2022, orele 12:00, pentru angajarea unei firme specializate în serviciul arhivistic pentru prelucrarea arhivistică (servicii de organizare a fondului arhivistic) și de păstrare și conservare (depozitare) a fondului arhivistic. Deschiderea ofertelor se va face la data de 24.01.2022, orele 13:00. Oferta trebuie să conțină următoarele elemente obligatorii: structura prețului pentru fiecare serviciu, prețul pentru perioada de depozitare legală, precum și pentru un metru liniar de documente,modalități și termene de plată. Oferta va fi însoțită de copiile certificatelor de conformitate, a actului constitutiv al persoanei juridice, a certificatelor de inregistrare la Registrul Comertului,a autorizației de funcționare pentru serviciile arhivistice menționate, inclusiv de păstrare și conservare a documentelor de arhivă cu valoare practică, eliberată de Arhivele Naționale,precum și de proiectul contractului în care să se regăsească și clauzele privind transferul acestor documente, conform Ordinului MAI nr.137/27.09.2013 și a art.18 indice 4, din Legea nr.138/2013. Documentele de arhivă cuprind documente contabile, acte de personal etc., ale societății falite S.C.”VILA LUX GRUP”S.R.L, în cantitate de aproximativ 12 m.l. Criteriul aplicat pentru stabilirea ofertei câștigătoare este prețul cel mai mic oferit. Ofertele ce urmeaza a fi primite vor fi supuse atenţiei Adunării Creditorilor debitoarei S.C.”VILA LUX GRUP”S.R.L.-în faliment. Desemnarea ofertantului câştigător al selecţiei de oferte va fi făcută în conformitate cu decizia Adunării Creditorilor .Relații suplimentare la tel./fax 0232/220.777, mail: office.is@lrj.ro,www.lrj.ro.
Pensii speciale pentru 257 de ieşeni
26/01/2022 00:00

257 de persoane din judetul Iasi au beneficiat de pensii de serviciu in anul 2021 şi se regăsesc şi pe lista aferentă lunii ianuarie 2022, cand statul roman a cheltuit 2.776.460 lei pentru plata acestor dre ...

Hoţii de apă
26/01/2022 00:00

273 de ieseni au fost depistati pe parcursul anului 2021 că beneficiau in mod clandestin de serviciile de apă sau de canalizare furnizate de APAVITAL S.A. Potriivt unui comunicat al companiei, cei mai multi u ...

Campioana vaccinărilor, prima la infectări!
26/01/2022 00:00

  Estimările autorităţilor Iaşului, care se temeau că incidenţa in oraş in jurul datei de 24 ianuarie va creşte peste 2 la mie au fost infirmate de evoluţia epidemiologică. Cu o medie de 300-400 ...

Morții nimănui, lăsați în grija autorităților locale și a Bisericii
26/01/2022 00:00

 Noile protocoale prevăd ca Institutele de Medicină Legală să predea decedatul autoritătilor locale de unde acesta are domiciliul dacă nu este luat de o rudă. Anul trecut, Servicii Publice Ias ...

Se deschid primele centre de vaccinare anti-COVID-19 pentru copii
26/01/2022 00:00

  Primăria Municipiului Iasi va deschide primele două centre de vaccinare anti-COVID-19 pentru copii in cursul zilei de miercuri, 26 ianuarie 2022. Acestea sunt amenajate in Cinematograful Victoria, res ...

Evadare, violare de domiciliu, furt şi 200 km de conducere fără permis, toate în câteva ore
25/01/2022 23:59

La doar două săptămani după implinirea varstei majoratului, cu două zile inainte de Anul Nou, Sebastian B. a primit neplăcuta veste că-şi va petrece următorii trei ani intr-un centru de detenţie. Asta ...

Ordinul de protecţie, noua modă în disputele familiale
25/01/2022 23:58

Legea pentru prevenirea şi combaterea violenţei domestice, aceea care reglementează emiterea şi aplicarea ordinului de protecţie, datează de aproape două decenii. Mai exact, din 2003. Ordinul de protecţ ...

 Copii cu COVID, în stare gravă, la terapie intensivă
25/01/2022 21:23

Un nou născut este internat in stare gravă la terapia intensivă de la Spitalul de Copii din Iasi. Acesta a fost transportat la spital după ce s-a confirmat infectarea cu COVID-19. Alţi trei copii sunt inte ...

25 de copii testati pozitiv sunt internati la Spitalul „Sf.Maria” din Iasi
25/01/2022 16:48

 Dr. Alina Belu, managerul Spitalului Clinic de Urgentă pentru Copii „Sfanta Maria” Iasi, a prezentat astazi, situatia cazurilor de Covid-19 in randul copiilor, care au necesitat spitalizare: ...

Cadavrul unui bârlădean, găsit în plină stradă de trecători
25/01/2022 16:38

Un bărbat de 47 de ani a fost găsit, marţi, decedat pe o stradă din municipiul Barlad, după ce acesta s-ar fi deplasat spre Spitalul de Urgenţă "Elena Beldiman", dar a refuzat să intre in unit ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei