Need for Speed World Review

Need for Speed World Review

După 16 ani de existenţă şi „doar” 18 jocuri lansate (indiferent de platformă), seria Need For Speed a ajuns în punctul în care nu prea mai are de unde să evolueze sau măcar să îmbunătăţească elementele deja cunoscute. Dovadă clară este intoarcerea la clasicul Hot Pursuit, aşa că singura direcţie pentru cei de la EA a fost online-ul, partea care până acum a reuşit să-i încurce foarte mult, atât în termeni de gameplay, cât şi de funcţionalitate.

Iniţial, Need For Speed World trebuia să fie free-to-play doar până la nivelul 10, apoi urmând să se folosească de reţetele tipice MMO, plus microtranzacţii pe bază de „boost”. După lansare, jocul a devent brusc complet gratuit şi s-a păstrat doar partea de microtranzacţii. Ţeapă, fraierilor care aţi cumpărat Starter Pack-ul cu maşinuţe şmechere, acum toată lumea le are şi EA vă dă înapoi două măsline şi un şut în fund, fără niciun fel de scuze oficiale sau vreo recompensă cât de cât palpabilă (două maşini oferite doar cu termen de închiriere pentru o anumită perioadă nu mi se pare corect, pentru că eu nu le-am împrumutat corporatiştilor banii daţi pe pachet).

Dincolo de măgăria financiară, după seria de sesiuni intensive de testare ce a dus la acest articol mi-am dat seama şi de ce jocul a devenit brusc complet gratuit. De fapt, nici nu e nevoie de prea mult efort ca să te prinzi că în NFSW e un total haos.

Şi eu în ce direcţie apuc?

Pentru prima accesare a jocului e suficient să-ţi instalezi clientul şi să te autentifici cu (eventualul) cont EA. Dacă nu, creezi rapid unul şi gata, treci la maşinuţe. Oricum, iniţial nu ai nici banii, nici drepturile de a te da cu un Audi supărat sau vreun Nissan şmecher. Aşa că o Mazda 3 a trebuit să-mi satisfacă nevoile de motorizare şi am ieşit pe şosea. Zonele de adunare a şoferilor variază, dar toată lumea trebuie să facă la început o cursă, două în single-player pentru a avansa la nivelul doi, după care sunt disponibile cursele normale, de multiplayer.

Toate bune şi frumoase, creşti în nivel, ajungi să concurezi cu alţi oameni. Şi acolo începi să vezi că nu mai sunt toate aşa bune şi frumoase, de la comportamentul bezmetic al AI-ului până la matchmaking-ul defectuos, unde n-ai nicio şansă să câştigi la nivelul 4 contra unor piloţi de nivel 15.

Doar în single-player lucrurile sunt ceva mai echilibrate, dar mult prea uşoare în acelaşi timp; AI-ul nu excelează în a folosi power-up-uri şi tinde să se izbească de tot felul de obstacole fix la finalul cursei, în aşa fel încât ajungi de multe ori să câştigi fără să fi depus vreun efort special.

Pe de altă parte, cursele single-player au şi ele utilitatea lor, fiindcă înveţi traseele şi câştigi oricum experienţă, bani şi bonusuri, chiar dacă în cantităţi mai mici. Oricum, nimic nu te poate pregăti cu adevărat pentru cursele reale, unde nu prea ştii la ce să te aştepţi sau ce „puteri” vor folosi adversarii.

Cursele se împart în competiţii clasice, prin oraş, cu o singură tură. Mai există şi circuite, unde variază numărul de ture, dar obiectivul final este acelaşi, la fel şi metodele de a ajunge primul la linia de sosire. Modul de explorare este doar simpla plimbare prin oraş, parte care însă poate fi sărită cu brio folosind opţiunea de Teleport de pe hartă.

Pursuit este de departe modul cu adevărat interesant, fiind activat (teoretic) imediat ce loveşti o maşină de poliţie. Toţi oamenii legii vor sări să te urmărească ca să te aresteze şi, cu cât rezişti mai mult, cu atât distrugi mai multe lucruri prin oraş şi nivelul de dificultate creşte. Dacă te saturi totuşi, e destul de dificil să scapi de urmăritori pentru că trebuie să treacă o perioadă de Cooldown, măsurată de o bară din partea de jos a ecranului.

Această perioadă poate fi scurtată dacă investeşti câteva puncte la creşterea în nivel, dar oricum mi s-a părut cam prea lungă pentru AI-ul poliţienesc omniscient. Adică tu stai liniştit sub un pod, ascuns şi zici că ai scăpat, uite bara cum mai are 5% şi i-ai fraierit… de unde… brusc indicatorul trece înapoi pe roşu, o maşină apare lângă tine de parcă a ieşit din canal şi urmărirea se reia.

Desigur, poliţiştii folosesc metode specifice ca să te înfunde, adică baraje şi ţepi care să-ţi spargă cauciucurile. De cealaltă parte, şoferii au şi ei metode de contracarare, cum ar fi Juggernaut sau Ram pentru a spulbera barajele sau mersul pe pneurile sparte. De multe ori însă te trezeşti că ai evitat placa de ţepi, dar totuşi cauciucurile tale s-au făcut praf; alteori, pur şi simplu poţi ocoli barajul (nu alegând o altă stradă) printr-un colţ al şoselei rămas liber. Cu cât urmărirea este mai lungă şi reuşeşti la final să scapi, cu atât recompensele sunt mai mari, atât în bani, cât şi în reputaţia care îţi aduce creşterea în nivel. La polul opus, dacă eşti arestat, câştigi ceva reputaţie, dar pierzi bani.

Abilităţi şi bonusuri

Una dintre părţile frumos realizate, dar nefolosită la potenţial maxim, este reprezentată de abilităţi. Şoferul virtual are la dispoziţie trei ramuri de dezvoltare: Pursuit, Explore şi Racing. Abilităţile legate de curse sunt probabil cele mai importante, pentru că ajută la îmbunătăţirea performanţelor maşinii, de la un start perfect cu Nitro activat până la primirea unei ture în plus pentru a încerca să câştigi. Cele pentru urmăriri te ajută să scapi de baraje şi ţepi, să activezi şi să scapi rapid de Cooldown sau să-ţi creezi o rută alternativă în caz că te-ai trezit înconjurat.

Pentru orice cursă, în afară de reputaţie şi bani, ai şansa la final să mai câştigi ceva alegând una dintre cele cinci card-uri: un set de power-up-uri, bani sau experienţă. Orice e util, dar ajungi la un moment dat să te saturi de aceleaşi 3xNitro de la fiecare cursă, pentru că se întâmplă foarte rar să primeşti şi altceva în afară de power-up-uri.

O altă problemă deranjantă este că fiecare level up înseamnă un singur punct pentru a-l investi în una dintre cele trei ramuri. Cum fiecare parte are cel puţin cinci, şase opţiuni, cu câte 3-5 niveluri de îmbunătăţire, totul se traduce într-un level grinding îngrozitor. Mai rău decât strâns plante şi ciuperci prin MMORPG-uri, aş spune, pentru că acolo măcar ai varietatea mediului înconjurător. Aici, o să vezi aceleaşi zone mereu şi, chiar dacă se deschid noi trasee pe măsură ce creşti în nivel, oricum vei cunoaşte perfect zonele dacă te-ai fugărit cât de cât cu poliţia.