O treime dintre cei testaţi dau pozitiv la COVID!

1covid iasi

Dimensiune font:

| 27-10-2020 00:00

La nivelul judeţului Iaşi au fost depistate alte trei focare: la Institutul de Psihiatrie Socola (Laboratorul de sănătate mintală), la o secţia exterioară Şipote a spitalului şi la un agent economic * 5 unităţi de învăţământ preuniversitar din judeţ au solicitat suspendarea cursurilor în modalitatea „faţă în faţă” la nivel de clasă * alte 17 şcoli au revenit la modalitatea „față în față” după expirarea suspendării de 14 zile

 

Pentru a doua zi consecutiv, judeţul Iaşi a înregistrat un număr relativ mic de infectări cu noul virus, comparativ cu zilele în care era depăşită cifra de 200 de cazuri. Cu doar 56 de noi cazuri, dintre care 34 au fost raportate în municipiul reşedinţă, Iaşul se situa ieri sub alte 12 judeţe, topul fiind deschis de Bucureşti, cu 502 de noi cazuri. Însă, la fel de adevărat este şi faptul că numărul testelor a fost unul redus: 8.709. Raportând cele 2.844 de cazuri noi înregistrate la nivel naţional, rata de infectare se menţine destul de ridicată, aproximativ 30%.

Dintre persoanele confirmate pozitiv, 3.769 au fost externate (cu 13 persoane externate în plus faţă de ziua precedentă). Din păcate, în judeţul Iaşi, în ultimele 24 de ore, s-a înregistrat un deces în rândul persoanelor confirmate pozitiv, numărul total de decese ajungând la 206.

Trei noi focare

Între timp, Direcţia de Sănătate Publică Iaşi a depistat alte trei focare la nivelul judeţului. Trei cazuri de infectări cu noul virus s-au semnalat la Institutul de Psihiatrie Socola (Laboratorul de sănătate mintală). Alte şase cazuri s-au înregistrat la aceeaşi unitate, cu menţiunea că este vorba de pacienţii secţiei exterioară Şipote. Al treilea focar s-a înregistrat la un agent economic, unde au fost depistaţi 11 salariaţi cu COVID. În această din urmă situaţie s-a dispus izolarea persoanelor infectate la domiciliu şi monitorizarea lor de către medicii de familie. Evident, spaţiile de producţie au fost dezinfectate. Alte şase cazuri s-au înregistrat la aceeaşi unitate, cu menţiunea că este vorba de pacienţii secţiei exterioară Şipote. Al treilea focar s-a înregistrat la un agent economic, unde au fost depistaţi 11 salariaţi cu COVID.  

Tot Direcţia de Sănătate Publică informează cu privire la actualizarea numarului de persoane confirmate cu noul coronavirus în cadrul unui focar COVID-19 din judeţul Iaşi. Este vorba de un agent economic din domeniul sanitar unde două cadre medicale au fost depistate pozitiv. În cazul acestui focar, iniţial au fost confirmate cu noul coronavirus 18 persoane (un beneficiar şi 17 cadre medicale).

Doar patru paturi libere la ATI

Referitor la gradul de ocupare al paturilor (inclusiv paturi ATI) din spitalele suport COVID-19, conform raportărilor, ieri erau ocupate 489 de paturi, din care 42 sunt paturi ATI. În ceea ce priveşte gradul de ocupare pentru paturile ATI, din cele 42, 8 sunt ocupate la Spitalul de Boli Infecţioase, 6 la Spitalul de Pneumologie, 6 la Spitalul Municipal Paşcani, 4 la Spitalul de Recuperare, 6 la Spitalul C.F. Iaşi şi 12 la Spitalul de Neurochirurgie. În momentul de faţă mai sunt libere 4 paturi ATI la Spitalul de Neurochirurgie şi un pat la Spitalul de Boli Infectioase. De asemenea, în spitalele suport COVID-19 mai sunt libere 124 de paturi: 2 paturi la Spitalul de Pneumologie, 13 paturi la Spitalul de Recuperare, 5 paturi la Spitalul „Sf. Spiridon”, 10 paturi la Spitalul CF Iaşi, 75 de paturi la Spitalul CF Paşcani şi 19 la Spitalul de Boli Infecţioase.

În fine, conform datelor centralizate la nivelul Direcţiei de Sănătate Publică Iaşi, un număr de 2.153 de persoane se află în izolare, iar 1.165 de persoane sunt carantinate la domiciliu. De asemenea, pentru încă 1.263 de persoane, măsura carantinării a fost instituită de Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră.

Cinci noi clase în „scenariul roşu”

În ceea ce priveşte situaţia infectărilor în rândul unităţilor de învăţământ,

în urma confirmării pozitive cu COVID-19 a 3 elevi şi a 2 cadre didactice, 5 unităţi de învăţământ preuniversitar din judeţul Iaşi au solicitat suspendarea cursurilor în modalitatea „faţă în faţă” la nivel de clasă. Menţionăm că toate aceste solicitări au fost aprobate de Consiliile de Administraţie ale unităţilor de învăţământ respective, de Inspectoratul Şcolar Judeţean Iaşi şi de Direcţia de Sănătate Publică Iaşi, urmând ca decizia de suspendare a cursurilor şcolare organizate în modalitatea „faţă în faţă" să se dispună la nivel judeţean prin hotărârea CJSU. Este vorba de Colegiul Agricol şi de Industrie Alimentară „Vasile Adamachi” (un elev de clasa a XII-a), Şcoala Profesională „Ştefan cel Mare” Cotnari (un cadru didactic şi un elev de clasa a III-a), Şcoala Gimnazială „Axinte Uricariul” din Scânteia (un cadru didactic şi 4 elevi clasale V-VIII), Şcoala Gimnazială „B.P. hasdeu” (un elevde clasă primară) şi Colegiul Naţional (un elev de clasa a V-a).

17 unităţi şcolare au reluat cursurile fizice la nivel de clase

În schimb, de ieri, 17 unităţi de învăţământ au revenit la modalitatea ”față în față” după expirarea celor 14 zile în care cursurile fizice au fost suspendate la nivel de clasă sau de unitate. Este vorba de Şcoala gimnazială „George Coșbuc” (clasa a VIII-a B), Şcoala profesională Gropnița (clasa a IV-a, clasa a V-a, clasa a VI-a, clasa a VII-a, clasa a VIII-a, clasa a IX-a , clasa a X-a, clasa a XI-a),  Colegiul Național „Emil Racoviță” (clasa a IX-a C - grupa 2, clasa IX-a D - grupa 2, clasa a IX-a E - grupa 2, clasa a X-a D - grupa 2, clasa a XII-a D - grupa 2), Şcoala gimnazială „B.P. Hașdeu”, Iași (clasa I A, clasa a II-a A), Școala gimnazială Grajduri (clasa a V-a A, clasa a V-a B, clasa a VI-a, clasa a VIII-a A), Colegiul Agricol și de Industrie Alimentară „V. Adamachi”(clasa a IX-a C, clasa a X-a C, clasa a XI-a C, clasa a XII-a C), Școala gimnazială „O. Cazimir” (clasa a V-a D), Școala gimnazială „Ion Simionescu”, Iași (clasa a IV-a F), Școala gimnazială Mircești, GPN Mircești (1 grupă mixtă), Liceul Tehnologic „Victor Mihăilescu Craiu”, Belceşti/ structura Școala primară, Tansa (clasa pregătitoare), Colegiul Național „Mihail Sadoveanu” Paşcani (clasa a V-a B, clasa a VI-a B - grupa 2, clasa a VII-a B - grupa 2, clasa a XII-a D, clasa a XII-a G), Școala gimnazială „Alexandru cel Bun”, Iaşi (clasa a V-a E - grupa 2), Liceul Tehnologic Economic „Virgil Madgearu” (clasa a XII-a H), Colegiul Naţional „Costache Negruzzi”, Iaşi (clasa a IX-a E - grupa 2), Școala gimnazială „Iacob Negruzzi” Trifeşti (clasa a V-a B, clasa a VII-a B, clasa a VIII-a), Colegiul Național Iaşi (clasa a VIII-a C - grupa 1), Școala gimnazială „Nicolae Iorga” (clasa a III-a C), Liceul Teoretic „Vasile Alecsandri” (întreaga unitate școlară). Lucian STATE

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA
BANCUL ZILEI

06:00

Prea puţini kilometri de piste pentru biciclete!
21/01/2021 11:30

  Primăria Iaşi a lansat in dezbatare publică „Planului integrat de calitate a aerului pentru municipiul Iasi pentru indicatorii dioxid azot, oxizi de azot (NO2/NOx) si particule in suspensi ...

Un proxenet ieşean a fost extrădat din SUA și solicită deja micşorarea pedepsei
21/01/2021 10:45

Ieşeanul Cătălin Aionesei-Lupu, acum in varstă de 52 de ani, a reuşit să fugă din ţară la sfarşitul lui 2002, cu doar cateva zile inainte de a fi trimis in judecată pentru proxenetism. Dintre toţi c ...

Zece persoane și-au pierdut viața, anul trecut, intoxicate cu monoxid de carbon
21/01/2021 10:30

Un număr de 13 cazuri de intoxicatii cu monoxid de carbon au fost inregistrate, anul trecut, in aria de activitate a companiei Delgaz Grid, iar in urma acestora 10 persoane au murit si alte 22 au fost la un pa ...

Turismul ieșean va fi salvat de zonele rurale din jurul orașului
21/01/2021 10:14

* anul trecut, sosirile in Iasi cu scopul cazărilor turistice au scăzut cu 58%, numărul turistilor trecuti prin capitala Moldovei fiind de 133.834 * expertii sunt convinsi că anul acesta va exista o dezvolt ...

LISTĂ: Șapte comune din județul Iași sunt în continuare în scenariul roșu
21/01/2021 09:49

 Sapte comune din judetul Iasi sunt in scenariul rosu: Valea Lupului, din nou peste 5 cazuri/ 1000 locuitori, Miroslava, peste 4 cazuri, iar celelalte cinci comune au intre 3 si 4 cazuri la mia de locuitor ...

Spitalul Mobil de la Lețcani rămâne închis
21/01/2021 09:13

Spitalul Mobil de la Letcani nu se redeschide astăzi, a informat managerul interimar al Spitalului de Boli Infectioase din Iasi, Florin Rosu. Potrivit acestuia, din cauza incidentei scăzute a cazurilor de CO ...

Pompierii au stabilit cauza incendiului de la Restaurantul la Castel
21/01/2021 08:30

 Pompierii au stabilit ca incendiul de la Restaurantul La Castel a izbucnit din cauza unul cablu electric defect neizolat corespunzător sau cu izolaţia deteriorată in urma unei acţiuni mecanice ori fiz ...

 Gheorghe Huian, o viaţă închinată pisciculturii!
21/01/2021 08:07

Gheorghe Huian s-a născut in satul Lucăceşti, comuna Moineşti, judeţul Bacău in data de 15 septembrie 1947. A urmat cursurile secţiei de Tehnica pescuitului şi piscicultură, Facultatea de Industrie Ali ...

Artiștii din Corul Marii Uniri donează sânge
21/01/2021 08:00

Joi, 21 ianuarie 2021, incepand cu ora 8.00, actori ai Ateneului, membri ai Corului Marii Uniri, militari ai Batalionului 151 Infanterie „Lupii Negri” si prieteni ai institutiei, sunt prezenti la ...

Buget local, abia după Paşte !
21/01/2021 00:00

  Municipalitatea a inceput strangerea de propuneri din partea iesenilor pentru constituirea bugetului Municipiului Iasi pe anul 2021, cu toate că premisele de avea finalizata acest draft in următoarele ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei