FILIT 2019

Dimensiune font:

Vânătoare de cărți, în pregătirea FILIT

| 14-09-2019 09:05

 

Festivalul Internațional de Literatură și Traducere Iași – FILIT și comunitatea locală de bloggeri Social Media Iași organizează o nouă vânătoare de cărți în orașul Iași, în pregătirea celei de a VII-a ediții a FILIT, ce va avea loc în perioada 2-6 octombrie.

Provocarea adresată cititorilor este de a căuta cărțile ascunse de bloggeri prin oraș, de a le citi și, desigur, de a veni cu ele la FILIT, pentru a obține autografe de la autorii prezenți la festival.

Ca într-o carte de Mistery, revenim cu deja celebra vânătoare de cărți organizată de FILIT în colaborare cu blogosfera ieșeană și ascundem cărți prin tot orașul, provocându-i pe ieșeni să le găsească, să le citească și să participe la festival. Este poate cel mai așteptat moment al lunii septembrie, ca o avanpremieră la fenomenul FILIT și suntem mai mult decât încântați că putem să punem umărul la promovarea unui festival de o asemenea anvergură pentru Iași. Ca de fiecare dată, bloggerii ieșeni se implică în promovarea orașului și a evenimentelor importante din Iași, iar FILIT este fără doar și poate unul dintre festivalurile noastre de suflet”, a declarat Andreea Marc, blogger și coordonatorul Comunității de Bloggeri din Iași.

Bloggerii înscrişi în campanie sunt Cristina Albu, Alexandra Alistar, Sorina-Georgiana Chirilă,Andrei Cioată, Miruna Ciobanu, Alice Ciobanu, Anamaria Ghiban, Alexandra Haliga, Roxana-Bianca Ionel, Theodora Istrati, Andreea Marc, Irina Nichifiriuc, Maria-Elisa Podaru, Iuliana Șoșu şi Diana Toderas. Festivalul Internațional de Literatură şi Traducere Iaşi (FILIT) este un proiect cultural finanțat de Consiliul Județean Iași prin Muzeul Național al Literaturii Române Iași și va reuni anul acesta cunoscuți scriitori din țară și din străinătate, în cadrul unor evenimente deschise publicului larg.

Maura ANGHEL

 

 

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

 

ULTIMA ORA

 

 

 

 

ANUNŢ DE VÂNZARE Subscrisa, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L., cu sediul în mun. Iaşi, şos. Aleea Nicolina, nr, 82, jud. Iaşi, tel: 0232/243864; fax: 0232/212231, e-mail: iasi@insolventa.ro, prin asociat coordonator Mititelu Corneliu, în calitate de lichidator judiciar al debitorului S.C. Com-Beton S.A. Iaşi, cu sediul social în mun. Iaşi, B-dul Chimiei nr. 14, jud. Iaşi, C.U.I. RO5551582, nr. de înregistrare la O.R.C. J22/189/1994, numită potrivit Încheierii nr. 349/2017 din data de 15 martie 2017, pronunţată de Tribunalul Iaşi, Secţia II Civilă - Faliment, în dosarul nr. 8380/99/2014, anunţă în data de 27.09.2019, ora 12.00, scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare, la sediul lichidatorului judiciar din mun, Iaşi, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iaşi, a următoarelor active: Nr. activ - Denumire şi descriere active - Valoare de pornire la licitaţie* (lei, fără T.V.A.) Activ 3 - PROPRIETATEA IMOBILIARĂ FUNCIARĂ amplasată în extravilan com. Vîrfu Cîmpului, jud. Botoşani, compusă din: - teren arabil neproductiv (cu destinaţie Staţie sortare pentru balastieră), în suprafaţă de 5.000 mp, cu număr cadastral 39, C.F. 9/N (nr. cds. nou 39 al C.F. 50595/com. Vîrfu Cîmpului). Imobilul se află în zona periferică a comunei, ocupată preponderent de terenuri virane şi agricole, amplasamentul nu dispune de utilităţi, iar accesul la proprietate se face pe drum pietruit. Imobilul a fost dobândit conform Contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 2939/07.10.2004 de B.N.P. Elena Roman. - 325.000,00 lei Persoanele care pretind vreun drept asupra bunurilor ce urmează a fi scoase la vânzare au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data 26.09.2019, ora 12.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iaşi, Aleea Nicolina, nr. 82, C.P. 700221, jud. Iaşi. Licitaţia se va organiza în contul S.C. MINERAL COM S.R.L. care a adjudecat activul 3 în cadrul licitaţiei publice din data de 17.07.2019, ora 12.00 la preţul de 325.000,00 lei. S.C. MINERAL COM S.R.L. va putea să achite la termenul de licitaţie preţul oferit iniţial, caz în care va fi obligat numai la plata cheltuielilor cauzate de noua licitaţie. Bunurile se vând libere de sarcini. Componenţa şi descrierea activelor scoase la vânzare, precum şi condiţiile de participare (inclusiv condiţia prezentării dovezii de depunere a garanţiei de participare în valoare de 10% din valoarea de pornire a licitaţiei), sunt cuprinse în caietele de sarcini, care se pot procura de la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iaşi, Aleea Nicolina, nr. 82, C.P. 700221, jud. Iaşi, în fiecare zi de luni până vineri, orele 09.00–16.00, până pe data de 26.09.2019, ora 12.00, în baza unei cereri prealabile (24 de ore). Relaţii suplimentare se pot obţine la: tel. 0232/243864, 0755132473, 0758049904, fax: 0232/212231 email: secretariat@insolventa.ro Lichidator judiciar, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L.
ANUNŢ DE VÂNZARE - LICITAŢIE UNICĂ - Subscrisa, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L., cu sediul în mun. Iaşi, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iaşi, tel: 0232/243864; fax: 0232/212231, e-mail: iasi@insolventa.ro, prin asociat coordonator Mititelu Corneliu, în calitate de lichidator judiciar al debitorului Com-Beton S.A. Iaşi, cu sediul social în mun. Iaşi, B-dul Chimiei nr. 14, jud. Iaşi, C.U.I. RO5551582, nr. de înregistrare la O.R.C. J22/189/1994, numită potrivit Încheierii nr. 349/2017 din data de 15 martie 2017, pronunţată de Tribunalul Iaşi, Secţia II Civilă - Faliment, în dosarul nr. 8380/99/2014, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare la data de 04.11.2019, ora 13.00, a următorul activ: Nr. activ - Descrierea comercială - Valoare de evaluare (lei, fără T.V.A.) - Valoare de pornire (lei, fără T.V.A.) Activ 11 - Fosta Fabrică de nutreţuri combinate, situată în sat Cătămărăşti Deal, str. Mobilei, nr. 8, jud. Botoşani, St teren: 28.665,12 m.p., împrejmuit, betonat (aprox. 95%), St construită: 6.875,73 mp, cu echipamente, deschidere frontală: str. Mobilei, pretabilă pentru activităţi industriale – depozitare, productie, etc. Identif. imobil: CF nr. 53921, nr. cadastral 1891. - 6.525.800,00 lei - 1.300.000,00 lei Publicaţia de vânzare în format extenso poate fi descărcată de pe site-ul www.insolventa.ro Persoanele care pretind vreun drept asupra bunurilor ce urmează a fi scoase la vânzare au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data de 01.11.2019, ora 12.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iaşi, Aleea Nicolina, nr. 82, C.P. 700221, jud. Iaşi. Bunurile se vând libere de sarcini. Componenţa şi descrierea activelor scoase la vânzare, precum şi condiţiile de participare (inclusiv condiţia prezentării dovezii de depunere a garanţiei de participare în valoare de 10% din valoarea de pornire a licitaţiei), sunt cuprinse în caietele de sarcini, care se pot procura de la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iaşi, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iaşi, de luni până vineri, orele 09.00–16.00, până pe data de 01.11.2019, ora 12.00, în baza unei cereri prealabile (24 de ore). Relaţii suplimentare se pot obţine de pe site-ul www.insolventa.ro şi la numerele de telefon: Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L.: E-mail: secretariat@insolventa.ro fax: 0232/212231; tel.: 0232/243864, 0755132473, 0758049904. Lichidator judiciar, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L.
Se scumpeşte gigacaloria! Diferenţa de preţ va fi suportată de Primărie
21/10/2019 00:40

* noul preţ al gigacaloriei va fi de 385 lei, insă ieşenii vor achita tot 245 lei pentru o gigacalorie * Iaşul se află pe locul 18 intr-un top naţional al oraşelor, după preţul gigacaloriei * la sistem ...

Respirăm praf!
21/10/2019 00:37

* in opinia conf. univ. dr. Silviu Gurlui de la Facultatea de Fizică a Universitătii „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi, şantiere, lipsa vegetatiei, numărul mare de masini din trafic si inversia te ...

Zeci de universităţi europene de renume îşi caută studenţi la Iaşi
21/10/2019 00:18

* RIUF revine la Iaşi, anul acesta, cu cel mai mare număr de universităţi din Marea Britanie prezente vreodată la un eveniment educaţional din Romania, in ciuda inevitabilului Brexit * in total, peste 100 ...

Conducerea Aeroportului ieşean, chemată să-şi prezinte bilanţul în plenul CJ!
21/10/2019 00:00

 * potrivit reprezentanţilor opoziţiei, urmează discuţii aprinse pe marginea proiectului de evaluare a indicatorilor financiari şi nefinanciari pentru anul 2018, indicatori ce trebuiau indepliniţi de ...

 

Un profesor ieşean a stabilit care sunt cele mai poluate zone din oraş!
20/10/2019 20:20

Conf. univ. dr. Silviu Gurlui, Facultatea de Fizică a Universitătii „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi, a monitorizat in week-end indicii de poluare pe circa 100 km de străzi din Iaşi. Acesta a p ...

O femeie din patru a fost agresată fizic sau sexual de partener, cel puţin o dată în viaţă
20/10/2019 20:12

O femeie din patru a fost agresată fizic sau sexual de partener, cel puţin o dată in viaţăO femeie din patru a fost agresată fizic sau sexual de partener, cel puţin o dată in viaţă ...

Esplanada Oancea s-a convertit în teren al disputelor politice
20/10/2019 20:00

Municipalitatea ieşeană a reacţionat, prin intermediul unui comunicat de presă, referitor la situaţia din zona Oancea. Aici, locatarii esplanadei au depus la Primăria Iaşi, incă de anul trecut, plan ...

Un job exclusivist, la Iaşi   - Cobai pentru producătorii de băuturi alcoolice
20/10/2019 19:55

* „truditorii” mănancă şi beau cat poftesc, pleacă spre casă cu un pachet consistent plin cu merinde şi licori de voie bună, iar apoi iau şi leafă pentru asta! * e foarte dificil de intrat ...

FOTO Victime pe bandă rulantă pe „şoseaua morţii”. Grav accident la Bălţaţi
20/10/2019 19:54

Sambătă dimineaţa, la ora 06,28, un apel la numărul unic de urgenţă 112 anunţa o nouă catastrofă pe şoselele Iaşului. Ajunşi primii la faţa locului, poliţiştii din Targu Frumos au descoperit, l ...