Vise pentru un viitor cu oameni buni

 „Încurajează-ţi copiii să viseze! Imaginaţia ne va purta adesea în locuri unde nu am fost niciodată. Fără imaginaţie, nu mergem nicăieri”, spunea Carl Sagan, profesor de Astronomie și Științe Spațiale și Director al Laboratorului pentru Studii Planetare al Universității Cornell, cofondator și presedinte al Planetary Society, cel mai mare grup dedicat științei spațiale din lume. Și ce sprijin mai mare poate oferi un părinte unui copil decât să-i coase aripi și să-i susțină visele atunci când el vrea să zboare?

Fiecare copil aduce cu el o poveste, un basm despre ceea ce va deveni, despre visele și dorințele sale. Câte dintre ele se vor împlini doar Universul știe sau și copilul, dacă este atent la calea sa de destin.

Cu Maria Cătur, o copilă din clasa a VI-a la Colegiul Național „Emil Racoviță”, ursitoarele au fost darnice. Dacă ar fi să ne uităm acum la rezultatele ei, cu siguranță i-au prezis că va avea talent la mânuit condeiul și vorba, că va dori să vindece oamenii și să fie alături de cei în nevoie și, poate la un moment dat, să împartă și legea. Adolescenta sensibilă și ambițioasă deopotrivă a câștigat recent un concurs important de creație, organizat cuprilejul manifestărilor dedicate colegiului. „A fost un concurs literar la care trebuia să participăm cu o lucrare. La început m-am temut, apoi am discutat cu părinții, am mai stat de vorbă cu mine și am decis că voi participa. Am scris o poveste la care mi-am invitat părinții să-mi fie critici și, după ce am primit păreri favorabile, m-am înscris. Îmi depășisem teama de a fi alături de concurenți din clase mai mari de gimnaziu sau chiar de liceu. Eu am scris o poveste cu inima în palmă”, ne-a spus Maria, a cărei creație s-a clasat pe locul întâi. „Am fost foarte fericită, mi-a dat o încredere și mai mare în mine. Pentru mine, scrisul este o eliberare. Sunt zile cu programe încărcate, avem mult de lucru, sunt cerințe mari dacă vrei să te menții într-un top al performanței, dar eu reușesc să le fac pe toate. Scrisul mă ajută, paginile cu notițe pe carele migălesc seara sunt confidentele mele”, am mai aflat de la adolescenta ambițioasă.

Maria Cătur este un copil care poate fi oricând un model – modestă, se implică în multe campanii umanitare, este voluntar în diverse proiecte, la școală mereu este printre primii, la fel și la cluburile extrașcolare. Face teatru de mulți ani, cu rezultate foarte bune, sprijinită fiind de Ana Hegy, de la Palatul Copiilor. „Teatrul este o parte din viața mea, la fel ca și scrisul. Nu aș putea renunța niciodată la aceste două pasiuni ale mele. Și pentru că tot avem un interviu privilegiat, vă mărturisesc în premieră un vis al meu – după ce voi absolvi Facultatea de Stomatologie și îmi voi deschide un cabinet, mă voi înscrie la Universitatea de Teatru de la București, la actorie sau regie, mă mai gândesc”, a șoptit Maria Cătur cu voce blândă, dar fermă. Avea deja notate aceste vise în planul viitorului ei, pe care sigur îl vom vedea împlinit. Eiii, și pentru că adolesenții de astăzi văd o lume diferită de cea în care trăiesc, Maria visează să devină și primar al Iașului. „Vreau o lume bună și dreaptă pentru toți, în special pentru copii. Sufăr când văd cum unii nu își pot îndeplini dorințele, poate nici măcar nu și le cunosc, mă doare când văd oameni cerșind. O lume perfectă, din punctul meu vedere, este o lume fără suferință, cu soluții pentru orice necaz. Acum nu este chiar așa....”, a plecat ușor ochii copilița cu gânduri de a schimba lumea în care trăiește, apoi și-a privit cu mândrie ia pe care a purtat-o cu drag de Ziua Națională a României. Cu astfel de copii, viitorul sună bine, iar planurile oamenilor mari sunt pe mâini bune. Ei sunt cei care ar putea oricând sprijini reformele în educație, un sistem care este cea mai mare bancă de valori în orice țară, dacă avem încrederea să investim în ei.

Maura ANGHEL

 

 

Lucrarea premiată poate fi citită mai jos:

 

    Câte încap într-o...viață

 

 

La început mi s-a dat doar o foaie albă, care aștepta, pitită în sufletul meu să prindă viață. A crescut o dată cu mine și cu amintirile mele, care s-au înșirat pe pielea ei...

Ușor, ușor, m-am maturizat și mi-am dat seama că nu trebuie să o supăr, sau să o fac de rușine, deoarece pe urmă avea să mă consilieze doamna Conștiință, care insista să o facă și noaptea. Începeam să văd că nu toate stau așa cum voiam eu, scrijelindu-i pielea poate din greșeală cu răutăți ori întâmplări neplăcute, pe care încercam să le remediez. Mi-a vegheat gândul și sufletul mereu...

Citesc acum, la final, câte și mai câte s-au înșirat de-a lungul vieții... Îmi văd copilăria, care se reflectă în cuvântul “magie”, primii ani de școală, care mă întreb unde au plecat atât de repede, lăsându-mi și mie, dar și foii mele câteva cicatrici de dor. Urmăresc firul poveștii și privesc anii gimnaziști, care au fost încununați de succese, ani frumoși care s-au scurs repede, însă care mi-au adus atâtea zâmbete pe care nu le pot uita, așa cum au fost și zilele adolescenței, completate de anii în care am fost liceană, surâzându-mi amintirile minunate. Bineînțeles că la finalul acestor capitole nu pot uita și de lacrimile strânse în amurgul multor zile, în care am învățat ce este înțelepciunea ,curajul și sinceritatea.

Puteam spune că sunt cu totul împlinită, după ce pe filă se mai adăugaseră noile mele aventuri din timpul studenției. Sunt mândră că după atâția și atâția ani  pot citi trairile mele, care s-au scris una și una, rând pe rând. Îmi dau seama abia  acum, că s-au mai strecurat greșeli pe care nu le făceam dacă nu eram atât de ambițioasă sau dacă îmi ascultam părinții și sufletul. Oare viața poate fi doar liniștită?

Iată-mă după mult timp, fericită, alături de familia mea, mama, tata, fratele meu, cu cei doi copii ai săi, eu, cu tripleții mei și motanul nostru, la masa de Crăciun. Închid ochii și reanimez acele clipe, uitate pe  foaia încă puțin albă...  Trec mai rapid cu privirea peste acestea, pentru că nu vreau să mai rup din mine rouă prețioasă, rouă sufletească.

Surprind clipele în care mi-am pierdut apropiații și am rămas singură.  Văd aniversarea celor optzeci de ani, aniversare care m-a surprins în locșorul meu de tihnă, în biblioteca veche, pe care o aveam de la majoratul meu, în urmă cu ani buni. La venirea celei de a optzecea primăveri mă mutasem deja aici. Era visul meu de când  eram mică să locuiesc singură într-un lăcaș numit “bibelotecă”, unde să citesc și să scriu nopți la rândul, toate pentru a-mi regăsi liniștea interioară.

Iată-mă și acum aici, surprinzând toate clipele scrise pe foaia mea, foaie ce va rămâne cu mine aici, acolo, acum și mereu.

Mai am puțin... Și-mi petrec ultimile clipe recitind din nou și din nou ceea ce am trăit, însă nu reușesc niciodată să ajung la final, deoarece se adaugă alte scrieri care îmi  completează viața.

Voi pune punct și o voi lua de la început.

Maria Cătur

Prosefor Irina Nechifor