Neighbours From Hell Review
Dimensiune font:
Neighbours From Hell Review
Te spioneaza cand pleci din casa sau cand iti inviti prietena inauntru. Bat cu obiecte in pereti atunci cand organizezi noaptea o petrecere. Vin la tine sa imprumute diverse lucruri gospodaresti pe care apoi uita sa le dea inapoi. Se cearta sau dau televizorul ori muzica la maxim exact cand ai cea mai mare nevoie de odihna. Cum in mijlocul lor traim, uneori fara sa realizam, timp de aproximativ o treime din viata, nu este de mirare ca si acest aspect a ajuns sa constituie tema principala a unui joc. Pioneri in acest domeniu sunt cei de la JoWooD cu Neighbours From Hell.
Neighbours From Hell nu este inedit doar din prisma subiectului pe care il trateaza, ci si datorita stilului de joc. Pe parcursul a 14 misiuni (episoade) grupate in trei sezoane, va trebui, in rolul lui Woody, sa ii faci viata cat mai amara vecinului, prin comiterea a tot felul de farse, folosindu-te de neatentia lui si de obiectele sale din apartament. Spunem episoade, deoarece tot jocul, inclusiv cele trei tutoriale, este prezentat din perspectiva unui spectacol TV de comedie. Fiecare episod incepe cu o mica prezentare insotita de aclamatiile spectatorilor, aclamatii care se aud si de fiecare data cand Woody face o farsa reusita. Ambianta TV este intarita si de muzica jazz care, din cauza ca are doar o singura tema, poate deveni suparatoare mai ales cand trebuie sa repeti un nivel.
Cu toate ca sunt putine episoade, jocul dureaza cel putin trei-patru ore. In primul rand, exista o limita de timp. In al doilea rand, poti trece la urmatoarele episoade doar daca ai atins ratingul minim cerut de nivelul curent. Cu fiecare pozna facuta, nivelul de audienta creste cateva procente, insa creste si indicatorul de suparare al proprietarului care descreste in timp pana la valoarea zero. Insa, daca veti face o farsa in timpul in care acest indicator are valori diferite de zero, atunci veti primi puncte bonus de rating. Astfel, pentru a termina un nivel cu rating de 100%, va fi nevoie sa invatati traseul pe care il urmeaza vecinul, pentru a pregati farsele intr-o anumita ordine din care puteti obtine bonus maxim.
Organizarea unei farse este simpla. In general se folosesc combinatii de doua obiecte, combinatii ce nu sunt totusi intotdeauna intuitive sau logice. Asa cum unele obiecte pot fi utilizate de mai multe ori in cadrul aceluiasi nivel, tot asa si unele farse se repeta de la un episod la altul. Pe langa nivelul de rating si tipurile de farse, episoadele mai difera si ca intindere. Avansand spre final, in apartamentul vecinului se schimba anumite elemente de decor si apar mai multe camere, precum si o baie, o terasa si un subsol. Intre camere, se poate circula atat vertical, cat si orizontal prin intermediul usilor. Desi exista camere cu pana la patru usi ce asigura o oarecare nelinearitate a traseului, iti sunt oferite prea putine drumuri pe care le poti urma pentru a nu fi prins de proprietar.
Pe de o parte, iti poti da seama mai repede care este ordinea cea mai eficienta de comitere a farselor. Pe de alta parte, nu exista rejucabilitate, plus ca nu poti folosi alte obiecte in afara de cele din casa, obiectele nu pot fi purtate de la un episod la altul, iar locurile unde pot fi gasite, respectiv folosite, sunt intotdeauna aceleasi.
O oarecare varietate in acest sens o constituie patul si a sifonierul, locuri unde te poti ascunde in caz ca nu puteti folosi usile sau trebuie sa va feriti urgent de privirile proprietarului. De asemenea, in unele situatii, va trebui sa parcurgeti o camera tiptil-tiptil pentru a nu alerta cainele sau papagalul. Veti merge in liniste, dar viteza de deplasare va fi mult redusa, caz in care trebuie sa fiti atenti ca in acele momente sa nu fiti surprinsi. Daca papagalul sau cainele dau alarma si va gasiti aproape de o usa, aveti mari sanse sa scapati, caci vecinul, crezand ca a fost o alarma falsa, se va intoarce la traseul sau prestabilit: serbarea zilei de nastere, gatirea unei cine, hranirea papagalui, udarea unei flori etc.Toate aceste ocupatii sunt prezentate intr-o maniera antisociala care starneste la inceput rasul si apoi mila, potrivindu-se perfect cu infatisarea sa dezagreabila in contrast cu aspectul lui Woody ce degaja simpatie.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau