Verdict în dosarul reţelei care a ţepuit BRD
Dimensiune font:
* o parte din escrocii care au făcut o pagubă de circa 95.000 de lei au primit pedepse cu suspendare * ei au obţinut credite cu acte false
Magistraţii Judecătoriei au pus punct procesului reţelei de escroci care a păgubit o bancă. Bogdan Teodorescu, Florin Chiriac, Remus Ionuţ Zlăvog, Oana Elena Mănoiu, iubitul ei, Constantin Zlăvog, sora celui din urmă, Elena, Andreea Horaicu, Radu Cuibăr şi Lucian Pascariu au primit credite cu acte false. Tinerii au apelat la Adriana Constantinescu pentru obţinerea actelor. În total, BRD a fost ţepuită cu circa 95.000 de lei, cea mai mare parte a banilor ajungând la Constantinescu.
Anchetatorii au mai stabilit că, pe 31 ianuarie 2010, Constantinescu a declarat fals la Corpul Experţilor Contabili că nu are cazier, deşi mai fusese condamnată pentru înşelăciune. Aşa a reuşit să obţină viza anuală pentru desfăşurarea activităţii de expert contabil. Mai mult, în perioada octombrie 2010 – ianuarie 2011, Constantinescu i-a dat fişa ei de cazier şi pe cea a fiicei sale, Andreea Horaicu, lui Ionuţ Zlăvog, pentru o manevră necurată. Bărbatul i-a albit cazierul, decupând şi lipind o bucată din fişa Andreei. Procurorii au spus că femeia a încălcat şi Legea 31/1990 a societăţilor comerciale, fiind asociat şi administrator al Consulting Cont Expert SRL, deşi îi este interzis, tot din cauza condamnării pentru ţepuirea unui cămătar.
Ieri, judecătorii au condamnat-o pe Constantinescu la 7 ani şi 6 luni de puşcărie, pe Ionuţ Zlăvog – la 4 ani, pe Chiriac – la doi ani, pe Cuibăr, Mănoiu, Constantin şi Elena Zlăvog – la câte doi ani cu suspendare, pe Teodorescu – la un an cu suspendare, pe Horaicu – la trei ani cu suspendare, iar pe Pascariu – la un an şi şase luni cu suspendare. (Ş. Czeller)
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau