Un tramvai a izbit o maşină ApaVital

default

Dimensiune font:

| 18-04-2013 05:00

* vatmanul tramvaiului de pe traseul 11 a fost grav rănit în urma unei coliziuni cu o autoutilitară aparţinând SC ApaVital, în zona Minerva * din primele cercetări a reieşit faptul că şoferul societăţii de apă a întors într-o zonă cu linie continuă, fără să se asigure

Accident de circulaţie extrem de grav petrecut ieri, în jurul orei 12.55, în zona Minerva, la 50 de metri după semafor, pe sensul de mers spre Podul de Piatră. Potrivit reprezentanţilor RATP, şoferul autoutilitarei IS 08 TLH a întors pe contrasens în zona cu linie continuă, fără să se asigure, intrând în coliziune cu tramvaiul cu numărul de parc 453, care circula pe linia 11. „În urma impactului violent, vatmanul s-a accidentat, fiind necesară intervenţia echipei SMURD şi deplasarea victimei la Spitalul Sf. Spiridon. S-au înregistrat pagube materiale importante, fiind avariat atât tramvaiul, care are partea din faţă complet distrusă, cât şi un autoturism care circula în aceiaşi direcţie cu tramvaiul”, ne-a declarat Adriuan Mihai, purtătorul de cuvânt al RATP. Potrivit acestuia, circulaţia tramvaielor a fost blocată 35 de minute pe ambele sensuri de mers, timp în care regia a pus la dispoziţia călătorilor autobuze pe relaţia Minerva - Podul de Piatră - Rond Dacia.


Şoferul ApaVital ar putea fi sancţionat


Şoferul autoutilitarei care a provocat accidentul, Daniel B. (31 ani, din Iaşi), este angajat ApaVital, la secţia canalizare. Oficialii societăţii confirmă cele relatate de reprezentanţii RATP, evitând să afirme însă că vinovat este angajatul lor. „Aceasta este sarcina Poliţiei, care va stabili împrejurările în care s-a produs accidentul. Noi aşteptăm rezultatele anchetei oamenilor legii. Facem precizarea că, fiind vorba de un salariat aflat în timpul programului, la faţa locului au venit reprezentanţii Inspectoratului Teritorial de Muncă, urmând să fie întocmit un raport. Daunele tramvaielor vor fi achitate prin RCA. Despre alte daune, de altă natură, nu comentăm. Funcţie de rezultatele anchetei, vom stabili dacă salariatul nostru a încălcat procedurile şi regulamentele noastre, situaţie în care riscă o sancţiune pecuniară, dar şi administrativă”, spune Răzvan Manolache, purtătorul de cuvânt al ApaVital. În schimb, reprezentanţii Poliţiei Rutiere susţin că şoferului autoutilitarei i se va întocmi dosar penal pentru vătămare corporală din culpă. (Tudor Damaschin)
 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA
BANCUL ZILEI

10:43

PUBLICAȚIE DE VÂNZARE. Subscrisa, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei IDIS CONSTRUCT S.R.L., cu sediul în Sat Chilișeni, Comuna Udești, nr. 5, Jud. Suceava, C.U.I. 24430897, nr. de înreg. Registrul Comerțului J33/1398/2008, potrivit Sentinței civile nr. 189/2018 din data de 02.04.2018, pronunţată de Tribunalul Suceava, în dosarul nr. 947/86/2018, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare, în conformitate cu prevederile Încheierii din 28.03.2023 a Tribunalului Suceava și în conformitate cu dispozițiile Noului Cod de Procedură Civilă, la data de 13.05.2024, ora 13.00, a următoarelor active aflate în proprietatea S.C. Idis Construct S.R.L., respectiv: Nr. activ: Activ 1, Denumire și descriere active: Proprietate Imobiliara - TEREN ARABIL – intravilan cu suprafata de 2.500 mp, identificat cu nr. cad. 30009, inscris in Cartea Funciara nr. 30009 UAT Udesti, situat in sat Chiliseni, comuna Udesti, judet Suceava. Valoare de piață stabilită de evaluator (lei, fără T.V.A.*): 37.400,00 lei. Valoarea de pornire la licitație (lei, fără T.V.A.): 18.700,00 lei. Persoanele care pretind vreun drept asupra bunurilor ce urmează a fi scoase la vânzare au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data de 10.05.2024, ora 13.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași. Ofertanții sunt obligați să depună până la data de 10.05.2024, ora 13.00, toate documentele menționate în publicația de vânzare/caietul de sarcini, precum și o garanție reprezentând 10% din prețul de pornire la licitație, în contul de lichidare al societății debitoare. Componenţa şi descrierea activelor scoase la vânzare sunt cuprinse în caietele de sarcini, care se pot procura de la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași, în fiecare zi de luni până vineri, până la data de 22.06.2023, ora 13.00. Relaţii suplimentare se pot obţine la tel: 0232/243.864, 0751/084.083.
FOTO-VIDEO: Reportaj la
02/08/2022 14:54

Într-un colţ de rai, pe ţinuturile Bucovinei, este situat varful Dadu. Pentru a ajunge la el, am ajuns pană in Iacobeni, iar de acolo am virat la dreapta pană la Carlibaba. Într-o zi de iulie, ...

Liberalii, ținta atacurilor unui deputat PSD
18/12/2019 10:54

    Deputatul social-democrat Răzvan Rotaru are o sumă de reprosuri pentru liberalii din Botosani care in urmă cu un an au votat impotriva bugetului de stat, iar acum se laudă cu alocările fina ...

Marea grijă a şoferului beat: să nu-i agite poliţistul petul cu bere
25/11/2019 18:53

 O nouă culme a impertinenţei manifestată de un conducător auto depistat la volan sub influenţă bahică a fost atinsă cu ocazia turului doi al alegerilor prezidenţiale. I.C., in varstă de 28 de an ...

„ZooMonetar - Fauna lumii pe bancnote şi monede”, la BNR Iaşi
22/11/2019 00:00

  * Sucursala Regională Iaşi şi Muzeul Băncii Naţionale a Romaniei au inaugurat, ieri, expoziţia „ZooMonetar - Fauna lumii pe bancnote şi monede” * proiectul este iniţiat in parteneria ...

Mecanica, marele pariu al învăţământului profesional ieşean
21/11/2019 00:00

  * domeniile cu cele mai mari solicitări din partea operatorilor economici pentru includerea in planul de şcolarizare 2019-2020 au fost cele de mecanică - 910 locuri * totodată, s-au format 5 noi cla ...

Puterea şi opoziţia din CJ se pun la aceeaşi masă, pentru a soluţiona soarta a 46 de proiecte
19/11/2019 00:00

  Consilierii judeţeni se vor intruni din nou maine, avand in dezbatere 46 de proiecte de hotărare. Printre acestea se află şi proiectul privind solicitarea de trecere din administrarea Consiliului Lo ...

Începe Postul Crăciunului
15/11/2019 11:11

      După Lăsatul Secului, petrecut ieri, in seara de Sfantul Filip, astăzi incepe Postul Crăciunului, una dintre cele patru mari perioade de ajunare randuite de Biserica Ortodoxă. Post ...

Un tânăr din Iași, beat și fără permis, nu a oprit la semnalul politistilor. Oamenii legii l-au urmarit 1km
10/11/2019 12:51

În jurul orei 01.00, in timp ce patrulau in zona Horlesti, politistii din Letcani au observat o masină cu un comportament destul de suspect in trafic. Oamenii legii au facut semn de oprire autoturismulu ...

Poliţiştii din Popricani, cei mai iscusiţi vânători de şoferi băuţi
09/11/2019 20:04

Datele statistice arată fără dubiu faptul că poliţiştii din Popricani sunt foarte dibaci in depistarea şi prinderea şoferilor ce conduc sub influenţa alcoolului. Numai in primele 10 luni din 2019, pe r ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei