Ziua Diasporei, în premieră la Botoşani
Dimensiune font:
Primăria Botoșani organizează astăzi, cu sprijinul Asociației RePatriot, Ziua Diasporei. Întâlnirea va avea loc începând cu ora 11:00, în Sala de Consiliu „Mihai Eminescu”. „Încercăm pentru prima dată la Botoșani să organizăm Ziua Diasporei, o acțiune care s-a mai organizat în țară, în diferite județe. Până acum, noi nu am avut posibilitatea, dar anul acesta sperăm să-i onorăm cu drag pe toți cei care vin acasă”, a declarat primarul Cătălin Flutur. La întâlnire, botoșănenii reveniți acasă din străinătate vor putea afla răspunsuri la problemele cu care se confruntă. La dialog vor fi prezenţi reprezentanții Evidenței Populației, ai asociațiilor de proprietari, ai Poliției locale, Serviciilor de Pașapoarte și Înmatriculări auto. „Vrem să le spunem că, totuși, lucrurile s-au mai schimbat în România, să încercăm să-i convingem să se întoarcă și să investească acasă și, nu în ultimul rând, o să le povestim ce se mai întâmplă la Botoșani”, a mai spus Flutur.
Teofil BANU
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau