Philip K. Dick – Clanurile de pe Alpha

Am citit Clanurile de pe Alpha, crezand si sperand ca o sa am de-a face cu acelasi tip de idee ca si in Cele trei stigmate ale lui Palmer Eldritch, sau Ubik. Si anume ce este, sau mai bine zis ce nu este, real. Ei bine, m-am inselat si am fost putin dezamagit. Romanul este de fapt o extensie a unei nuvele, Shell Game,  publicata in 1954, in care un grup de paranoici  se cred tot timpul amenintati de un atac al Terrei. Adevarul nu poate iesi la iveala, pentru ca ei il camufleaza tot timpul sub forma unui complot al inamicului. In final ramane incertitudinea daca  sunt paranoici sau nu, caci cum ar putea un paranoic sa-si masoare paranoia.

Clanurile de pe Alpha are doua fire narative, care spre final se intrepatrund. Luate independent, ambele ploturi sunt magistrale, construite in stilul inconfundabil al lui Philip K. Dick. Primul dintre acestea  ne duce pe satelitul Alpha, folosit ca sanatoriu de boli mintale de catre pamanteni, pacientii traind intr-un stadiu de relativa libertate. De-a lungul timpului, acestia au dezvoltat chiar un sistem de organizare sociala, similar cu cel al castelor indiene. Astfel, paranii (paranocii) sunt singurii care au o vedere de ansamblu asupra lumii, fiind responsabili cu elaborarea programelor sociale si a ideologiilor politice. Orasul lor se numeste Adolfville; manii (maniacii) constituie cea mai activa grupa, casta razboinicilor. Asezarea lor se numeste Culmea Da Vinci; skizii (schizofrenicii) corespund clasei poetilor si pot produce vizionari religiosi. Orasul lor se numeste Ioana d’Arc; hebii (hebefrenicii) constituie clanul inferior, paria societatii. Hebii executa toate muncile manuale. Unii dintre ei sunt vizionari religiosi, inclinati spre asceza, spre deosebire de skizi, care sunt mult mai dogmatici. Hebii traiesc in Gandhitown; polii (schizofrenicii polimorfi) sunt membrii creativi ai societatii, cei care genereaza idei noi. Orasul lor poarta numele de Hamlet Hamlet; obcomii (obsesiv-compulsivii) sunt functionarii lipsiti de originalitate ai societati. Sunt conservatori si confera stabilitate. Locatia lor nu este dezvaluita; depii (depresivii) traiesc intr-o apatie trista continua, fiind bantuiti de spaime, resemnati si lipsiti de curaj.

Cel de-al doilea fir epic ne prezinta un erou tipic pentru Dick, un functionar CIA nevrotic, lipsit de ambitii, terorizat de nevasta, amenintat cu divortul si pensia alimentara. Este descrierea vietii autorului din periada scrierii romanului, casatorit in acea vreme cu Anne Williams Rubinstein. Eroul are o meserie lipsita de prestigiu si prost platita; sotia ii considera munca jalnica si nedemna, si probabil pe el il crede jalnic si nedemn de ea.

La prima vedere, clanurile de pe Alpha pare o adunatura de indivizi uniti numai de problemele psihice. Cu toate acestea, societatea lor functioneaza. Clanurile se completeaza reciproc si reusesc sa formeze o comunitate vie. Aici recunoastem o mica ironie a lui Dick cu privire la relativitatea diagnosticului pus unui alienat mintal. In definitiv, de ce ar fi societatea noastra mai normala decat cea de pe Alpha?

Nu o sa relatez aici cum se intrepatrund cele doua fire narative, pentru ca ar insemna sa va dezvalui prea mult din subiect. In plus,  nu am fost prea convins de modul de rezolvare a conflictului. Din rezumatul pe care l-am citit, nuvela originala pare mai interesanta, si, poate daca si romanul ar fi exploatat doar filonul acesta, as fi scapat de senzatia de intriga inconsistenta si de finalul oarecum fortat.

Si, in final, nu pot sa nu amintesc o mica razbunare a scriitorului, el insusi suspectat a fi paranoic. Cand, impreuna cu sotia sa, eroul romanului face o serie de teste pentru evaluarea sanatatii mintale, reiese ca el – nevroticul si sinucigasul – este perfect sanatos, in timp ce sotia sa este de fapt o depresiva. Nu-i ramane decat sa fondeze un nou oras, Thomas Jeffersonburg in care sa locuiasca singur. Unica persoana normala de pe o planeta de nebuni.

Sursa: http://nemirabooks.ro