Ouăle roșii și cozonacii de acasă!

1poli

Dimensiune font:

| 04-05-2021 17:29

Trupa lui Nicolo Napoli a obținut duminică prima victorie din play-out-ul care și-a consumat etapa a V-a. A câștigat cu 2-1 (2-0) pe terenul Astrei, așa cum s-a mai petrecut și acum câțiva ani, când se impunea cu același scor și încheia jocul tot în zece oameni! A stopat seria de trei înfrângeri consecutive și a reușit să înscrie după mai mult de 360 de minute de secetă! Victoria îi mai oferă ceva speranțe pentru evitarea retrogradării, dar nu va valora mare lucru dacă nu va fi dublată mâine de un succes pe teren propriu, unde deja a suferit înfrângeri la cele două apariții din play-out.

Tehnicianul italian a operat o importantă modificare în așezarea jucătorilor pe care tot mizează de la începutul play-out-ului: Mihalache a jucat fundaș central alături de Baxevanos, iar De Iriondo a fost distribuit lângă Passaglia în fața apărării. Popadiuc a fost destul de activ după ce a intrat în locul lui A. Stan, iar în minutul 15 a ajuns pe cealaltă parte de teren, era în careu și a fost lovit de stoperul Graovac cu brațul în figură. Gest imprudent, dar tot contact s-a chemat, însă arbitrul Costreie cică ar fi motivat că n-a acordat penalty pentru că n-au fost implicate picioarele!

Pentru dumnealui probabil doar picioarele împleticite contau, însă peste șapte minute am asistat la o fază cu trei jucători de la CSM Poli într-un careu în care mai erau și șapte de la Astra. Șanse destul de reduse pentru ca faza să devină periculoasă, iar pasa lui Platini a fost ușor deviată, balonul a trecut printre picioarele neatentului Balaure, dar băieții de la Astra au mâncat probabil cam multe ouă roșii și nu s-au deranjat să-i dea suficientă atenție lui Onea, venit singur din spate și care a șutat cu sete, pe jos, de la marginea careului. Boe-Kane nu l-a putut bloca, iar „coliniarii” Balaure, Graovac și Crepulja s-au întors pentru a vedea unde ajunge mingea, doar ultimul întinzând alene un picior. Găman privea și el spre portarul Lazar, destul de ezitant duminică, dar balonul i-a trecut pe sub brațe și a ajuns în plasă.

Astra continua să ruleze în gol, jucători tehnici și rapizi precum V. Gheorghe și Merloi alergând de parcă terenul era înclinat și aveau mult de escaladat până să ajungă prin aerul tot mai rarefiat cât mai aproape de poarta lui Brănescu. Nici lovitura liberă din minutul 34, executată de Vanzo, n-ar fi trebuit să producă panică în careul lui Lazar, pentru că Passaglia era încadrat de patru adversari în stânga și trei în dreapta! Singur așadar printre șapte rivali la contactul cu balonul, dar Găman a ezitat să sară pentru a-l respinge, însă și Passaglia a trecut pe lângă minge! Balonul a ajuns la Baxevanos, care a câștigat duelul aerian cu fundașul stânga David Bruno și a recentrat în fața porții, Lazar prinsese rădăcini între bare, iar Găman a fost spectatorul de lux pentru reluarea lui Passaglia în plasă, de la doi metri!

Două pierderi foarte importante!

Brănescu a părăsit accidentat terenul în minutul 40, iar locul său a fost luat de Brânză, care n-a apărat deloc în acest an. A boxat tot ce-a ajuns în preajma sa până la pauză, dar actul secund a început cu o șarjă a lui V. Gheorghe pe stânga, însă șutul său de la 14 metri a trecut pe lângă poartă. Astra și-a tot căutat formula ideală și și-a atins scopul în minutul 75, când Răduț l-a driblat ușor pe Passaglia și l-a angajat frontal, printre Onea și Mihalache, pe V. Gheorghe, acesta a intrat în careu, bine talonat de Mihalache, dar a șutat violent la colțul scurt și l-a învins pe Brânză.

Arbitrul era pus pe acordat ușor cartonașe galbene în tabăra ieșeană, iar în minutul 80 i l-a acordat pe al doilea lui Platini, pentru că a lăsat mingea jos la o repunere de la margine! „Se știe că de regulă fundașul lateral repune mingea în joc. Am alergat spre locul unde Platini lăsase jos balonul, deci nu s-ar putea spune că noi am încercat să tragem de timp”, a fost auzit Onea spunând după meci, dar Platini a fost eliminat și nu va fi pe teren la meciul de mâine cu Dinamo, programat în Copou, de la ora 16:30, în contul etapei a VI-a a play-out-ului.

Ultima parte a jocului cu Astra a fost tot echilibrată, defensiva ieșeană condusă eficient de Mihalache făcând față fără prea mari emoții palidelor atacuri gazdă. CSM Poli a meritat din plin cozonacii de acasă la care s-a gândit bună parte din meci, a cucerit trei puncte foarte importante, dar tot pe ultimul loc a rămas în clasament, cu 17 puncte, pentru că FC Hermannstadt, penultima clasată, a câștigat cu 1-0 în deplasare cu FC Voluntari și a adunat 19 puncte, iar Dinamo, ocupanta celui de-al doilea loc de baraj, s-a impus cu 2-1 în deplasare cu FC Viitorul și a ajuns la 21 de puncte. Au mai rămas patru etape de disputat până la finalul sezonului, iar victoria în jocul de mâine este obligatorie, chiar și fără Platini și, probabil, fără Brănescu. Dragoș GAȘPAR

 

Sursa foto: CSM Politehnica Iași

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA
Bancul Zilei

05:36

1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Gura Vaii, cu sediul social in comuna Gura Vaii, satul Gura Vaii, Str. Primariei nr. 2, judetul Bacau, cod postal 607220, telefon 0371/407.500, fax 0372/002.112, e-mail: primariaguravaii@yahoo.com, cod fiscal 4278108. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie vandut: - teren in suprafata de 316 mp, situat in intravilanul comunei Gura Vaii, satului Rotunda, nr. Cadastral 62185, CF 62185, apartinand domeniului privat al Comunei Gura Vaii, conform H.C.L. Comunei Gura Vaii nr. 09/22.01.2024, caietului de sarcini si temeiului legal: O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul institutiei, Compartimentul Achizitii Publice sau se poate consulta pe site-ul: www.uatcomuna guravaii.ro, sectiunea -Anunturi. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul vanzatorului, de la care pot obtine un exemplar din documentatia de atribuire: de la Compartimentul Achizitii Publice, din cadrul Comunei Gura Vaii, comuna Gura Vaii, sat Gura Vaii, Str. Primariei nr. 2, judetul Bacau. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei/exemplar, ce se achita numerar la Casieria institutiei, sau in contul de trezorerie RO17 TREZ 0625 006X XX00 0079, deschis la Trezoreria Onesti, cod fiscal: 4278108. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 27.03.2024, ora 12.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 04.04.2024, ora 14.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Registratura Comunei Gura Vaii, comuna Gura Vaii, sat Gura Vaii, Str. Primariei nr. 2, judetul Bacau. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa oferta: intr-un singur exemplar, intr-un plic sigilat. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 05.04.2024, ora 09.00, Comuna Gura Vaii, comuna Gura Vaii, sat Gura Vaii, Str. Primariei nr. 2, judetul Bacau. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Judecatoria Onesti, cu sediul in municipiul Onesti, Str. Tineretului nr. 1, judetul Bacau, telefon 0234/311.913, fax 0234/326.170, e-mail: jud-onesti-reg@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 08.03.2024.
ANUNȚ DE LICITAȚIE. Primăria Comunei Valea Lupului, jud. Iași, cu sediul în Com. Valea Lupului, Aleea Irisului nr. 8, CUI 16384625, tel 0232/272590, e-mail: primaria_valealupului@yahoo.com, patrimoniu@comuna-valealupului.ro, organizează în data de 29.03.2024, licitație în vederea vânzării terenului intravilan în suprafață de 16.000,00 mp, nr. cadastral 96128, CF nr. 96128, zona Dedeman. 1. Informaţii generale privind concedentul, în special denumirea, codul fiscal, adresa, numărul de telefon, telefax şi/sau adresa de e-mail a persoanei de contact etc: UAT Comuna Valea Lupului, jud. Iași, cu sediul în Com. Valea Lupului, Aleea Irisului nr. 8, CIF 16384625, tel 0232/272590, e-mail: primaria_valealupului@yahoo.com, patrimoniu@comuna-valealupului.ro 2. Informații generale privind obiectul procedurii de licitație publică, în special descrierea și identificarea bunului care urmează să fie vândut: teren intravilan în suprafață de 16.000 mp, situat în Sat Uricani, Comuna Miroslava, județul Iași, zona Dedeman, nr. cadastral 96128, CF nr. 96128, teren proprietate privată a Comunei Valea Lupului 3. Informații privind documentația de atribuire: se regăsesc în caietul de sarcini 3.1 Modalitatea sau modalitățile prin care persoanele interesate pot intra în posesia unui exemplar al documentației de atribuire: la cerere, de la sediul autorității sau de pe site-ul autorității wwww.comuna-valealupului.ro 3.2 Denumirea și datele de contact ale serviciului/compartimentului din cadrul vânzătorului, de la care pot obține un exemplar din documentația de atribuire: de la Registratura primăriei, Aleea Irisului nr. 8, sat Valea Lupului, Comuna Valea Lupului, județul Iași sau de pe site-ul autorității: www.comuna-valealupului.ro 3.3 Costul și condițiile de plată pentru obținerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: gratuit 3.4 Data-limită pentru solicitarea clarificărilor: 20.03.2024, orele 16.00 4. Informații privind ofertele: se regasesc în caietul de sarcini 4.1 Data-limită de depunere a ofertelor: 29.03.2024, orele 09.00 4.2 Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Valea Lupului, Aleea Irisului nr. 8, Județul Iași 4.3 Numărul de exemplare în care trebuie depusă oferta: un singur exemplar original 5. Data și locul la care se va desfașura ședința publică de deschidere a ofertelor: 29.03.2024, orele 11.00, Primăria Comunei Valea Lupului - Sala de consiliu, Aleea Irisului nr. 8, Comuna Valea Lupului, Județul Iași 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon și/sau adresa de e-mail ale instanței competente în soluționarea litigiilor apărute și termenele pentru sesizarea instanței: Tribunalul Iași, Strada Elena Doamna nr. 1A, telefon: 0232.260.600, 0232.248.000, 0332.403.666, Fax: 0332.435.700, e-mail: tr-iasi-reg@just.ro PRIMAR, Florin-Liviu DULGHERU
Unde va fi construit viitorul stadion al Iașului și care este noua capacitate propusă
27/03/2024 11:29

  Primarul municipiului Iasi, Mihai Chirica, a anuntat că noul stadion al orasului va fi construit in zona Cicoarei, in apropierea viitoarei Autostrăzi A8, “Autostrada Unirii” Această deci ...

România, învinsă de Columbia în cel mai important test înainte de EURO 2024 - Cinci goluri pe stadionul din Madrid
27/03/2024 00:25

 Nationala Romaniei a fost dominată de Columbia timp de 80 de minute, dar schimbările făcute de Edi Iordănescu au fost inspirate si „tricolorii” au reusit să marcheze două goluri care dau ...

Şahista Irina Bulmaga, comportare excelentă într-o competiţie cu 30 de mari maeştri!
26/03/2024 18:42

Trei şahiste de la CSM Iaşi 2020 au luat parte timp de două zile, la Bucureşti, la un puternic turneu de şah rapid, primul din circuitul Grand Prix Romania 2024 – Campionatul Internaţional al Romani ...

Handbal la ,,Polivalentă”, ca în vremurile bune!
26/03/2024 18:41

Sala Polivalentă ,,Dan Constantin Irimiciuc” a fost neincăpătoare pentru publicul dornic să urmărească o partidă de handbal de calitate. CSM Iaşi 2020 şi CSM Galaţi au reuşit să ofere acest lu ...

Iașul stă mai bine la handbal decât Galațiul!
25/03/2024 16:03

Sfarsitul săptămanii trecute a consemnat un atractiv duel intre Iasi si Galati printr-o dublă confruntare handbalistică. Prima dintre ele s-a desfăsurat sambătă, la Galati, intre două echipe studentesti ...

 Gala Laureaţilor Sportului Ieşean – un eveniment sub semnul pasiunii şi performanţei
25/03/2024 06:04

Sala Unirii de la Cinema Victoria din Iaşi a găzduit Gala Laureaţilor Sportului Ieşean pentru anul 2023. Cu acest prilej, au fost premiaţi performerii anului trecut la sporturi olimpice, sporturi neolimpic ...

 Și am trecut pe locul I!
24/03/2024 22:01

* CSM Iasi 2020-CSM Galati 21-19 (10-9) Handbalistele iesene au obtinut o victorie meritată in fata a peste 1500 de spectatori, după un meci palpitant cu spectaculoase răsturnări de scor. CSM Iasi 2020 a i ...

Dezvăluirea momentului despre Simona Halep! Anunţ clar al americanilor. Ruptura totală este evidentă
24/03/2024 09:57

Dezvăluirea momentului despre Simona Halep! Anunţ clar al americanilor. Ruptura totală este evidentă. Totul a devenit public in urmă cu puţin timp. Fostul lider mondial WTA şi fostul antrenor, Patrick Mo ...

Formula 1: Dublă Ferrari în Australia - Abandonuri pentru Verstappen și Hamilton
24/03/2024 08:34

Marele Premiu de Formula 1 din Australia a fost unul spectaculos, cu două abandonuri de marcă: Max Vestappen si Lewis Hamilton. Grand Prixul de pe circuitul Albert Park a adus o dublă neasteptată pentru Scu ...

Bomba momentului în Formula 1! Cum poate fi oprit Max Verstappen. Marcedes pune la cale o mutare uriaşă
24/03/2024 00:20

Bomba momentului in Formula 1! S-a aflat cum poate fi oprit Max Verstappen. Marcedes pune la cale o mutare uriaşă. asta după ce Lewis Hamilton a semnat cu Ferrari din sezonul viitor. Max Verstappen ar putea ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei