Vreţi asfalt sau gaz? Mutaţi-vă pe lângă şmecherii Iaşului!
Dimensiune font:
* contrast izbitor în Galata: în timp ce ieşenii de pe strada Strugurilor înoată zilnic prin noroaie, cei care locuiesc pe două străzi din apropiere, Văleni şi Podişului, au scăpat de acest calvar * în cazul acestora din urmă norocul s-a numit Simirad sau, după caz, Adăscăliţei…
În timp ce unii ieşeni tot speră că vor veni şi vremurile în care echipele Citadin vor putea fi văzute turnând asfalt pe strada lor, există cetăţeni care nu resimt acest disconfort. Culmea este că nu au mişcat un deget pentru a-şi vedea asfaltat drumul spre casă, norocul lor constituindu-l prezenţa printre vecini a unor persoane arhicunoscute şi sus-puse.
Astfel, despre strada Strugurilor am pomenit într-un material anterior că nu există trotuare, nu există asfalt, noroiul fiind elementul dominant. Cei ce deţin proprietăţi aici s-au arătat deseori revoltaţi de faptul că, de mai bine de 10 ani, nu s-a reuşit nici măcar turnarea câtorva basculante de piatră spartă, care să mai acopere noroiul în care localnicii se afundă zi de zi. Edilii ştiu de aceste probleme, însă susţin că lucrurile nu se pot rezolva cât a-i bate din palme. „Asfaltările din oraş se fac ţinându-se cont de priorităţi. Nu putem abandona o arteră importantă pentru a începe asfaltarea în Galata sau Bucium. Însă, cu siguranţă, vom ajunge şi în cartiere”, spune Sebastian Buraga, purtătorul de cuvânt al Primăriei Iaşi.
Nu vezi pic de noroaie pe străzile Văleni şi Podişului
Interesant este faptul că la o aruncătură de băţ de strada Strugurilor peisajul este cu totul altul: drum complet asfaltat şi câteva pavele pe ici, pe colo, puse de vreun proprietar mai înstărit. Localnicii de pe strada Podişului susţin că au avut noroc din acest punct de vedere, oferindu-ne şi explicaţia pentru dispariţia noroaielor. „Pe strada asta stă Adăscăliţei (Constantin Adăscăliţei, fost vicepreşedinte al CJ şi actual deputat, n.r.), ăla de-a fost la Primărie şi la CJ. Aşa că nu putea să nu existe asfalt”, spune unul dintre ieşenii care locuiesc în zonă.
Aceleaşi lucruri le întâlnim şi pe strada Văleni, paralelă cu strada Podişului, o altă zonă a Galatei. „Strada a fost asfaltată după ce Constantin Simirad şi-a ridicat vila aici. Tot el a adus şi ţeava de gaz. De fapt, nu-i singurul personaj cu relaţii. Aici mai au case fostul prefect Vitan, procurori, oameni de afaceri”, ne confirmă un alt localnic. De altfel, faţadele vilelor impunătoare care s-au înmulţit ca ciupercile în ultimii 10 ani ne dau de înţeles că dealul Galata a devenit zona preferată a oamenilor cu bani. Iar unde-s bani, este şi asfalt... (Tudor Damaschin)
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Comentarii
dan costica
Mar 27, 2013
pai sa mearga sin bucium spre visani sa vada ce drum de bombardament este...acolo nu sta nici un smecher ca sa faca ceva primaria iasi!
Adauga comentariul tau