Părintele Calistrat: „Dl Arafat se poartă ca Nostradamus”

preot_sutana_06506300

Dimensiune font:

| 07-10-2020 07:40

 

Părintele Calistrat Chifan, de la Mănăstirea Vlădiceni (Iași), a reacționat dur, marți, la Antena 3, pe tema celor mai recente restricții introduse de guvernanți, printre care interzicerea pelerinajelor în alte județe:

„Mitropolitul Teofan a stabilit reguli foarte exacte privind pelerinajul, nu s-a mai concentrat pe 2-3 zile, ci pe perioada de 10 zile, astfel ca atunci când vin autocare să intre în ordine, cu distanță, mască, dezinfectant. Să fim atenți ca înainte de a guverna oamenii lumea, guvernează Dumnezeu. E interesant ca acest COVID nu intră într-un mall, nu a intrat în secțiile de vot.

Dl Arafat se poartă ca Zeus, ca Nostradamus, doar că dumnealui confundă abuzul cu anumite restricții, își asumă această putere peste Sinodul BOR, peste poziția Patriarhului Daniel care nu a fost consultat. Nu pot să-ți bați joc de sufletul român. Trebuie să arați un pic de respect față de popor. Nu mă interesează de restaurante, că acolo merge cine are bani, dar la biserică vine orice sărac.

Ne putem infecta la biserica, dar în spațiile de vot de ce nu ne-am putut infecta până când edilii nu și-au luat scaunele moi? Eu sunt de acord cu hotărârile, dar nu cu abuzurile”.

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA

%ANUNTSPECIAL%
Dosarul penal al deputatului Mugur Cozmanciuc trimis înapoi la DNA. Judecătorii au anulat probe din dosar
22/04/2021 19:57

 Judecătorii de la Înalta Curte de Casatie si Justitie au admis ieri mai multe exceptii invocate de către avocatii deputatului PNL, Mugur Cozmanciuc, si a omului de afaceri Sorin Emanoil Ciufudean. ...

Inspector RAR, retinut pentru luare de mita si abuz in serviciu. Cum se facea ITP-ul la Vaslui pentru masini defecte sau care nici macar nu erau in tara.
22/04/2021 18:16

Sapte suspecti, printre care un inspector de la RAR Vaslui cu atributii de control si supraveghere a statiilor ITP, au fost retinuti, joi, de procurorii Directiei Nationale Anticoruptie intr-un dosar in care su ...

Start pentru înscrierile în programul de internship plătit la IULIUS! Posturi deschise în marketing, vânzări, contabilitate și alte domenii
22/04/2021 16:41

Îti doresti un start de succes in carieră, o modalitate excelentă pentru a dobandi experientă practică, sansa de a cunoaste profesionisti din domeniul pentru care te pregătesti si de a interactiona c ...

Un tânăr şi-a înscenat o tâlhărie în urma căreia i-ar fi fost furată suma de 30.000 lei
22/04/2021 15:45

Un tanăr in varstă de 23 de ani, din comuna nemţeană Cleja, a fost reţinut de poliţişti după ce şi-a inscenat o talhărie in urma căreia i-ar fi fost sustrasă suma de 30.000 lei. Fapta s-a produs pe ...

Suceava va avea Facultate de Medicină
22/04/2021 15:19

Senatul Universităţii „Ştefan cel Mare” Suceava (USV), a aprobat, in unanimitate, la propunerea Consiliului de Administraţie, infiinţarea Facultăţii de Medicină şi Ştiinţe Biologice, ur ...

„Caşcaval de Săveni”, al șaptelea produs românesc avizat de UE
22/04/2021 14:25

Comisia Europeană a aprobat joi inscrierea produsului romanesc „Caşcaval de Săveni” in registrul produselor care beneficiază de Indicaţie Geografică Protejată (IGP). „Caşcavalu ...

Festivalul Serile Filmului Românesc caută voluntari
22/04/2021 14:09

Un nou program de voluntariat la unicul festival din tară dedicat exclusiv filmului romanesc Festivalul Serile Filmului Romanesc (SFR) oferă o nouă oportunitate de voluntariat in cadrul celui mai mare festi ...

 Filme de marcă, la Cinema Ateneu, în Săptămâna Patimilor
22/04/2021 14:07

În Săptămana Patimilor, Cinema Ateneu va difuza patru filme eveniment, selectate special pentru această perioadă. „Viata lui Iisus”, „Cele zece porunci”, „Pavel, aposto ...

COVID bate în retragere, la Botoșani
22/04/2021 13:49

Rata de infectare cu SARS-CoV-2 in municipiul Botoşani a scăzut, joi, sub două cazuri la 1.000 de locuitori, acesta fiind cel mai scăzut nivel din ultimele şase luni, a declarat directorul Direcţiei de S ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei