Viceprimarul comunei Golăieşti şi-a pierdut funcţia

primaria-golaiesti-iasi

Dimensiune font:

| 01-07-2020 17:08

* ca urmare a rămânerii definitive a unei sentinţe penale, prefectul judeţului Iaşi a semnat ordinul de încetare de drept a mandatului de consilier local al lui Mihai Bojoga

Prefectul județului Iași a emis ieri ordinul prin care se constată încetarea de drept a mandatului lui Mihai Bojoga, consilier local în cadrul Consiliului Local al comunei Golăiești, înainte de expirarea duratei normale a acestuia, mai exact începând cu data de 26 iunie 2020.

Ordinul prefectului a fost emis ca urmare a rămânerii definitive a Sentinţei penale nr. 33 din 10 august 2019 a Curţii de Apel Iaşi prin Decizia 169/A din 26 iunie 2020 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Secţia Penală.

Ca efect al încetării de drept al mandatului de consilier local, cu aceeaşi dată încetează mandatul lui Mihai Bojoga, viceprimar al comunei Golăieşti, înainte de expirarea duratei normale a acestuia.

De asemenea, cu aceeaşi dată (26 iunie 2020) devine vacant locul de consilier local în cadrul CL al comunei Golăieşti.

Privitor la procedura încetării mandatului primarului comunei, secretarul general al unității administrativ teritoriale are obligația transmiterii către prefect a unui referat, în termen de 10 zile de la pronunțarea sentinței judecătorești, termen care se împlinește în cursul săptămânii viitoare.

Pe baza acelui referat și a hotărârii de condamnare, prefectul emite ordinul de încetare a mandatului de primar. Andrei RUSU

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA
BANCUL ZILEI

06:04

%ANUNTSPECIAL%
1.Informatii generale privind locatorul: Primaria Comunei Voinesti, cu sediul in satul Voinesti, str.Principala, nr.153, comuna Voinesti, judetul Iasi , telefon/fax: 0232/294755 2.Informatii generale privind obiectul inchirierii : inchiriere pe o perioada de 7 ani a unor suprafete de pasuni aflate in domeniul privat al UAT Comuna Voinesti, conform caietului de sarcini. Pretul de inchiriere stabilit conform HCL nr.74 /23.04.2021 este de 240 lei/ha/an. 2.1. Procedura aplicata : atribuire directa conform HCL nr.74 /23.04.2021 3. Informatii privind documentatia de inchiriere: 3.1.Modalitatea prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de inchiriere. Documentatia de atribuire se poate obtine de la sediul Primariei Comunei Voinesti, din sat Voinesti, str.Principala, nr.153, com.Voinesti, jud. Iasi. 3.2. Denumirea si adresa Compartimentului din cadrul locatorului de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de inchiriere. Documentatia de inchiriere se poate obtine de la Compartimentul Registru agricol din cadrul Primariei Comunei Voinesti, persoana de contact: inspector Marcoci Irina – secretar comisie 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar. Documentatia de atribuire se poate obtine contra sumei de 100 lei de la sediul Primariei Comunei Voinesti, din sat Voinesti, str.Principala, nr.153, com.Voinesti, jud. Iaşi. Suma se achita la casieria institutiei. 4. Informatii privind cererile de inscriere 4.1. Data limita de depunere a cererilor de inscriere la sedinta publica de atribuire directa Dosarele de inscriere se depun la registratura Primariei Comunei Voinesti, pana la data de 26.05.2021 ora 1500. Documntele necesare in vederea intocmirii dosarului de inscriere sunt mentionate in caietul de sarcini. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de atribuire directa Sedinta publica de atribuire directa va avea loc in data de 31.05.2021 ora 0900 la sediul Primariei Comunei Voinesti. 6. Denumirea instantei competente in solutionarea litigiilor Judecatoria Iasi, str.Anastasie Panu, nr.25
Drumul județean către Republica Moldova va fi modernizat!
15/05/2021 10:58

Consiliul Judetean Iasi a aprobat, in cadrul sedintei extraordinare de astăzi, cheltuielile necesare modernizării DJ 249A pe sectorul cuprins intre localitătile Manzătesti si Ungheni, pe o lungime de circa ...

Vaccinarea cu autocarul pus la dispoziție de compania Antibiotice Iași
15/05/2021 10:56

Începand de duminică compania Antibiotice va realiza campanii mobile de vaccinare in localităti din judetul Iasi. Caravana se va realiza cu autocarul companiei, iar personalul va fi asigurat de compani ...

Studenţii Universităţii de Medicină şi Farmacie vor intra în examene doar dacă s-au vaccinat
15/05/2021 10:15

Studenţii Universităţii de Medicină şi Farmacie (UMF) "Gr. T. Popa" din Iaşi vor avea acces in sala de examen doar dacă vor prezenta un document din care să reiasă că s-au imunizat sau că a ...

 UAIC va îmbutelia „Apa lui Cuza”
15/05/2021 10:15

 * Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iasi a incheiat, cu un producător industrial, un contract de punere in functiune a unei linii de imbuteliere de apă minerală carbogazoasă si ...

Un ieșean și-a împușcat vecinul pentru simplul fapt că l-a luat în râs
15/05/2021 08:57

Neculai G. (44 de ani) din Maxut s-a ales cu cazier şi cu obligaţia achitării unor despăgubiri serioase după un recital de pomină pe uliţele satului. Întamplarea a avut loc in urmă cu cinci ani, b ...

Universitatea  Agronomică își schimbă numele și devine Universitatea de Științele Vieții, prima din România
15/05/2021 08:45

Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară „Ion Ionescu de la Brad“ a devenit, prin Hotărare de Guvern, Universitatea de Ştiinţele Vieţii „Ion Ionescu de la Brad“ ...

Un nou centru de vacciniare fără programare în Iași
15/05/2021 08:06

 La Universitatea de Stiinte Agricole si Medicină Veterinară “Ion Ionescu De La Brad” din Iasi s-a deschis incă un centru de vaccinare destinat persoanelor care doresc să se vaccineze făr ...

Conest va trebui să repare stricăciunile făcute de italieni la Spitalul de Recuperare
14/05/2021 16:00

    Primăria Municipiului Iasi a finalizat licitatia pentru incredintarea lucrărilor de executie aferente proiectului cu finantare europeană „Eficientizare Energetică Spital Clinic de Recu ...

Florin Cîțu anunță că a fost stabilit traseul A7 Pașcani-Siret: Studiul de fezabilitate va fi gata până la finele anului
14/05/2021 14:59

Premierul Florin Citu a anuntat că a fost stabilit traseul autostrăzii A7 Pascani-Siret. Prim-ministrul a spus că va fi autostradă, nu drum expres, si că sectorul va fi realizat cu fonduri europene. Studii ...

Drumul Județean DJ 155F AXIAL va fi redat traficului începând de sâmbătă
14/05/2021 14:45

Conducerea Consiliului Judetean Neamt anuntă că de sambătă, 15 mai, DJ 155F va fi redat traficului rutier. Drumul judetean cunoscut de localnici şi turisti sub numele de “Axial” a fost refăcu ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei