Nicu Marcu: Autoritatea de Supraveghere Financiară continuă măsurile pentru dezvoltarea pieței de capital

Nicu Marcu Presedinte ASF

Dimensiune font:

| 20-10-2020 11:15

 

Președintele Autorității de Supraveghere Financiară, domnul Nicu Marcu, a transmis un mesaj în deschiderea celei de a doua ediții a galei Asociației pentru Relații cu Investitorii la Bursă din România (ARIR), pe care îl regăsiți în cele ce urmează:

Dezvoltarea stabilă și sănătoasă a pieței de capital este deosebit de importantă pentru economia românească, iar clasificarea în piață emergentă de către FTSE Russell și includerea României în structura FTSE Emerging markets din luna septembrie a reprezentat un mare pas înainte, rezultatul unor eforturi comune ale tuturor părților implicate. Dar după cum bine știți, lucrurile nu se opresc aici. Bursa de Valori București are potențialul uriaș de a deveni un partener important pentru companiile private și publice din perspectiva accesului la finanțare. Statutul de piață emergentă va crește atractivitatea, va facilita accesul companiilor și al investitorilor străini pe BVB ceea ce determină pe termen lung o scădere a costurilor de finanțare. Accesul întreprinderilor mici și mijlocii la finanțare pe piața de capital este un alt aspect deosebit de important pentru economia națională care creează perspective stabile de dezvoltare.

Principalii investitori instituționali autohtoni, respectiv fondurile de pensii private, societățile de asigurare și fondurile de investiții au arătat deja o preferință constantă de alocare a portofoliilor către emitenți români de acțiuni și instrumente cu venit fix. Mă refer aici și la titlurile emise de către statul român. De altfel, dimensiunea lor agregată a crescut aproximativ în același ritm cu evoluția economiei naționale, activele acestora situându-se între 11 și 12% din PIB în ultimii 6 ani, ceea ce arată acumularea unei surse relevante de capital autohton ce poate susține necesar de finanțare din partea companiilor, alături de alți investitori viitori. 

Autoritatea de Supraveghere Financiară continuă măsurile pentru dezvoltarea pieței de capital din România. În colaborare cu Ministerul Finanțelor Publice am demarat „Strategia Națională pentru piața de capital”, proiect finanțat prin Programul de Sprijin Pentru Reforme Structurale, care beneficiază de sprijinul Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică, în calitate de consultant. Proiectul are ca obiectiv elaborarea unei strategii naționale care să includă principii și măsuri de reglementare pentru stabilirea unui cadru coerent pentru dezvoltarea pieței de capital și facilitarea accesului la finanțare pentru toate categoriile de investitori. Strategia va fi elaborată pe baza unei analize a situației actuale a pieței de capital din România și a structurii acesteia, precum și pe identificarea principalelor probleme structurale ce reies din maparea cadrului de reglementare (legislația aplicabilă valorilor mobiliare, legislația în domeniul fiscal etc.).

În continuare susțin faptul că Bursa de Valori București are un bun potențial de a deveni un hub regional strategic pentru celelalte piețe financiare din spațiul sud-est european, iar pentru acest lucru este nevoie de o lichiditate mai mare, de creșterea numărului de emitenți și de consolidare a infrastructurii de piață prin înființarea Contrapărții Centrale. Împreună cu o politică de dezvoltare regională coerentă, BVB poate deveni un jucător mult mai prezent pe scena internațională”.

 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA
BANCUL ZILEI

10:43

PUBLICAȚIE DE VÂNZARE. Subscrisa, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei IDIS CONSTRUCT S.R.L., cu sediul în Sat Chilișeni, Comuna Udești, nr. 5, Jud. Suceava, C.U.I. 24430897, nr. de înreg. Registrul Comerțului J33/1398/2008, potrivit Sentinței civile nr. 189/2018 din data de 02.04.2018, pronunţată de Tribunalul Suceava, în dosarul nr. 947/86/2018, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare, în conformitate cu prevederile Încheierii din 28.03.2023 a Tribunalului Suceava și în conformitate cu dispozițiile Noului Cod de Procedură Civilă, la data de 13.05.2024, ora 13.00, a următoarelor active aflate în proprietatea S.C. Idis Construct S.R.L., respectiv: Nr. activ: Activ 1, Denumire și descriere active: Proprietate Imobiliara - TEREN ARABIL – intravilan cu suprafata de 2.500 mp, identificat cu nr. cad. 30009, inscris in Cartea Funciara nr. 30009 UAT Udesti, situat in sat Chiliseni, comuna Udesti, judet Suceava. Valoare de piață stabilită de evaluator (lei, fără T.V.A.*): 37.400,00 lei. Valoarea de pornire la licitație (lei, fără T.V.A.): 18.700,00 lei. Persoanele care pretind vreun drept asupra bunurilor ce urmează a fi scoase la vânzare au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data de 10.05.2024, ora 13.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași. Ofertanții sunt obligați să depună până la data de 10.05.2024, ora 13.00, toate documentele menționate în publicația de vânzare/caietul de sarcini, precum și o garanție reprezentând 10% din prețul de pornire la licitație, în contul de lichidare al societății debitoare. Componenţa şi descrierea activelor scoase la vânzare sunt cuprinse în caietele de sarcini, care se pot procura de la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași, în fiecare zi de luni până vineri, până la data de 22.06.2023, ora 13.00. Relaţii suplimentare se pot obţine la tel: 0232/243.864, 0751/084.083.
Vrei să îți cumperi un apartament în Dubai? Sâmbătă, 20 Aprilie, dezvoltatorul imobiliar SOBHA Dubai vine la Iași
19/04/2024 14:37

 În ultimii ani tot mai multi romani si-au indreptat atentia spre piata imobiliară din Dubai, unul dintre cele mai cosmopolite, dar si dintre cele mai sigure orase din lume. Pe lista celor mai aprec ...

Se scumpește benzina. Care sunt noile prețuri ale carburanților standard și premium
19/04/2024 12:23

 Pretul benzinei este din nou in crestere, fie că este vorba de benzină standard sau premium, in timp ce in cazul motorinei pretul rămane la fel. Romanii care se pregătesc să călătorească in weeken ...

Madis Decor SRL a demarat in luna aprilie 2024 implementarea proiectului cu titlul “Performanta si dezvoltare in activitatea de fabricare
19/04/2024 12:00

Madis Decor SRL a demarat in luna aprilie 2024 implementarea proiectului cu titlul “Performanta si dezvoltare in activitatea de fabricare de mobila pentru birouri si magazine “, cod SMIS 313644, pro ...

 Neo Gaz  SRL  a demarat in luna aprilie  2024 implementarea proiectului cu titlul “Dezvoltare activitate de productie a gazelor industriale “, cod SMIS 313479, proiect finanțat de Uniunea Europeană prin Programul Regional Nord Est 2021 – 2027, Prior
19/04/2024 09:10

  Neo Gaz  SRL  a demarat in luna aprilie  2024 implementarea proiectului cu titlul “Dezvoltare activitate de productie a gazelor industriale “, cod SMIS 313479,&n ...

 Madis Decor SRL a demarat in luna aprilie 2024 implementarea proiectului cu titlul “Performanta si dezvoltare in activitatea de fabricare de mobila pentru birouri si magazine “, cod SMIS 313644, proiect finanțat de Uniunea Europeană prin Programul R
19/04/2024 09:00

  Madis Decor SRL a demarat in luna aprilie 2024 implementarea proiectului cu titlul “Performanta si dezvoltare in activitatea de fabricare de mobila pentru birouri si magazine “, cod SMIS ...

Madis Decor SRL a demarat in luna aprilie 2024 implementarea proiectului cu titlul “Performanta si dezvoltare in activitatea de fabricare de mobila pentru birouri si magazine “, cod SMIS 313644, proiect finanțat de Uniunea Europeană prin Programul
18/04/2024 11:40

 Madis Decor SRL a demarat in luna aprilie 2024 implementarea proiectului cu titlul “Performanta si dezvoltare in activitatea de fabricare de mobila pentru birouri si magazine “, cod SMIS 31364 ...

Dragoș Damian: 'Marcel Ciolacu, data vitoare când mai pleci în Qatar, ia cu tine și șefii celor mai mari 10 fabrici din România'
16/04/2024 19:35

Olaf Scholtz a plecat in China cu sefii celor mai mari corporatii nemtesti, crema industriei germane si internationale. S-a dus acolo stiind că nu poate opri importurile de produse (ieftine) chinezesti, dar in ...

Peste 40 la sută dintre români sunt nemulțumiți de locul de muncă
16/04/2024 14:26

Sondaj eJobs x Up Romania: 41% dintre angajati sunt nemultumiti si foarte nemultumiti de actualul loc de muncă. Salariul, relatia cu managerul si lipsa recunoasterii profesionale sunt principalele motive de fr ...

7 din 10 români sunt conştienţi că numărul accidentelor rutiere şi valoarea despăgubirilor plătite în baza poliţelor RCA influenţează costul acestor poliţ
16/04/2024 10:54

Aproape 7 din 10 romani sunt conştienţi că numărul accidentelor rutiere şi valoarea despăgubirilor plătite in baza poliţelor RCA influenţează costul acestor poliţe, reiese din cel mai recent studiu p ...

România este al treilea mare producător de petrol din UE
16/04/2024 00:05

Cei mai mari producători de petrol din Uniunea Europeană au fost, in 2022, Italia (4,5 milioane de tone), Danemarca (3,2 milioane de tone) şi Romania (3 milioane de tone), conform datelor publicate luni de E ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei