Urmările inundaţiilor, înlăturate cu 3 milioane de lei
Dimensiune font:
Ministerul Apelor şi Pădurilor continuă seria de investiţii în infrastructura afectată de indundaţii. Ieri a fost semnat ordinul de ministru prin care s-au alocat fonduri pentru lucrările necesare pe râul Prut, în zona Hudeşti, judeţul Botoşani.
Investiţia, în valoare de 2.869.000 lei, reprezintă apărarea de mal a râului Prut, mal drept, între stâlpii de frontieră SF 913-914 în comuna Hudeşti. Lucrarea, care va fi efectuată în regim de urgenţă până la sfârşitul anului 2018, va reabilita eroziunea de mal pe o lungime de 550 m, punând în siguranţă atât malul cât şi drumul judeţean care ar putea fi afectat de fenomenul accentuat de eroziune.
„După cum se observă, investiţiile reprezintă prioritatea absolută a conducerii Ministerului Apelor şi Pădurilor. Nu vom rămâne nici o clipă impasibili la grelele încercări la care au fost supuşi semenii noştri ca urmare a inundaţiilor care au afectat o mare parte a României în ultimul an. Toate fondurile disponibile au fost redirecţionate, cu respectarea legislaţiei în vigoare, către lucrările de investiţii, de refacere a infrastructurii afectate de viiturile din acestă vară”, a declarat botoşăneanul Dan Deleanu, subsecretar de stat-coordonator al direcţiei de investiţii şi fonduri europene din cadrul Ministerului Apelor şi Pădurilor.
Alina CALINIUC
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau