4.000 de copii din Paşcani au rămas fără „Lapte şi corn”!
Dimensiune font:
* organizaţia PNL Paşcani solicită public demisia primarului Dumitru Pantazi „pentru lipsa de interes faţă de cei aproximativ 4.000 de elevi din municipiul Paşcani care nu au beneficiat de programul Lapte şi Corn”
Potrivit liderilor organizaţiei judeţene a PNL, elevii din Paşcani, al doilea municipiu ca mărime din judeţul Iaşi, nu au beneficiat nici până acum de Programul Lapte şi corn, „din cauza incompetenţei preşedintelui Consiliului Judeţean (CJ) Iaşi şi a primarului municipiului Paşcani, Dumitru Pantazi. „Printr-o hotărâre asumată de Maricel Popa, Consiliul Judeţean a pasat responsabilitatea programului cunoscut sub numele Lapte şi corn către administraţiile locale, program pe care doar Primăria Paşcani refuză să şi-l asume”, a subliniat Romeo Vatră, liderul grupului consilierilor judeţeni PNL.
Liberalii spun că, anul trecut, în şedinţa Consiliului Judeţean din 19 septembrie, Maricel Popa şi-a asumat trecerea programului în sarcina consiliilor locale prin HCJ 329/2018, iar PNL Iaşi a susţinut demararea cât mai rapidă a programului şi solicită în mod public explicaţii celor care „pun beţe în roate acestui proiect”. „După decizia din septembrie, CJ Iaşi a trimis bani în teritoriu pentru organizarea licitaţiilor. La Paşcani, banii au ajuns în luna octombrie, printr-o rectificare bugetară, dar, din păcate, la nivelul primăriei nu s-a făcut nimic pentru demararea acestui program. Din această cauză, aproape 300.000 lei au fost trimişi înapoi la CJ, pe motiv că nu au fost cheltuiţi. Precizăm că nu s-a făcut niciun demers pentru organizarea licitaţiilor. Până în prezent, a fost un ping-pong între CJ şi Primăria Paşcani referitor la documente şi clarificări legislative. Intrăm în luna martie şi nu avem produsele din programul Lapte şi corn distribuite la Paşcani. Ieri, am avut o şedinţă de Consiliu Local în cadrul căreia, prin votul consilierilor locali PSD, administraţia Pantazi a refuzat să îşi asume derularea acestui program. Suntem singura primărie din judeţ care nu a făcut nimic în această direcţie”, a declarat Marius Pintilie, preşedintele PNL Paşcani.
Drept urmare, organizaţia PNL Paşcani solicită public demisia primarului Dumitru Pantazi „pentru lipsa de interes faţă de cei aproximativ 4.000 de elevi din municipiu”. Florentina SANDU
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau