Vasluiul finanţează proiecte prin Republica Moldova!
Dimensiune font:
* vasluienii vor finanţa trei proiecte din raioanele Anenii Noi, Soroca şi Cantemir, ale Republicii Moldova * Consiliul Judeţean Vaslui va vira în acest sens peste un milion de lei
Anul acesta, Consiliul Judeţean (CJ) Vaslui a încheiat acorduri de finanţare cu unităţi administrativ teritoriale din Republica Moldova prin care acestea vor primi ajutor financiar pentru implementarea unor proiecte precum „Amenajarea accesului în UPU a Spitalului raional Anenii Noi şi dotarea cu ambulanţă” - 20.000 euro, „Reabilitarea drumului de acces către Cimitirul de Onoare din satul Stoianovca, raionul Cantemir” - 167.845 euro, şi „Construcţia căsuţelor de la Tabăra de odihnă pentru copii şi adolescenţi „La Dumbravă” - 100.000 euro. Luna trecută, Consiliul Raional Cantemir a cerut 140 mii euro pentru proiectul implementat în comun cu vasluienii, iar Consiliul Raional Soroca a finalizat jumătate din căsuţele de la Tabăra de odihnă, solicitând decontarea sumei de 49.346 euro. Consiliul Raional Anenii noi a anunţat finalizarea proiectului său, cerând de la partenerii români cei 20.000 euro promişi.
În aceste condiţii, conducerea CJ Vaslui va aloca suplimentar 605.000 lei la următoarea rectificare a bugetului judeţului. Pentru acest an, vasluienii vor contribui astfel cu 1,05 milioane lei la investiţiile moldovenilor. Ovidiu IANCU
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau