Zilele acestea, 30.000 de ieşeni vor fi vaccinaţi antigripal
Dimensiune font:
* în total, pentru judeţul Iaşi, Ministerul Sănătăţii a repartizat 92.290 de doze de vaccin * dintre acestea, 3.412 au fost repartizate în spitale, iar 23.736 de doze au ajuns la medicii de familie
Campania de vaccinare gratuită a Ministerului Sănătăţii, împotriva gripei de sezon, continuă în această perioadă. La sfârşitul săptămânii trecute a ajuns la Iaşi a doua tranşă de vaccin antigripal. Astfel, 30.000 de doze vor fi utilizate pentru imunizarea persoanelor cu risc ridicat de îmbolnăvire. În aceste zile vaccinurile sunt distribuite medicilor de familie din judeţ.
Vă reamintim că la mijlocul lunii octombrie s-au mai primit 3100 de doze de vaccin antigripal, reprezentând prima tranşă de vaccinuri. În această primă etapă, Direcţia de Sănătate Publică Iaşi a distribuit dozele de vaccin pentru imunizarea personalului medico-sanitar. În perioada următoare vor ajunge la Iaşi încă două tranşe de vaccinuri. În total, pentru judeţul Iaşi, Ministerul Sănătăţii a repartizat 92.290 de doze. În funcţie de categoriile de persoane, 3.412 vaccinuri au fost repartizate în spitale, 1.604 unităţi Direcţia de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului, 894 în cămine de bătrâni şi unităţi medico-sociale, 65 la Centrul de Transfuzii, 60 au fost realizate la IML, din 156 repartizate, 100 vaccinuri au fost realizate la CAS, 100 la Centrul Regional de Sănătate Publică, 100 la UMF, iar 23.736 de doze au ajuns la medicii de familie.
Campania de vaccinare gratuită a Ministerului Sănătăţii împotriva gripei de sezon vizează reducerea la maximum a îmbolnăvirilor prin gripa de sezon. Ea se derulează în cadrul cabinetelor medicilor de familie şi în unităţi sanitare cu paturi, iar beneficiarii sunt persoanele cu risc ridicat de îmbolnăvire, mai precis personalul medical, persoane cu vârsta peste 65 de ani, una dintre categoriile cele mai expuse la viroze respiratorii, persoane cu boli cronice, în special boli respiratorii şi cardiovasculare, boli metabolice, copii şi bătrâni instituţionalizaţi, gravide, conform recomandărilor Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii. Laura RADU
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau