profesori

Dimensiune font:

Zeci de mii de profesori ar putea rămâne fără loc de muncă!

| 23-10-2019 12:14

* odată cu aprobarea modificărilor la Legea Educaţiei, vor fi tăiate 5 ore din planurile cadru la învăţământul gimnazial şi liceal * USLIP apreciază că, prin această măsură, între 15.000 şi 20.000 de cadre didactice ar putea fi concediate

Reducerea numărului de ore pentru elevii din primar, gimnaziu şi liceu va avea impact „masiv” asupra catedrelor din învăţământ. Semnalul de alarmă a fost tras de cei de la Uniunea Sindicatelor Libere din Învăţământul Preuniversitar Iaşi. Sindicaliştii din învăţământul preuniversitar cred că proiectul de lege iniţiat de senatorul social-democrat Liviu Pop aduce o bucurie elevilor de gimnaziu şi liceu, pentru că vor avea mai puţine ore, însă acest lucru i-ar putea lăsa fără loc de muncă pe dascăli. „Luni, 21 octombrie 2019, Senatul României a aprobat cu unanimitate de voturi modificarea art. 66 din Legea Educaţiei Naţionale. Astfel, vor fi prevăzute, în medie, 20 de ore în învăţământul primar, 25 de ore în învăţământul gimnazial şi 30 de ore pe săptămână la învăţământul liceal. Au fost tăiate 5 ore din planurile cadru la învăţământul gimnazial şi liceal”, spun cei de la USLIP Iaşi.

Această modificare legislativă poate afecta însă zeci de mii de profesori, prin reducerea normelor. „În urma evaluărilor pe care le-am făcut, dacă această modificare va fi transpusă în Legea Educaţiei Naţionale, vom vorbi de reduceri de aproximativ 15.000 – 20.000 norme. Nu putem evalua beneficiul elevilor, în lipsa unui studiu de impact, dar avem certitudinea unor disponibilizări masive în învăţăm?ntul preuniversitar din Rom?nia. De asemenea, nu putem înţelege cum iniţiatorul acestui proiect, domnul senator Liviu Marian Pop, profesor în învăţământul preuniversitar, poate face din această iniţiativă un titlu de glorie, în momentul în care 15.000 – 20.000 de colegi ai domniei sale riscă să fie daţi afară, spune Laviniu Lăcustă.

O speranţă ar mai fi, în viitorul guvern. Astfel, sindicaliştii din preuniversitar speră ca noua guvernare, indiferent care ar fi aceasta, să corecteze această modificare ce afectează profilul de formare, conţinuturile educaţionale, modalităţile de predare – învăţare şi evaluare, încadrarea cu personal, modificarea planurilor cadru, a programelor şcolare şi a manualelor şcolare. Laura RADU

 

 

 

 

 

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA

Alertă meteo - Furtunile vor mătura jumătate din țară. ANM a emis cod portocaliu
04/07/2020 10:38

 Sambătă intre orele 12:00 – 19:00, in cea mai mare parte a Munteniei, in vestul Dobrogei, local in Oltenia si in sudul Moldovei este in vigoare o avertizare Cod galben de disconfort termic. Indice ...

 Proiectul care schimbă complet zona Poitiers, și de ce nu, a Iașului!
04/07/2020 08:00

Avand deja experientă in construirea blocurilor turn din Cartierul Visoianu, unde am construit si vandut pană in momentul de fată aproape 1500 apartamente, proiectul Poitiers Towers s-a născut dintr-o idee ...

Tanar din Iasi, insotitor de bord, gasit spanzurat intr-o padure
04/07/2020 00:27

 Un tanar de 24 de ani din Iasi, insotitor de bord, a fost gasit spanzurat intr-o padure din municipiu, asupra sa nefiind gasit vreun bilet de adio. Robert Stefan Cepareanu a plecat in urma cu doua zile ...

Presedintele CJ Harghita reclama ilegalitati in procesul prin care Cheile Bicazului revin prin sentinta definitiva judetului Neamt. Declaratia data presei din Ungaria
03/07/2020 20:45

 Dupa o serie de procese care s-au intins pe o perioada de peste 10 ani, Curtea de Apel Ploiesti a dat o sentinta definitiva in litigiul juridic dintre judetele Neamt si Harghita privitor la administrarea ...

În Germania, cine fotografiază femeile sub fuste sau în decolteu va face pușcărie! În plus, filmarea accidentelor mortale e interzisă
03/07/2020 18:31

 Pană acum, 'upskirting'-ul nu era acoperit de legislaţia penală germană in cele mai multe cazuri, scrie agerpres.ro. Chestiunea a ajuns in centrul atenţiei in ultimii ani in contextul in care a ...

MAE anunță că NU mai sunt cozi la granița bulgaro-elenă: Se circulă fără aglomerări, procedurile de verificare sunt rapide
03/07/2020 16:21

 „În continuarea precizărilor transmise ieri referitoare la intarzierile inregistrate la punctul de frontieră dintre Bulgaria şi Republica Elenă (Kulata – Promachonas), odată cu inst ...

Cod rosu de furtuna in anumite zone ale Romaniei
03/07/2020 14:25

 Administratia Nationala de Meteorologie (ANM) a emis, vineri o avertizare nowcasting Cod rosu de furtuna, valabila in zone din judetul Suceava. Potrivit meteorologilor, pana la ora 14:00, in zona ...


CTP IASI- Totul pentru sanatatea ta!


CTP IASI- Totul pentru sanatatea ta!