Urmărire prin curțile localinicilor, la Rădăuți, după un șofer fugar
Dimensiune font:
Urmărire ca în filme, la Rădăuți, după un șofer fugar. Un echipaj de poliție aflat în exercitarea atribuțiilor de serviciu, a efectuat semnal regulamentar de oprire a unui autoturism marca BMW, care circula pe strada Calea Bucovinei, din municipiul Rădăuți, însă conducătorul auto nu s-a conformat. S-a procedat la urmărirea autoturismului, numai că după o goană în trafic pe o distanță de aproximativ un kilometru, conducătorul auto a abandonat autoturismul în afara părții carosabile după care a fugit. Pentru a scăpa de polițiști, acesta a luat-o la fugă prin curțile a trei imobile. Agenții însă au pornit și ei la urmărirea pedestră a fugarului și, la un moment dat, au reulit să îl prindă din urmă și să imobilizeze. Șoferul fugar a fost idetificat în persoana unui tânăr de 29 de ani, din Rădăuți, pe nume Lauric Vasile. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,68 mg/l alcool în aerul expirat, după care i s-au recoltat mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei. În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice sau altor substanțe.
Alina IOSIF
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau