Vasluienii fug peste hotare pentru un trai mai bun
Dimensiune font:
* pentru o bucată de pâine, zeci de vasluieni aleg să lucreze pământul străinilor * momentan Danemarca este în căutare de şomeri care să muncească în agricultură la cules de zmeură şi căpuşuni
Pentru că nu au locuri de muncă acasă, în prag de sărbători zeci de vasluieni aleg să plece peste hotare în speranţa că vor găsi acolo o slujbă care să-i ajute să trăiască decent. Fermele din Danemarca şi-au deschis porţile şi îi aşteaptă pe şomeri să se spetească pe plantaţiile de mazare, căpuşuni sau zmeură. „Prin reţeaua EURES sunt oferite 100 de locuri de muncă în Danemarca la cules de mazăre sau de zmeură şi căpşuni. Persoanele interesate trebuie să aibă însă cunoştinţe de agricultură, să fie apte din punct de vedere fizic şi să se adapteze unui program de lucru flexibil”, ne-a declarat Laura Toporăscu, purtător de cuvânt la Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM). Salariile sunt motivante şi pot ajunge până la 2.000 de euro. Condiţiile impuse sunt la prima vedere simple. Nimeni nu spune însă şi de munca depusă de şomerul vasluian pentru banii primiţi. Deşi nu sunt de acord să fie slugi la străini, oamenii recunosc că aceasta este singura soluţie pentru a supravieţui. „Nu pleacă de bine săracii vasluieni. Şi eu am fost patru ani în Spania şi m-am întors. Era dulce traiul acolo ca să zic aşa, dar amar de dor. Îmi simţeam inima că îmi iese din piept când mă gândeam la soţie şi copii. Numai cine nu a stat în străinăătate nu mă poate înţelege. Am venit acasă, dar cred că o să mă duc din nou că nu e chip.Dacă ar putea parlamentarii ăştia să se ţină de promisiuni i să ne dea slujbe acasă tare bine ar fi”, ne-a spus Tudor, un tânăr vasluian.
De la începutul acestui an peste 200 de vasluieni au plecat legal la lucru în străinătate prin AJOFM. Din păcate însă mulţi s-au alăturat după o scurtă perioadă muncitorilor la negru din statele Uniunii Europene.
Simona Pop
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau