Un tată și-a chemat fiul violent în judecată

3batran

Dimensiune font:

| 03-05-2020 20:31

* să-ţi baţi nevasta şi copii şi să fii alcoolic cronic nu-s întotdeauna motive pentru un ordin de protecţie. Cel puțin la Iași!

Corneliu P. din Ciurea s-a trezit chemat la bară ca să dea explicaţii în faţa judecătorilor în urma unei plângeri făcute de către chiar tatăl său. Bătrânul Vasile, care locuieşte în aceeaşi casă cu Corneliu, nevasta acestuia şi cei doi copii minori ai cuplului, a cerut emiterea unui ordin de protecţie întrucât fiul său e un beţiv pătimaş, alcoolic cronic şi scandalagiu notoriu. A spus în misiva către instanţă cum că pârâtul a fost internat de mai multe ori la Spitalul de psihiatrie Socola, pentru dezalcoolizare. Că aproape de fiecare dată atunci când se îmbată îşi ia la pocit nevasta şi copiii, alungându-i în şuturi de acasă, că nu scoate un ban din buzunar pentru cheltuielile curente, că nu vrea să muncească, ci doar să bea de dimineaţă până seară şi să spargă farfurii, pahare ori scrumiere. Pentru toate acestea, bătrânul a solicitat, imediat după Paşte, emiterea unui ordin de protecţie împotriva fiului său, act prin care acesta să fie evacuat pentru jumătate de an din locuinţă şi să fie obligat a urma tratament de dezintoxicare.

Din nefericire, moş Vasile s-a cam grăbit cu acţiunea lui, a omis să solicite vreun martor şi a uitat să ceară nurorii o semnătură pe plângere. Omisiuni ce l-au costat 1.000 lei plus timpul pierdut. Instanţa a hotărât, zilele trecute, că „ordinul de protecţie emis anterior şi biletul de externare de la Socola din 2017 nu pot suplini lipsa unor dovezi cu privire la existenţa propriu-zisă a unei forme de agresiune”. Şi i-a respins ca neîntemeiată cererea de emitere a ordinului de protecţie. Marcel FLUERARU

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA

ALFA & OMEGA INSOLV IPURL, lichidator judiciar al debitoarei S.C. Old Age S.R.L.– societate în faliment, dosar nr. 5193/99/2015(290/2015) aflat pe rolul Tribunalului Iași–Faliment, în temeiul dispozițiilor Legii nr. 85/2014, vinde prin licitație publică cu strigare următoarele bunuri proprietate ale debitoarei S.C. Old Age S.R.L.: 1. Bun imobil – Proprietate industrială situată în Comuna cadastrală UAT Ciurea, Sat Dumbrava, Jud. Iași – formată din : - teren intravilan în sup. de 1.976 mp și construcțiile C1 – hală (s.c. 681,33mp) și C2 – platformă betonată (s.c. 488,15 mp); - teren intravilan în sup. de 4.065 mp și construcțiile C1 – hală (grajd nr. 4 – s.c. 383,88 mp), C2 – platformă betonată (s.c. 227,21 mp) și C3 – magazie (s.c. 17,82 mp)- teren intravilan în sup. de 2.712 mp și construcțiile C1 – hală (s.c. 685,44 mp), C2 – platformă betonată (s.c. 422,46 mp) și C3 – hală (s.c. 695,86 mp) - Cota indiviză teren în suprafață de 810,62 mp din teren în suprafață totală de 2.326 mp, având nr. cad. 1519/10 înscris în CF nr. 3019 a UAT Ciurea, Jud. Iași. Preț de pornire 80% din valoarea de piață stabilită prin raportul de evaluare- 209.840 Euro (exclusivTVA). 2. Bunuri mobile de natura echipamentelor tehnologice și mijloacelor de transport- Preț de pornire 80% din valoarea de piață stabilită prin raportul de evaluare. Licitațiile vor avea loc în zilele de: 12,19,26.02.2021 respectiv 05,12 și 19.03.2021 ora 10.00, la biroul lichidatorului judiciar din Mun.Iași, Str. Grigore Ureche, nr.3, Bl. Gh. Şonțu, Demisol, Birou nr.4, Jud.Iaşi, putând participa orice persoană fizică sau juridică care va depune o ofertă care va conţine:  cerere de participare la licitaţie;  dovada achitării taxei de participare, astfel:  500 lei pentru bunurile mobile  2.000 lei pentru bunul imobil  dovada achitării caietului de sarcini de 1.000 lei fără TVA–pentru bunul imobil;  dovada achitării cauţiunii de 10% din preţul de pornire al licitaţiei, sumă care se va achita în contul colector RO47PIRB2400741082005000 deschis pe numele debitoarei S.C. Old Age S.R.L. la First Bank;  actele de identificare a persoanei juridice/fizice, împuternicire pentru persoana care reprezintă societatea cu menţiunea că are mandat de a licita indiferent de sumă, ştampila. Taxa de participare și contravaloarea caietului de sarcini se va achita în contul lichidatorului judiciar RO33PIRB2400738563001000 deschis la First Bank. Ofertele se vor depune la biroul lichidatorului judiciar, prin e-mail sau fax, cel târziu cu 1 zi lucrătoare înainte de ziua licitaţiei, până la ora 16.00. Ofertanţii care se înscriu la licitaţie, dar nu participă, pierd toate sumele avansate în vederea participării la licitaţie. Neplata preţului în termenul stabilit de 30 zile calendaristice de la data licitaţiei, duce la pierderea sumelor avansate pentru achiziţionarea bunurilor, care vor fi scoase din nou la vânzare în sarcina cumpărătorului. Oricine pretinde vreun drept asupra bunurilor scoase la vânzare,sub sancţiunea decăderii, se va adresa lichidatorului judiciar şi va face dovada până în ziua licitaţei. Informaţii suplimentare la tel: 0744520508, 0744994490; fax:0332814773, e-mail: alfa.omega.insolv@ gmail.com.
Iașul revine la troleibuze
25/02/2021 00:00

  Achiziţia celor 32 de tramvaie noi şi a autobuzelor electrice nu sunt singurele elemente care vor schimba din temelii transportul public. În următorii 20 de ani Iasul va beneficia exclusiv de u ...

„Iaşul, o adevărată bijuterie”!
25/02/2021 00:00

    Primarul Mihai Chirica a avut ieri, la Palatul Roznovanu, o intrevedere oficială cu Excelenta Sa Sofia Grammata, Ambasadorul Republicii Elene in Romania. Excelenta Sa a fost insotită de deputa ...

Creşte incidenţa cazurilor COVID în municipiul Iași!
25/02/2021 00:00

În ultimele 24 de ore, in judeţul Iaşi au fost inregistrate 89 de cazuri noi de infectare cu virusul SARS-CoV-2, in creştere faţă de ultima raportare, numărul total de infecţii de la inceputul pand ...

Ieşenii care citesc apometrelele pe 28 martie plătesc preţul vechi al apei
25/02/2021 00:00

Începand cu data de 1 martie 2021, ApaVital va modifica pretul pentru apa potabilă produsă, transportată si distribuită si tarifele pentru serviciile de canalizare si epurare, valabile pentru intreaga ...

Aeroport internațional modern, la Iași
25/02/2021 00:00

  Întruniţi in şedinţă ordinară, consilierii judeţeni ieşeni au aprobat ieri, scenariul 2 din Master Planul Integrat privind dezvoltarea Aeroportului International Iasi, care presupune constr ...

Un sfert dintre locurile de muncă disponibile la Iași presupun studii superioare
24/02/2021 23:21

În mod normal, venirea primăverii ar fi trebuit să aducă o inviorare pe piaţa muncii. Surprinzător insă, centralizatorul Agentiei Judetene pentru Ocuparea Fortei de Muncă Iasi arată un recul faţ ...

Hoţul-mercenar a mai scăpat o dată de puşcărie
24/02/2021 23:17

Iulian n-a absolvit decat şase clase elementare şi de aceea ii este foarte greu să găsească de lucru. În asemenea condiţii, tanărul, care va implini peste cateva luni 20 de ani, a găsit o metodă ...

Unitatea de Urgențe de la cel mai mare spital din Botoșani va fi extinsă
24/02/2021 18:19

Lucrările de extindere şi modernizare in cazul Unităţii de Primiri Urgenţe (UPU) din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă „Mavromati” Botoşani, finanţate din fonduri europene, ar putea ...

Din 6.500 de cadre didactice din Bacău, doar 1.000 vor să fie vaccinate
24/02/2021 18:17

    A inceput vaccinarea prioritară a cadrelor didactice din judetul Bacău. Profesorii cu varste de pană la 55 de ani vor primi vaccin de la AstraZeneca, iar cei peste 55 de ani cu doze de la Pfi ...

VIDEO - PNL nu se grăbește să-l suspende pe deputatul Mugurel Cozmanciuc, trimis în judecată pentru trafic de influență
24/02/2021 17:11

Ludovic Orban, presedintele PNL, sustine că incă nu a fost luată o decizie de suspendare din partid in cazul deputatului Mugurel Cozmanciuc, trimis in judecată pentru trafic de influentă. „Nu am dis ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei