Zeci de şoferi ieşeni depistaţi băuţi şi drogaţi, la volan!

2drogati

Dimensiune font:

| 28-06-2022 16:09

 La sfârșitul săptămânii trecute, polițiștii rutieri au depistat pe raza municipiului Iași zeci de șoferi care se aflau la volan sub influența băturilor alcoolice și a drogurilor. Peste 1.600 de conducători auto au fost testați cu aparatele etilotest și drug-test. în urma controalelor efectuate de către polițiști fiind aplicate 178 de sancțiuni contravenționale.

Dintre aceste sancţiuni, 18 au fost aplicate pentru conducerea sub influența băuturilor alcoolice, sub limita de infracțiune, conducătorilor auto fiindu-le reținut, în vederea suspendării, permisul de conducere. „Polițiștii rutieri au identificat un bărbat, în vârstă de 45 de ani, care a condus un autoturism pe Strada Brândușa, din municipiul Iași, în timp ce s-ar fi aflat sub influența băuturilor alcoolice. În urma testării cu aparatul etilotest a rezultat o valoare de 1,43 mg/l alcool pur în aerul expirat, acesta fiind condus la spital pentru prelevarea de mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge”, a transmis Anca Vîjiac, purtător de cuvânt la IPJ Iași.

Tot la sfârșitul săptămânii trecute, polițiștii rutieri au depistat mai mulți șoferi care conduceau sub influenţa frodurilor. Spre exemplu, un bărbat în vârstă de 32 de ani conducea un  autoturism pe Șoseaua Păcurari, în timp ce s-ar fi aflat sub influența substanțelor psihoactive, fiind depistat de polițiști. În urma testării cu aparatul drug-test a rezultat o valoare pozitivă pentru cannabis. Acesta a fost condus la o unitate medicală, pentru prelevarea de mostre biologice în vederea stabilirii substanțelor din sânge.

Un alt tânăr, de 29 de ani, a fost depistat conducând sub influența MDMA, un drog care face parte din categoria amfetaminelor și este întâlnit sub formă de ecstasy. „Tânărul a fost condus la o unitate medicală, unde i-au fost prelevate mostre biologice, în vederea stabilirii substanțelor din sânge. În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe, iar cercetările sunt continuate”, au transmis polițiștii. Ruxandra CAȘU

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA

Curtea de Apel Iaşi a anulat o condamnare de cinci ani închisoare cu executare
19/08/2022 16:59

Nicu Daniel P. nu s-a gandit niciun moment in ce belea avea să intre atunci cand şi-a cumpărat o Dacie veche fără a face actele. Targul s-a făcut in Vaslui, pe 1 martie 2017, la orele pranzului. Curios s ...

Un bodyguard vrea în libertate, după ce şi-a ucis iubita cu lovituri de curea la fund
19/08/2022 16:59

Angel L. şi Georgiana P. au trăit doi ani in concubinaj, din 2018 şi pană pe 19 iunie 2020, cand femeia a decedat in Spitalul de Neurochirurgie „Nicolae Oblu”. Cei doi locuiau intr-o comună din ...

 Caz de malarie la Spitalul de Infecţioase
19/08/2022 16:49

  La Spitalul Cinic de Boli Infectioase ”Sf. Parascgheva” Iaşi a fost internat un bărbat de 41 de ani, care a fost diagnosticat cu malarie. El a fost transferat de la Paşcani la Spitalul de ...

Magazinele groaziei, la Iași: ANPC a închis cinci unități LIDL din cauza mizeriei și a produselor expirate sau prost depozitate
19/08/2022 16:09

Cinci magazine Lidl din Iaşi au fost inchise temporar de comisarii Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC), deoarece au fost găsite mai multe nereguli, printre care mizerie, legume ş ...

La Mamma Mia toți burgerii au chiflă proaspătă Home-Made, făcută în fiecare dimineață!
19/08/2022 15:57

A devenit deja un lucru stiut că este comod si simplu să-ti faci comandă de ceva bun cand se apropie ora mesei, fie că esti acasă ori la birou. La Mamma Mia ai mereu livrarea GRATUITĂ, iar in meniu găses ...

„Ștefan Procopiu - 50 de ani de la trecerea în veșnicie”
19/08/2022 15:50

  Muzeul Stiintei si Tehnicii „Stefan Procopiu” din cadrul Complexului Muzeal National „Moldovaˮ Iasi organizează la Palatul Culturii din Iasi, in perioada 21 august - 30 septembrie 20 ...

 Drumul județean Dolhești – Ciortești - Coropceni a fost finalizat
19/08/2022 14:32

  La peste un an de la semnarea contractului de executie a lucrărilor pentru modernizarea drumului judetean dintre limita judetului Vaslui si localitatea Coropceni, DJ 244 D a fost inaugurat. Drumul a fo ...

Mandolina susţine că e nevinovată. Doar analfabetă
19/08/2022 13:59

 Cazul Mandolinei Stănescu a uimit opinia publică prin duritatea sentinţei dată de Tribunalul Iaşi pe 26 octombrie 2021. Inculpată pentru evaziune fiscală in formă continuată, femeia de etnie rrom ...

S-a îmbătat și s-a împuşcat în cap cu un pistol pentru asomarea porcilor
19/08/2022 13:45

Un bărbat din judeţul Neamţ s-a impuscat in cap cu un pistol pentru asomarea porcilor, după ce s-a intors din Italia. Serviciul de Ambulanţă a fost solicitat in seara zilei de 17 august 2022, in jurul or ...

 102 luni pentru reabilitarea Mănăstirii „Sf. Ioan cel Nou de la Suceava”!
19/08/2022 13:29

Ministrul a fost insotit de Manuela Irina Pătrăscoiu, presedintele consiliului de administratie si director al Companiei Nationale de Investitii, institutie care gestionează licitatia pentru proiectare si lu ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei