Vasluienii ocolesc medicii de familie
Dimensiune font:
* oamenii preferă să sune la Salvare sau să meargă la spital pentru orice banală afecţiune* în timp ce şefii unităţilor sanitare se plâng că în acest fel costurile sunt uriaşe, medicii de familie nu fac acţiuni de prevenire dacă nu primesc bani în plus
Neîncrederea, listele de aşteptare la programare, timpul pierdut la uşa cabinetului sunt doar o parte dintre motivele pentru care bolnavii nu trec pe la medicii de familie. În ultima perioadă, Spitalul Judeţean de Urgenţă (SJU) Vaslui se confruntă cu un val de pacienţi care nu fac altceva decât să consume resursele unităţii sanitare în condiţiile în care aceştia ar putea să fie trataţi ambulatoriu. Aceeaşi situaţie se întâlneşte şi în cadrul Serviciului de Ambulanţă, iar cele două instituţii au un vinovat comun: medicii de famile. „Populaţia rurală este vulnerabilă pentru că medicina primară nu se regăseşte în dreptul fiecărui pacient. Există o lipsă de preocupare a medicinei primare pentru pacienţii din îngijire, există şi o neîncredere a pacienţilor faţă de medicii de familie”, a spus directorul medical al SJU, Lelia Croitoru.
Internări inutile
Specialiştii susţin că medicii de familie trimit la spital inutil peste 15% dintre pacienţii internaţi. „Cei mai mulţi bolnavi apelează la SJU sau SJA. Pentru 80% dintre ei este ultima frontieră şi se simt mai în siguranţă spitalizaţi. Numai că 15% din aceste cazuri s-ar putea rezolva în ambulatoriu, numai că medicina de familie nu este bine pusă la punct”, a mai spus Lelia Croitoru.
În faţa acuzelor, medicii de familie se scuză. Nu sunt suficient de bine remuneraţi pentru a se implica activ în acte de prevenţie şi în susţinerea lanţului ce ar duce la o economie în sistemul sanitar. „Noi ne-am dori să facem prevenţie că e din specificul nostru, dar aceasta nu este recompensată în niciun fel. Financiar şi profesional vorbind”, a spus vicepreşedintele Asociaţiei Medicilor de Familie, doctorul Adrian Grom.
În judeţul Vaslui sunt 180 de medicii de familie şi doar şapte centre de permanenţă. Dacă totul ar funcţiona în parametri normali numărul bolnavilor care trec lunar pragul unităţilor sanitare cu paturi din judeţ s-ar reduce simţitor.
Simona Pop
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau