Unul dintre procesele Primăriei cu lichidatorul CET se va rejudeca!

1proces cet

Dimensiune font:

| 05-03-2020 00:00

Este vorba de o speţă în care administratorul judiciar Management Reorganizare Lichidare cerea bani Primăriei de pe urma unui contract de locaţiune vizând bunurile CET

 


În urmă cu şase ani, CET Iaşi, fosta societate de termoficare a oraşului, prin administratorul judiciar Management Reorganizare Lichidare, a intentat un proces municipalităţii prin care solicită instanţei plata a 10,5 milioane de lei. Banii ar proveni dintr-un contract de locaţiune a bunurilor CET. „Între SC CET SA şi municipiul Iaşi a fost încheiat contractul de locaţiune a bunurilor aflate în patrimoniul CET SA afectate activităţilor de producere, transport, distribuţie şi furnizare a energiei termice produsă în sistem centralizat în municipiul Iaşi”, se arată în acţiune. Contractul invocat a fost semnat între cele două părţi în anul 2011 într-un moment în care CET Iaşi era la un pas de faliment. CET a primit dreptul de a folosi bunurile centralei, dar s-a ales şi cu obligaţia de a plăti lunar o chirie de peste 700.000 de lei.

Ulterior, magistraţii Tribunalului Iaşi au dat o sentinţă prin care au desfiinţat contractul. Primăria a făcut însă apel, la fel ca şi şefii CET, însă acţiunea a fost respinsă de Curtea de Apel Iaşi, care a menţinut decizia Tribunalului. Tot magistraţii Curţii de Apel au obligat Primăria la plata a aproape 10,5 milioane de lei, aceasta fiind contravaloarea chiriei pentru bunurile CET şi dobânda aferenta.

Zilele trecute, lucrurile s-au întors de unde au plecat întrucât  magistraţii au decis rejudecarea speţei. „Admite recursurile declarate de reclamanta Centrala Electrică de Termoficare SA CET Iaşi prin lichidator judiciar Management Reorganizare Lichidare SPRL şi de pârâtul Municipiul Iaşi prin primar împotriva deciziei nr. 12 /2 2016 din 13 ianuarie 2016, pronunţată de Curtea de Apel Iaşi - Secţia Civilă, pe care o casează şi trimite cauza spre o nouă judecată aceleiaşi instanţe. Definitivă”, se arată în sentinţa de pe 3 martie 2020. Primarul crede că această dispută nu va fi tranşată prea curând. „Procesul prin care ni s-a luat chirie pe echipamente care erau deja ale noastre s-a dus la rejudecare. Probabil peste o altă perioadă de ani o vom lua de la capăt cu acest subiect”, a spus, ieri, primarul Mihai Chirica.

Un alt proces câştigat în 2018

Primăria Iaşi nu este la primul proces privind dreptul de proprietate asupra patrimoniului fostei Centrale Electrice de Termoficare (CET). În 2018, aceasta a reuşit să câştige o altă acţiune. „Este vorba despre un dosar destul de vechi pe care îl derulez de la începutul mandatului de primar interimar, mai exact din mai 2015. CET, prin administratorul judiciar, ne-a dat în judecată solicitând instanței să-i plătim 48,5 milioane de lei, aproximativ 11 milioane de euro. În cele din urmă am reușit să avem câștig de cauză în instanță. A fost respins și apelul lichidatorilor. Nu mai avem nicio obligație de plată. Mai mult, ei trebuie să plătească suma de 3.135 de lei drept cheltuieli de judecată”, declara primarul Mihai Chirica.

CET Iaşi a intrat în incapacitate de plată în anul 2011, iar activitatea centralei a fost blocată de sechestrele puse pe conturi de către Agenţia Naţională de Administrare Fiscală şi Rezervele Statului. După câteva luni, Consiliul Local a decis preluarea sistemului de termoficare de către un operator privat, respectiv Dalkia (actual Veolia). În ianuarie 2012, Primăria a deschis procesul pentru a recâştiga patrimoniul pus anterior la dispoziţia CET, iar, în luna aprilie a aceluiaşi an, CET a intrat în insolvenţă cu datorii de peste 120 milioane euro. Ulterior, în noiembrie 2012, Adunarea Creditorilor a aprobat vânzarea prin licitaţie a unor bunuri, însă Primăria a contestat că, în afara listei oficiale, lichidatorul, Management Reorganizare Lichidare, ar fi introdus şi bunuri funcţionale ale CET Iaşi. Între cele două părţi au existat mai multe procese în ultimii ani, în care a intervenit şi firma Shine Concept SRL Galaţi, adjudecatarul licitaţiei. Lucian STATE

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA

COMUNA GROPNITA, JUDET IASI, sat BULBUCANI, tel/ fax 0232.414124, email: primariagropnita@gmail.com organizează licitație (etapa 2) în vederea concesionării spaţiilor din Dispensarul medical, aflate in domeniul public al comunei Gropniţa, judetul Iasi, în vederea amenajării de Cabinete medicale individuale şi Farmacie. Spațiile din Dispensarul Uman sunt identificate astfel: 3. Spaţiul nr. 3 - suprafaţă totală de 37,10 mp, situat la parterul clădirii Dispensarului medical (spaţiu de 16,55 mp-Administraţie+spaţiu de 3,75 mp-Oficiu+spaţiu de 8,80 mp-Hol+spaţiu de 4,20 mp-Depozitare+spaţiu de 3,80 mp-G.S.) 4. Spaţiul nr.4 - suprafaţa totală de 44,97 mp din care: 27,40 mp spaţii cabinete+17,57 mp spaţii comune, situat la etajul clădirii Dispensarului medical (spaţiu de 18,45mp-Camera pentru tratamente+ spaţiu de 8,95 mp-Centru personal); 5. Spaţiul nr. 5- suprafată totală de 32,47 mp din care: 14,90 mp spaţiu cabinet+17,57 spaţii comune ,situat la etajul clădirii Dispensarului medical (spaţiu 12,25 –cabinet stomatologie + 2,65 mp-Sterilizare). Concesionarea se face conform OUG nr. 57/2019 privind Codul Administrativ și Hotărârii Consiliului Local nr. 110 / 18.12.2020. Informații privind documentația de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. Documentația de atribuire se poate ridica de la sediul Primariei comunei Gropnita, Compartimentul achiziții publice. Costul și condițiile de plată pentru obținerea acestui exemplar este de 50 lei, se poate achita in numerar la casieria Primăriei comunei Gropnița. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 21.03.2021, ora 12:00. Ofertele se depun la sediul Primariei, data-limita de depunere a ofertelor: 26.03.2021, ora 10:00, intr- un exemplar. Data și locul la care se va desfășura ședința publică de deschidere a ofertelor: 26.03.2021, ora 11:00 la sediul Primăriei comunei Gropnița, judetul Iasi. Denumirea, adresa, numărul de telefon și/sau adresa de e-mail ale instanței competente în soluționarea litigiilor apărute și termenele pentru sesizarea instanței: Tribunalul Iasi, strada Elena Doamna, nr. 1A, CP 700398, tel 0232260600, fax 0332435700, email: tr-iasi-reg@just.ro
Amenzi de peste 42.000 lei aplicate de poliţiştii locali ieşeni
05/03/2021 18:00

    În urma activitătilor specifice desfăsurate, politistii locali au legitimat in ultimele zile 324 persoane, iar in urma constatărilor directe au intocmit 129 procese-verbale de constatar ...

Salubris demarează o nouă campanie de salubrizare stradală
05/03/2021 17:00

    Pană pe 10 aprilie, angajaţii Salubris vor derula activităţi de salubrizare stradală cu ocazia desfăşurării campaniei „Curăţenia de primăvară pe arterele principale ale municip ...

Creştere spectaculoasă a numărului de infectări, la Iaşi
05/03/2021 17:00

În ultimele 24 de ore, in judeţul Iaşi au fost inregistrate 157 de cazuri noi de infectare cu virusul SARS-CoV-2, in creştere faţă de ultima raportare, numărul total de infecţii de la inceputul pan ...

Studentă a UAIC, multiplă campioană la gimnastică ritmică, premiată de conducerea UAIC
05/03/2021 15:45

  Andreea Cristina VERDES, studentă in anul al II-lea la Facultatea de Educatie Fizică si Sport din cadrul Universitătii „Alexandru Ioan Cuza” din Iasi (UAIC), multiplă campioană national ...

O ieșeancă a cerut ordin de protecţie, deşi fostul soţ se află în Spania!
05/03/2021 15:17

După externarea de la Psihiatrie, sătul de certurile cu Ana, bărbatul a sunat-o pe fiică-sa, rugand-o să-l primească la ea, in Spania, că poate-şi găseşte vreun rost acolo şi-şi reface viaţa. Tană ...

Iașul va avea, în următorii doi ani, un aeroport modern!
05/03/2021 15:15

    În şedinţa ordinară de maine, aleşii judeţului urmează să supună spre dezbatere şi aprobare, printre altele, Scenariului 2 din Master Planul Integrat al proiectului de dezvoltare ...

Dezvoltatorii imobiliari ieșeni, în corzi
05/03/2021 15:00

Consilierul local Răzvan Timofciuc (USR) susţine că in aproape toate cartierele rezidentiale nou construite infrastructura este la pămant. În goana după profit, după ridicarea consctruţiilor, dezvo ...

Regizorul filmului „Berliner
05/03/2021 15:00

Filmul "Berliner", in regia lui Marian Crişan, va putea fi urmărit in premieră vinerea aceasta la Iaşi, in prezenţa regizorului. Spectatorii din Iaşi vor fi printre primii care vor putea vedea f ...

Criminalul din Onești este în stare gravă
05/03/2021 14:36

Autorul dublei crime de la Oneşti, Gheorghe Moroşanu, este in continuare intubat in secţia de Terapie Intensivă a Spitalului Judeţean de Urgenţă Bacău, starea de sănătate fiind mediocră, a declarat, ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei