Weekend plin de nenorociri în Bucovina
Dimensiune font:
Sfârşitul de săptămână a fost foarte greu pentru pompierii din judeţul Suceava, Ei au avut de stins un incendiu la Iacobeni, unde a fost pusă în pericol chiar şi o pădure.
Pompierii din Vatra Dornei, împreună cu lucrători ai Serviciului Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă Iacobeni, au avut nevoie de două autospeciale de stingere, două motopompe şi o ambulanţă SMURD pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o gospodărie aflată la marginea comunei Iacobeni. În plus, au oferit primul ajutor şi proprietarului, un bărbat de 70 de ani, care a suferit un atac de panică. Flăcările au izbucnit din cauza jarului căzut din sobă. Casa se afla lângă o pădure, iar incendiul ameninţa să se propage. După două ore, pompierii au reuşit să îşi încheie misiunea.
A murit după ce a căzut în cazanul cu zer
Un cioban a murit după ce a căzut într-un cazan cu zer fierbinte şi a suferit arsuri grave. Bărbatul de 65 de ani, din comuna Preuteşti, a decedat la spital. El lucra la o stână din zona „Ţarna Mare”, în apropiere de staţia de epurare a Fălticeniului. Beat fiind, a căzut peste un cazan ce conţinea zer fierbinte. Deşi s-a opărit foarte tare, el a ajuns la spital abia a doua zi, când medicii nu l-au mai putut ajuta. Ciobanul avea arsuri de gradul III pe mare parte din corp. A murit la o zi de la internare. Medicii su anunţat poliţia de acest caz însă oamenii legii au stabilit că nu există suspiciuni cu privire la împrejurările în care a survenit decesul.
Teona SOARE
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau