Omul zilei: Lucian Todosiea

default

Dimensiune font:

| 10-11-2013 10:00

 Un exemplu de voinţă pentru mulţi tineri care se lasă doborâţi prea uşor de greutăţile vieţii

 În ciuda handicapului locomotor de care suferă, Lucian nu s-a lăsat şi a luptat pentru a putea duce o viaţă normală. La 35 de ani, Lucian Todosiea nu se plânge. Este fericit că poate munci, iar întâlnirea cu oamenii îi oferă o mare satisfacţie. Poate că numele lui nu spune prea multe pietrenilor, dar chipul său sigur le este cunoscut multora, pentru că, de 17 ani, vinde ziare în centrul oraşului.
În copilărie, a suferit cinci intervenţii chirurgicale, în urma cărora s-a recuperat parţial, deplasându-se însă cu mare greutate. A absolvit Liceul Economic la Cluj-Napoca, după care a revenit acasă, în Piatra Neamţ, şi s-a angajat ca vânzător stradal de ziare. Fie ploaie, fie vânt, caniculă sau ger, Lucian este la datorie în fiecare zi, deşi nu câştigă mai mult de 600 de lei lunar. „Nu vreau să mă gândesc că sunt o persoană cu handicap. Sunt mulţumit că am răzbit, că mă pot mişca şi încerc să duc o viaţă normală. Asta e soarta mea şi merg înainte. Munca mă face fericit. Îmi place să vin în contact cu oamenii, să vorbesc cu ei, mă simt împlinit pentru că sunt folositor, nu stau degeaba”, spune Lucian, aranjând cu atenţie ziarele.
Tânărul recunoaşte că are şi câteva regrete, iar unul dintre acestea este că nu a putut urma o carieră în Poliţie sau Armată. „Mi-aş fi dorit să fac parte din trupele speciale de intervenţie. Din păcate, este un vis care nu va deveni realitate niciodată”, mărturiseşte Lucian, cu tristeţe în glas. În prezent, tânărul locuieşte cu părinţii, care l-au sprijinit mereu în tot ceea ce a dorit să facă. Odată cu trecerea anilor a învăţat să ignore răutăţile şi jignirile aruncate în special de tineri. Nu a cerut niciodată nimic de pomană şi merge mândru, cu capul sus şi privirea înainte, pentru că nu are ce îşi reproşa. (Ingrid Ciofoaia)

„Îmi doresc ca oamenii să fie mai buni, mai optimişti şi să se bucure de viaţă”, spune Lucian Todosiea, adăugând că mai are o dorinţă „de suflet”: aceea de a-şi găsi o parteneră de viaţă, care să îl înţeleagă şi alături de care să îşi întemeieze o familie, pentru că, spune el, „singurătatea e greu de suportat”.

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA

ALFA & OMEGA INSOLV IPURL, lichidator judiciar al debitoarei S.C. SONIC MEDIA S.R.L.–societate în faliment, dosar nr. 3173/103/2014 aflat pe rolul Tribunalului Neamț-Secţia II civilă, de contencios administrativ și fiscal, în temeiul dispozițiilor Legii nr.85/2014, vinde prin licitație publică cu strigare următoarele bunuri proprietate ale debitoarei S.C. SONIC MEDIA S.R.L.: 1. Activ 1 – Bun mobil - Autovehiculul special N1G SNG Toyota Hillux (DSNG), nr. înmatriculare NT-10-GIG, dotat cu echipament telecomunicaţii prin satelit, parțial descompletat – Preț de pornire 70% din valoarea de piață stabilită prin raportul de evaluare - 81.200 Lei (exclusiv TVA); 2. Activ 2 – Bunuri mobile – Preț de pornire 70% din valoarea de piață stabilită prin raportul de evaluare. Licitațiile vor avea loc în data de: 20.03.2020 respectiv 03, 17 și 30.04.2020 ora 10.00, la biroul lichidatorului judiciar din Mun. Iași, Str. Grigore Ureche, nr. 3, Bl. Gh. Şonțu, Demisol, Birou nr. 4, Jud. Iaşi, putând participa orice persoană fizică sau juridică care va depune o ofertă care va conţine: - cerere de participare la licitaţie; - dovada achitării taxei de participare de 100 lei; - dovada achitării cauţiunii de 10% din preţul de pornire al licitaţiei, sumă care se va achita în contul colector RO10PIRB2400776376001000 deschis pe numele debitoarei la First Bank; - actele de identificare a persoanei juridice/fizice, împuternicire pentru persoana care reprezintă societatea cu menţiunea că are mandat de a licita indiferent de sumă, ştampila. Taxa de participare se va achita în contul RO33PIRB2400738563001000, deschis pe numele lichidatorului judiciar la First Bank. Ofertele se vor depune la biroul lichidatorului judiciar din Mun. Iași, Str. Grigore Ureche, nr. 3, Bl. Gh. Şonțu, Demisol, Birou nr. 4, Jud. Iaşi, cel târziu cu 1 zi lucrătoare înainte de ziua licitaţiei, până la ora 16.00. Ofertanţii care se înscriu la licitaţie, dar nu participă, pierd toate sumele avansate în vederea participării la licitaţie. Neplata preţului în termenul stabilit de 30 zile calendaristice de la data licitaţiei, duce la pierderea sumelor avansate pentru achiziţionarea bunurilor, care vor fi scoase din nou la vânzare în sarcina cumpărătorului. Oricine pretinde vreun drept asupra bunurilor scoase la vânzare, sub sancţiunea decăderii, se va adresa lichidatorului judiciar şi va face dovada până în ziua licitaţei. Informaţii suplimentare la biroul lichidatorului judiciar sau tel: 0744520508, 0744994490; fax: 0332/814773, e-mail: alfa.omega.insolv@gmail.com.
ALFA & OMEGA INSOLV IPURL, lichidator judiciar al debitoarei Old Age S.R.L., dosar nr. 5193/99/2015 (290/2015) aflat pe rolul Tribunalului Iași, in temeiul dispozitiilor Legii nr. 85/2014 vinde prin licitatie publica cu strigare urmatoarele active: Bun imobil – situat in Comuna Ciurea, Sat Dumbrava, Jud. Iași, format din: Teren intravilan in sup. de 1.976 mp amplasat in parcela 1Cc și constructiile C1 – hala cu s.c. de 681,33 mp și C2 platforma betonata (padoc) cu s.c. de 488,15 mp; Cota indiviza din teren in suprafata de 810,62 mp. Pret de pornire – 18.000 Euro (exclusiv TVA).Bun imobil – Proprietate industriala situata in Comuna Ciurea, Sat Dumbrava, Jud. Iași, formata din: Teren intravilan in sup. de 4.065 mp amplasat in parcela 1Cc și constructiile C1 – hala (grajd nr. 4) cu s.c. de 383,88 mp, C2 – platforma betonata (padoc) cu s.c. de 227,21 mp și C3 – magazie cu s.c. de 17,82 mp;Teren intravilan in sup. de 2.712 mp amplasat in parcela 1Cc și constructiile C1 – hala cu s.c. de 685,44 mp, C2 – platforma betonata (padoc) cu s.u. de 422,46 mp și C3 – hala cu s.c. de 695,86 mp; Cota indiviza din teren in suprafata de 810,62 mp. Pret de pornire - 114.660 Euro (exclusiv TVA). Bunuri mobile de natura de natura echipamentelor tehnologice și mijloacelor de transport, astfel: Denumire activ / Valoare de pornire la licitatie (Lei–fara TVA) Masina de facut porumb siloz in vid SEKO SAMURAI 5 400/50, 92.153lei ; Combina recoltat porumb siloz FERABOLI model 976, 14.286 lei; Semanatoare plante paioase GASPARDO NINA model 400-29 ROWS, 8.000 lei; Semanatoare plante prasitoare GASPARDO model DORADA SP-6R, 19.268 lei; Masina de infoliat baloti rotunzi FERABOLI model RAPID 1, 17.916 lei; Combina DEUTZ-FAHR model 5485 HT, 204.412 lei; Presa balotat baloti rotunzi FERABOLI model ENTRY 120, 5.500 lei; Cositoare FERABOLI model VITTORIA FD 4, 6.702 lei; Masina de imprastiat ingrasaminte lichide ZACCARIA model ZAM C/10, 30.159 lei; Masina de erbicidat CAFFINI STARTER TSD 22, 25.133 lei; Prasitoare GASPARDO model HL DT 8R-5MDD, 6.500 lei; Rezervor carburant cu pompa 9000 L model DT090-5K, 3.000 lei; Cultivator cu fertilizare Mecanica Ceahlau, 6.002 lei; Turbojet cu presiune BOSCH AQT 35-12; 231 lei; Aparat spalat cu jet KARCHER HD9/19M, 923 lei; Compresor aer 1.477 lei; Suflanta aer model CTE 063 M6 CD, 692lei; Masina de imprastiat ingrasamant Mecanica Ceahlau, 554 lei; Balanta electronica, 162 lei; Masina de erbicidat MIL 502, 1.016 lei; Masina cusut saci, 1.526 lei; Cantar electric, 370 lei; Cultivator tractat MA/AG model CULTIRAPID CTRI 50/2Q, 41.888 lei; Autotractor RENAULT PREMIUM, 10.860 lei; Autoutilitara FURGON MERCEDES BENZ SPRINTER 311CD, 3.720 lei; Autoutilitara DACIA LOGAN PU PACK CONF.,3.000 lei. Licitatiiile vor avea loc in zilele de 02, 09, 16, 23.02.2023 respectiv 02, 09, 16 și 23.03.2023 ora 10.00, la biroul lichidatorului judiciar din Mun. Iași, Str. Maior Popescu Eremia nr. 1, Parter, Birou nr. 1, Jud. Iaşi, putand participa orice persoana fizica sau juridica. Ofertele se vor depune la biroul lichidatorului judiciar, prin e-mail sau fax, cel tarziu cu 1 zi lucratoare inainte de ziua licitatiei, pana la ora 16.00. Ofertantii care se inscriu la licitatie, dar nu participa, pierd toate sumele avansate in vederea participarii la licitatie. Neplata pretului in termenul stabilit de 30 zile calendaristice de la data licitatiei, duce la pierderea sumelor avansate pentru achizitionarea bunurilor, care vor fi scoase din nou la vanzare in sarcina cumparatorului. Oricine pretinde vreun drept asupra bunurilor scoase la vanzare, sub sanctiunea decaderii, se va adresa lichidatorului judiciar şi va face dovada pana in ziua licitatei. Informatii suplimentare la biroul lichidatorului judiciar sau tel: 0744520508, 0744994490; fax:0332814773, e-mail: alfa.omega.insolv@ gmail.com.
ALFA & OMEGA INSOLV I.P.U.R.L., lichidator judiciar al debitoarei ARVI AGRO S.R.L., dosar nr. 10161/99/2017 (609/2017) aflat pe rolul Tribunalului Iasi, in temeiul dispozitiilor Legii nr. 85/2014, vinde prin licitatie publica cu strigare urmatoarele active: Denumire active/ Valoare de pornire la licitatie (lei – fara tva). autoturism peugeot partner - 2006, 7.331 lei; autoturism peugeot partner - 2006, 3.666 lei; autoutilitara mercedes actros - 1999, 58.651 lei; autoturism volvo s60 - 2011, 21.994 lei; autoturism dacia duster - 2016, 26.882 lei; autoturism toyota avensis - 2011, 14.663 lei; autoturism volskwagen polo - 2015, 24.438 lei; electrostivuitor jungheinrich efg dh 15 - 1996, 2.444 lei; electrostivuitor jungheinrich le - ac 18 - 2006, 9.775 lei; manipulator manitou mt 732 - 2013, 141.740 lei; manipulator manitou mt 732 - 2016, 151.516 lei. Licitatiiile vor avea loc in zilele de 02.02.2023, 02.03.2023, 06.04.2023 respectiv 11.05.2023 ora 10.00, la biroul lichidatorului judiciar din Mun. Iasi, Str. Maior Popescu Eremia nr. 1, Parter, Birou nr. 1, Jud. Iasi, putand participa orice persoana fizica sau juridica care va depune cerere de participare la licitatie insotita de: dovada achitarii taxei de participare in cuantum de 2.000 lei, la care se adauga T.V.A.; dovada achitarii garantiei de participare la licitatie in cuantum de 10% din pretul de pornire al licitatiei care se va achita in contul deschis pe numele debitoarei Arvi Agro S.R.L. Garantia nu este purtatoare de T.V.A.; actele de identificare a persoanei juridice/fizice, imputernicire pentru persoana care reprezinta societatea cu mentiunea ca are mandat de a licita indiferent de suma, stampila. Taxa de participare se va achita in contul lichidatorului judiciar deschis la First Bank. Ofertele se vor depune la biroul lichidatorului judiciar, prin e-mail sau fax, cel tarziu cu 1 zi lucratoare inainte de ziua licitatiei, pana la ora 16.00. Ofertantii care se inscriu la licitatie, dar nu participa, pierd toate sumele avansate in vederea participarii la licitatie. Neplata pretului in termenul stabilit de 30 zile calendaristice de la data licitatiei, duce la pierderea sumelor avansate pentru achizitionarea bunurilor, care vor fi scoase din nou la vanzare in sarcina cumparatorului. Oricine pretinde vreun drept asupra bunurilor scoase la vanzare, sub sanctiunea decaderii, se va adresa lichidatorului judiciar si va face dovada pana in ziua licitatei. Informatii suplimentare la biroul lichidatorului judiciar sau la tel: 0744520508, 0744994490; fax:0332814773, e-mail: alfa.omega.insolv@gmail.com.
Ionela Lungu, meşterul care întruchipează din argilă personajele lui Creangă
30/05/2015 05:00

   Ionela Lungu din Humuleşti este un meşter popular recunoscut pentru priceperea de a crea figurine din lut şi tapiserie in colaje. Pasionată de poveştile lui Creangă, Ionela Lungu ii intruchi ...

Dirijorul Tiberiu Soare revine la Iaşi
29/05/2015 12:12

„Pagini nemuritoare rusesti” este concertul simfonic programat de Filarmonica de Stat Moldova Iaşi, pentru astăzi, de la ora 19.00, in Sala de Concerte a Colegiului de Artă  „Octav Bă ...

Goran Bregovic în concert  la FIE 2015
28/05/2015 13:18

 Goran Bregovic şi trupa sa, Wedding and Funeral Orchestra, vor sunţine un concert pe scena din fata Palatului Culturii, un moment forte in cadrul celei de-a III-a editii a Festivalului International al ...

 Harry Tavitian în concert la FIE 2015
27/05/2015 13:10

 Apreciat ca fiind „cel mai important jazzman roman contemporan”, de către International Herald Tribune (1990), pianistul Harry Tavitian revine la Iasi miercuri, 27 mai 2015, cu un concert ext ...

Violonistul Dragoș Mânza
22/05/2015 14:08

   Violonistul Dragos Manza interpretează in această seară Concertul nr. 2 pentru vioară si orchestră, „La Campanella” de Niccolo Paganini. Absolvent al Colegiului de Artă &bdq ...

Omul zilei: Alexander Hausvater
13/05/2015 05:20

  Cu o adevărată avalanşă de idei despre artă şi lume, Alexander Hausvater este, dincolo de creatorul de teatru, un om pe care vă doresc să-l intalniţi. „Trăiesc intr-o ţară in care oa ...

Omul zilei: Cristian Istrate (Istra Tec)
11/05/2015 04:05

 Psiholog de profesie, Cristian Istrate nu işi imaginează viaţa fără fotografie. Pe langă imaginile pe care le realizează intr-un club din Iaşi, artistul face portrete şi are o mulţime de proiect ...

Omul zilei: Liviu Suhar
05/05/2015 12:02

    Pictor, profesor universitar doctor, coordonator ştiinţific al şcolii Doctorale din cadrul Facultăţii de Arte Vizuale şi Design - Universitatea de Arte „George Enescu” Iaşi, me ...

Omul zilei: Gonçalo Salgueiro FOTO/ VIDEO
16/04/2015 12:35

 Considerat urmaşul Amáliei Rodrigues - cunoscută de publicul din Romania şi graţie recitalului susţinut in 1968, la Cerbul de Aur -, Gonçalo Salgueiro a abordat acest gen muzical in ...

Omul zilei: Anca Pasinciuc
10/03/2015 03:41

Nu puţine sunt femeile care se indeletnicesc, in Postul Paştelui, cu desenarea, incondeierea, inchistrirea sau „scrierea” ouălor. Din localităţi precum Brodina, Vatra Moldoviţei, Paltinu ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei