Număr record de amenzi, la Iaşi, în ultimele 24 de ore!

__POLITIST

Dimensiune font:

| 10-06-2020 10:59

* polițiștii ieşeni au aplicat 394 de sancţiuni contravenţionale, în cuantum de 129.345 de lei, fiind sesizate 34 de infracţiuni * un tânăr a fost încătuşat după ce a fost prins beat la volan şi fără permis!

Ieri, polițiștii ieşeni au luat parte la diferite acţiuni organizate în vederea prevenirii faptelor antisociale şi menţinerea ordinii şi siguranţei publice.

Au fost organizate 4 acțiuni și s-a intervenit la 126 de evenimente, dintre care 114 au fost sesizate prin 112.

În urma activităților au fost sesizate 34 de infracţiuni.

Totodată, pentru neregulile constatate, polițiștii au aplicat 394 de sancţiuni contravenţionale, în cuantum de 129.345 de lei.

Siguranţa rutieră şi salvarea de vieţi sunt, de asemenea, priorităţi ale Poliţiei Ieşene. Astfel, poliţiştii rutieri au desfăşurat activităţi pentru prevenirea accidentelor de circulaţie. Au fost reținute, în vederea suspendării dreptului de a conduce, 18 permise de conducere și au fost retrase 5 certificate de înmatriculare.

Printre cei surprinşi încălcând legea se află şi un tânăr, de 23 de ani, din orașul Podu Iloaiei, care conducea un autoturism fără a deține permis de conducere.

Întrucât tânărul emana halenă alcoolică, acesta a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultând o valoare de 0,86 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Tânărul a fost condus la o unitate medicală, unde i-au fost prelevate mostre biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.

În baza probatoriului administrat în cauză, tânărul cercetat pentru conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe și conducerea unui vehicul fără permis de conducere a fost reținut de polițiști pentru 24 de ore, fiind introdus în Arestul I.P.J. Iași.

Astăzi, acesta va fi prezentat, cu propuneri legale, Parchetului de pe lângă Judecătoria Iași. Daniel BACIU

 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA

%ANUNTSPECIAL%
Inspector RAR, retinut pentru luare de mita si abuz in serviciu. Cum se facea ITP-ul la Vaslui pentru masini defecte sau care nici macar nu erau in tara.
22/04/2021 18:16

Sapte suspecti, printre care un inspector de la RAR Vaslui cu atributii de control si supraveghere a statiilor ITP, au fost retinuti, joi, de procurorii Directiei Nationale Anticoruptie intr-un dosar in care su ...

Start pentru înscrierile în programul de internship plătit la IULIUS! Posturi deschise în marketing, vânzări, contabilitate și alte domenii
22/04/2021 16:41

Îti doresti un start de succes in carieră, o modalitate excelentă pentru a dobandi experientă practică, sansa de a cunoaste profesionisti din domeniul pentru care te pregătesti si de a interactiona c ...

Un tânăr şi-a înscenat o tâlhărie în urma căreia i-ar fi fost furată suma de 30.000 lei
22/04/2021 15:45

Un tanăr in varstă de 23 de ani, din comuna nemţeană Cleja, a fost reţinut de poliţişti după ce şi-a inscenat o talhărie in urma căreia i-ar fi fost sustrasă suma de 30.000 lei. Fapta s-a produs pe ...

Suceava va avea Facultate de Medicină
22/04/2021 15:19

Senatul Universităţii „Ştefan cel Mare” Suceava (USV), a aprobat, in unanimitate, la propunerea Consiliului de Administraţie, infiinţarea Facultăţii de Medicină şi Ştiinţe Biologice, ur ...

„Caşcaval de Săveni”, al șaptelea produs românesc avizat de UE
22/04/2021 14:25

Comisia Europeană a aprobat joi inscrierea produsului romanesc „Caşcaval de Săveni” in registrul produselor care beneficiază de Indicaţie Geografică Protejată (IGP). „Caşcavalu ...

Festivalul Serile Filmului Românesc caută voluntari
22/04/2021 14:09

Un nou program de voluntariat la unicul festival din tară dedicat exclusiv filmului romanesc Festivalul Serile Filmului Romanesc (SFR) oferă o nouă oportunitate de voluntariat in cadrul celui mai mare festi ...

 Filme de marcă, la Cinema Ateneu, în Săptămâna Patimilor
22/04/2021 14:07

În Săptămana Patimilor, Cinema Ateneu va difuza patru filme eveniment, selectate special pentru această perioadă. „Viata lui Iisus”, „Cele zece porunci”, „Pavel, aposto ...

COVID bate în retragere, la Botoșani
22/04/2021 13:49

Rata de infectare cu SARS-CoV-2 in municipiul Botoşani a scăzut, joi, sub două cazuri la 1.000 de locuitori, acesta fiind cel mai scăzut nivel din ultimele şase luni, a declarat directorul Direcţiei de S ...

Tradiții de ziua Sfântului Gheorghe
22/04/2021 13:22

În calendarul popular, Sfantul Gheorghe, prăznuit astăzi, este considerat a fi un zeu al vegetaţiei, protector al naturii inverzite, al vitelor şi al oilor, el fiind identificat in Panteonul romanesc ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei